Un necaz nu vine niciodată singur- interpretare mai puţin pesimistă

Îmi povestea un amic cum, cu câteva luni în urmă, a avut parte de un şir de necazuri. Întâi i-a fost lovită maşina. Mai târziu, supărat din cauza accidentului, era să facă la rândul lui accident. Întâi a observat târziu o trecere de pietoni, frânând brusc. Apoi, din cauza legăturilor neatent făcute, obiectele transportate pe portbagajul de deasupra, sub influenţa frânei, au luat-o la vale şi au fost la un pas de a lovi pietonul care scăpase nelovit datorită frânei. Trăgea el concluzia că un necaz nu vine niciodată singur.

Eu am avut un punct de vedere mai realist şi am afirmat că necazul 2 şi 3 nu au legătură directă cu necazul 1, legătura fiind mai degrabă indirectă şi exprimându-se prin faptul că atenţia omului a slăbit datorită supărării post-tamponare, motiv pentru care nu a văzut trecerea de pietoni la timp, nici nu a ancorat bine produsele transportate. Dacă supărarea iniţială era tratată punctual, neafectând atenţia acordată celorlalte aspecte, era mai puţin probabil ca acest şofer să ajungă atât de aproape de a accidenta pe cineva. Concluzia mea este că necazul nu vine singur dacă noi îl lăsăm să facă aşa, amestecând trăirile negative legate de evenimente fără legătură directă între ele.