N-ai nevoie de foarte multe...

Nu mai avusesem de mult timp, atât de aproape de mine, o fiinţă atât de frumoasă. Aproape 3 ore... 3 ore care au câştigat în frumuseţe prin ea, o domnişoară blondă, cu braţe subţiri şi piele albă, netedă, cu degete delicate care, din când în când, se jucau cu părul, o domnişoară cu voce plăcută şi un zâmbet deosebit. Mă gândeam aseară că ea, dacă i-ar fi ieşit lui Eminescu în cale, sigur l-ar fi inspirat. Probabil am revăzut-o de dimineaţă dar ceva-mi spunea că nu este ea, chipul nu mai afişa acelaşi zâmbet iar degetele nu mai păreau la fel de delicate. Totuşi, gestul prin care-şi rula părul pe deget părea acelaşi... O fi fost sau n-o fi fost tot ea, nu ştiu... Şi nici nu am de gând să fac o nelinişte metafizică din problema asta. :)

Trecând acum peste exerciţiul de admiraţie, să-ncep povestea celei de-a doua seri E- Folk din Casa cu cântec de pe Mătăsari 17.

De data asta invitatul a fost Ovidiu Mihăilescu, aşa cum deja se anunţase de data trecută. Recitalul mi-a dezvăluit din alte unghiuri, necunoscute mie până aseară, omul de folk Ovidiu Mihăilescu. Şi ce am aflat, din cântece rar cântate în concert şi din cuvintele care le introduceau, mi-a plăcut mai mult decât mi-aş fi imaginat. Iar mărturisirea legată de emoţiile avute indiferent de locul în care cântă şi de numărul mai mic sau mai mare de ascultători a scos în evidenţă, odată în plus, faptul că oamenii simt la fel indiferent de categoria socială sau profesională în care soarta i-a introdus.

Din piesele pe care le-am auzit mai des în trecut, aseară am reauzit Imperfect (cu textul scris iniţial pentru Make şi al său Folk Band Imperfect), Garduri şi borduri, Lili (a sunat mult mai interesant decât de obicei, Ovidiu fiind ajutat şi de chitara lui Eugen Avram), Fericit- Nefericit.

S-au cântat şi chestii mai calme, care ar suna mai puţin potrivit în cântări de club (sau cel puţin aşa sugera Ovidiu), un exemplu de acest tip fiind Carnavalul.

Un moment interesant l-a reprezentat piesa cu guru care arată... în Tantra Yoga, referirea la un cunoscut guru de-al nostru fiind în acelaşi timp directă şi discretă. Pe aceiaşi temă îmi amintesc piesa celor de la Sarmalele Reci, Tatiana. Nu m-aş fi gândit că un pseudoyogin poate ajunge sursă de inspiraţie pentru muzică bună.

După ce am auzit-o pentru prima dată la Folk You 2008, aseară am ascultat din nou Chinezoaica, una dintre piesele foarte bine primite de public. O altă piesă foarte bine primită a fost Căpşuni.

Printre piesele de dragoste (care, spunea Ovidiu, nu pot fi prezentate, ele fiind pur şi simplu piese de dragoste), am reţinut Ploaia albastră.

Legat de Cipilica, am avut surpriza să aud că textul este în câteva puncte inspirat din stilul lui Andrieş. Deşi prezentarea m-a făcut să ascult mai atent, nu am identificat legătura cu Andrieş.

O piesă despre mersul la cinema a adus în discuţie deja celebrul Eu când vreau să fluier, fluier, film în căutarea căruia au plecat mulţi şi... s-au rătăcit descărcând un altfel de film cu acest titlu, un film cu altfel de "fluierături". Deci colega mea de birou nu este singura care a luat ţeapă! :D

L-am pomenit mai devreme şi pe Eugen Avram. Acesta nu a venit ca simplu spectator. În afara contribuţiei la Lili şi la încă o piesă (sau poate era corect să spun câteva piese, nu am reţinut exact numărul intervenţiilor sale) pentru care s-a aşezat, cu o naturaleţe remarcabilă, direct pe parchet (nu-i de mirare dat fiind că, în precedentul concert din Mătăsari, Eugen povestea că, asemenea Alinei Zaharia, a avut ocazia să cânte într-un concurs între cluburi de munte), Eugen Avram ne-a povestit din nou despre Fata pe role şi ne-a picurat în urechi Cântec pentru tine.

Despre concert cam asta am avut de spus. Publicul, în cea mai mare parte, a fost format din chipuri cunoscute. Faţă de prima seară folk din Mătăsari cred că am fost mai puţini. Ce ştiu sigur este că au lipsit cei câţiva bulgari care veniseră atunci în România pentru un concurs.

De aseară nu am mai reţinut poveşti despre alte concerte de sufragerie, cu public puţin, cum am reţinut data trecută.

Un plus în organizare (asta în ciuda faptului că, la sosirea mea, Marian spunea că sunt în întârziere cu pregătirile deşi mie nu mi se părea nimic întârziat) l-a constituit faptul că berea nu a mai trebuit căutată prin vecini, fiind vândută chiar în casă.

Iar cu titlu de va urma, Edi mi-a atras atenţia că marţi, în Mojo, cu 15 lei intrarea, va cânta Baniciu. Se anunţă un eveniment fain la care sper să ajung.

Uite cum programul săptămânii următoare se clarifică... Marţi Mojo, Joi Negru Latent în Iron City (dacă-mi amintesc corect este trupa care a asigurat deschiderea la First Romanian Dark Fest, anul trecut; din păcate, din câte am aflat, n-a existat şi Second Romanian Dark Fest) iar vineri, încă nu ştiu unde, anunţata cântare Alex Nichita împreună cu Make şi Puiu Creţu.

Şi pentru că povestea celei de-a doua seri folk din Casa cu cântec este preferabil să aibă un final, amintesc că ultima (sau aproape ultima) piesă a fost o preluare din Dinu Olăraşu, N-ai nevoie de foarte multe... Joi seară am fost perfect de acord cu piesa asta. :) Pentru câteva ore m-am simţit suficient de bine încât să gândesc că starea aceea era o formă de fericire.

La cald despre Casa cu cântec (Mătăsari 17)

Prin efortul domnului Vulpe (pe care mă bucur că, în sfârşit, l-am cunoscut) şi al echipei E- Folk (pe care o ştiam de mai multă vreme), în seara asta s-a inaugurat o, sperăm noi (public şi organizatori), lungă serie de concerte folk în casa din Mătăsari nr. 17. Frecvenţa acestor concerte se doreşte a fi la două săptămâni iar următorul invitat aud că va fi Ovidiu Mihăilescu.

După ce joi seară anunţasem pe Facebook că prezenţa mea la concert se transformă din posibilă în aproape sigură, iată-mă vineri seară plecat de la birou (unde am mai zăbovit pentru câteva chestii personale care se cereau rezolvate în linişte) direct către Str. Mătăsari. Pe o hartă de pe yahoo am văzut unde se află acest număr 17 aşa că mi-a fost destul de uşor să mă orientez.

Până să observ eu că aproape am ajuns la numărul 17 îl văd pe Edi aşa că era deja inutil să verific numărul. Lângă el, parcă în chip de comitet de primire, Ovidiu Mihăilescu. Fiind eu pentru prima dată acolo mi-a prins bine să fiu ghidat. Intru în casă, mă vede şi Micky, mă ghidează spre camera în care urma să se cânte apoi îmi aruncă o pernă. Elementul inedit la seara folk din Mătăsari este reprezentat şi de faptul că publicul stă pe jos, pe perne şi saltele. Alt element inedit este faptul că amplificarea funcţionează doar pe chitară, vocea auzindu-se exact aşa cum iese din gura celui care cântă. Un alt element fain este că se fumează într-o cameră apropiată de intrare dar nu se fumează în camera în care se cântă. Mai pot spune că nu este genul de cântare de cârciumă pentru că, în casă, nu există bar. În schimb am înţeles că se găseşte bere prin vecini.

Curând îşi face apariţia şi Marian pe care, surprinzător pentru mine, îl recunosc când mă salută. După încercarea de a ne cunoaşte în acea tură făcută cu ăla micu la Comana, după absenţele mele la Lecturile urbane, uite că a venit în sfârşit vremea să-l cunosc!

Nu trece mult timp şi apare invitatul serii, Eugen Avram. Probele de sunet erau deja făcute (se ocupaseră de asta Edi şi Ovidiu) aşa că, după ce au mai fost aşteptaţi câţiva spectatori întârziaţi, a început şi cântarea, undeva pe la 21:15.

Despre ce a cântat Eugen Avram nu am prea multe de spus. Au fost, în mare parte, piesele obişnuite în concertele lui (apropo, marţi, la concurenţă cu seara trupei Ţapinarii din Mojo, seară la care voi participa şi eu, Eugen Avram cântă şi el într-un alt club). Am aflat despre Cântec pentru tine că a avut un succes nebun la o competiţie între cluburi de turism organizată prin 1995 în Durău. M-am trezit emoţionându-mă pe Vreau să te uit (urăsc genul acela de stare dar trebuie să recunosc că au şi stările astea farmecul lor atâta vreme cât nu durează prea mult), m-am bucurat de felul superb în care Eugen Avram a colaborat cu publicul pe Fără petale, am aflat cum cânta Vali Sterian Amintiri cu haiduci (cu capodastru, folosind acorduri mai complicate faţă de ce se aude în numeroasele preluări ale piesei), am aflat că pe ultimul album Eugen Avram (sau următorul, nu am reţinut exact) ultima piesă va fi Îmi iau chitara şi plec, am ascultat spre finalul recitalului piese devenite obişnuite pentru începutul (Om bun) şi sfârşitul (Cântecul bufonului) concertelor, am văzut cum vreo 20 de oameni reuniţi într-o cameră destul de mică se pot simţi bine timp de două ore ascultând doi oameni şi două chitări (2+ 2 pentru că a existat şi un scurt moment în care Eugen Avram i s-a alăturat lui Ovidiu Mihăilescu în timpul scurtului său recital).

Regretând un pic faptul că nu am anunţat şi eu cunoscuţii pasionaţi de folk, închei cu o concluzie: Mă bucur că am fost acolo şi, aproape sigur, mă voi întoarce acolo peste două săptămâni pentru concertul Ovidiu Mihăilescu.

Dar până la noua seară folk din Mătăsari, E- Folk organizează marţi concertul Ţapinarii despre care am avut plăcerea să fiu anunţat pe Facebook, cu multe zile în urmă, chiar de Ţapinari. Dar concertul acesta îl amintisem deja! :)

Să ne revedem cu bine! :)

PS: Pentru că se doreşte o cronică scrisă la cald, sigur am omis elemente interesante. Prin urmare, cititorii sunt liberi să adauge detalii. :)