Păreri care nu-mi folosesc la nimic...

-Ştii ce mi-a zis x despre y?
-Presupun că nu mă interesează dar poţi să-mi spui, că nu am de unde să ştiu.
-Mi-a zis că are o energie de om nebun.
-Probabil că ştie ceva psihologie fiinţa chiar dacă nu cred să fi studiat aşa ceva.
-Ştie, pe timpuri era altfel organizat sistemul de învăţământ în domeniu.
-Acum hai să vorbim despre părerea mea despre y. Spune-mi, eşti de părere că y este mai degrabă o persoană interesată strict de sine sau o persoană interesată şi de nevoile celorlalţi?
-Eu văd că nu o interesează aproape deloc nevoile celorlalţi.
-Cam asta e şi părerea mea. Tocmai citeam că este un criteriu în baza căruia se poate diagnostica o tulburare severă de personalitate...

O astfel de discuţie purtam pe la începutul săptămânii dar văd că nu are niciun efect faptul că ne-am pus de acord cu privire la o persoană cu care interacţionăm dar faţă de care avem totuşi comportamente vizibil diferite. Eu conversez cât mai scurt cu putinţă cu y, considerând că e vizibil pentru orice posibil martor faptul că y îmi provoacă scârbă. În schimb persoana care deschisese discuţia pare uneori a locui în oraşul corean Pup- Un- Kur, preluând din obiceiurile locuitorilor acestui oraş virtualo- real... Iar treaba asta nu m-ar deranja dacă nu aş sesiza că locuitorii acestui oraş par să aibă viaţa mult mai uşoară în comparaţie cu a mea... Viaţa e uneori nedreaptă, zic eu... Iar cu unii viaţa e nedreaptă cam prea des... Trist dar adevărat!

Femeia cu penis

Cred că am început să recunosc nebunii după câteva cuvinte. O tanti care în mod normal nu ar fi reţinut atenţia nimănui urcă în metrou comentând de o alta. "M-am dat la o parte să-mi fac loc şi tot ea împinge." Până aici nimic anormal, se mai întâmplă să dai peste o cucoană nesimţită sau pur şi simplu obligată de aglomeraţie să dea din coate. Dar tanti asta revoltată continuă şi, în câteva minute, începe să-njure (îmi venea s-o întreb când i-a crescut penis dar mi-am dat seama la timp că e mai bine să tac în preajma nebunei) şi continuă "Să nu se pună cu mine! Că nu ştie cine sunt eu..."

Spectacolul s-a terminat curând. Am coborât. Deşi la început mă amuza discursul acestei fiinţe în câteva secunde deja mi-era greaţă. N-am mai putut nici să citesc... Totuşi, spre deosebire de nebunul violent de care am dat acum câteva săptămâni, asta era paşnică. Dar tot internată la psihiatrie o vedeam, dacă am fi trăit într-o lume normală. Şi starea asta nepotrivită pentru lectură avea să revină câteva minute mai târziu. Dar despre asta în altă postare.