Uneori mă mir şi eu că încep să fac socoteli care mă duc la rezultatul din titlu... Mai păţisem ceva asemănător cu vreo 6 ani în urmă... Doar că atunci situaţia părea mai puţin pesimistă.
De data asta am plecat de la următoarele date ale problemei:
-nu cred că am motive realiste să sper că îmi vor creşte veniturile în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat
-în acest moment nu pot face economii (pentru că, după părerea mea, a rămâne cu 20- 30 lei de la un salariu la celălalt nu înseamnă economie)
-peste 1- 2 ani apreciez că este posibil să pot economisi maxim 100 Euro/lună
-preţul unui apartament cu 2 camere, văzut întâmplător pe un afiş, este 50000 Euro
De aici a rezultat următorul calcul:
50000 Euro, împărţit la 100 Euro/lună rezultă 500 luni reprezentând aproape 42 de ani. Asta admiţând că situaţia mea financiară nu s-ar înrăutăţi şi că preţul locuinţei nu ar creşte. Începând să strâng banii peste 2 ani, la 36 de ani, ar rezulta că aş termina de strâns banii la vârsta de 78 de ani. Prea târziu ca să mai folosească la ceva...
Acum 6 ani făceam o socoteală care părea mai simplă. Pentru a obţine creditul necesar pentru jumătate de locuinţă (pe atunci speram într-o contribuţie egal împărţită între mine şi ea) aveam nevoie de dublarea salariului. După atâţia ani nu cred că s-a dublat venitul meu, a dispărut şi ea, convingerile mele sunt puţin diferite, situaţia pare mai neplăcută. Iar dacă atunci speram, acum s-a cam terminat rezervorul de speranţă. Un motiv, printre altele, pentru a-mi cere dreptul la nefericire.
Se afișează postările cu eticheta dreptul la nefericire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dreptul la nefericire. Afișați toate postările
joi, 5 august 2010
Nouă porţie de amestecate sau... Lasă-i să fie!
Un şef are un necaz iar subordonaţilor le face plăcere să ajute... Da? Plăcere? Nu cumva e mai realistă părerea celui care spune că subordonaţii sunt nevoiţi să ajute că altfel li se transformă viaţa ca angajat în coşmar? Celei care a debitat absurditatea din prima frază i-am explicat că pe şef îl ajuţi din interes iar şeful pe tine nu o să te ajute niciodată, teoria ei cu plăcerea nefuncţionând decât pentru firile slabe din cadrul subordonaţilor şi niciodată în cazul şefilor.
Un şef comentează despre conflictele dintre subalterni. Spune că fiecare vede avantajele celorlalţi dar nu vede şi propriile avantaje. Are sens să întrebi dacă fiecare subaltern are un cât de mic avantaj? Sau e de preferat să te împaci cu gândul că avantaje au doar protejaţii, tu nenumărându-te printre aceştia?
Sunt frustrat şi mă răzbun pe cine pot. Da? Serios? Consideri că sunt suficient de fericit încât să suport şi frustrările tale? Crezi că tăcerea mea se datorează unei supradoze de fericire? Nu-i aşa, omule! Doar am constatat că nu pot obţine sub nicio formă ajutor din partea ta, motiv pentru care consider că e inutil să îţi mai povestesc problemele mele. Tu le poţi povesti pe ale tale dar aş prefera să te exprimi într-un mod cât de cât constructiv. Iar despre comportamentul meu ciudat... află că e ciudat mai degrabă în raport cu alţii decât în raport cu tine. Oricum, aş aprecia dacă mi-ai explica cum defineşti tu comportamentul ciudat pe care, spuneai, l-ai observat la mine în ultima vreme...
Nu-ţi mai faci bicla? Atunci vinde-mi mie accesoriile! Asta pare din seria ucide-l doamne ca să profit de pe urma lui...
Tu ai nevoie de ajutor, eu am nevoie de ajutor, eu nu pot să te ajut, eu nu-ţi cer ţie ajutorul. Pare un schimb corect atâta vreme cât nici eu, nici tu nu facem reproşuri celuilalt.
Se plânge de bani dar, în comparaţie cu mine, e mai degrabă bogat. Să mă plâng şi eu nu am loc, să-i explic că e imoral ce face nu are sens. Nu o să poţi explica nimănui că eşti nefericit pentru că nu ai bani de concediu, de o bicicletă, de o casă, de un concert sau mai ştiu eu ce altceva, o să ţi se spună mereu că eşti fericit pentru că ai ce mânca şi unde locui, ceilalţi nesesizând că au condiţii vizibil mai bune ca ale tale şi, fie şi doar din acest motiv, nu ar avea dreptul să comenteze despre cât de fericit sau nefericit e firesc să fii tu. Ei nu te-nţeleg... şi nici măcar nu încearcă să-ţi acorde dreptul la nefericire.
Cea mai plăcută încăpere... Definiţi încăpere plăcută! Temperatura atunci. OK.
Nu era normal să treacă pe la mine întâi? Nu ştiu, eu execut, nu impun reguli. Hai să stabilim preţul, de aici am vrut să pornesc discuţia...
Eu cheltui mai mult decât produc, afirmă amuzată. Ei bine, eu nu aş fii atât de vesel în aşa situaţie. Totuşi, unii îşi pot permite să trăiască pe banii altora, făcând excese chiar... Alţii nu au în jur niciun om cu bani dispus să le sponsorizeze NEVOI cât de mici. Viaţa e dreaptă, zici?
Fatoooo, îmi pui mâna pe ţâţe? Nesimţito!!! Eu încep să am îndoieli cu privire la orientarea ta sexuală. Nu e cazul să ai îndoieli, ţi-am spus ce scârbos m-am simţit când s-a dat la mine o lesbiană. Nu-ţi rămâne decât să te gândeşti că se dăduse la ea o femeie urâtă sau că între vorbă şi faptă există uneori o distanţă ca de la cer la pământ.
Un şef comentează despre conflictele dintre subalterni. Spune că fiecare vede avantajele celorlalţi dar nu vede şi propriile avantaje. Are sens să întrebi dacă fiecare subaltern are un cât de mic avantaj? Sau e de preferat să te împaci cu gândul că avantaje au doar protejaţii, tu nenumărându-te printre aceştia?
Sunt frustrat şi mă răzbun pe cine pot. Da? Serios? Consideri că sunt suficient de fericit încât să suport şi frustrările tale? Crezi că tăcerea mea se datorează unei supradoze de fericire? Nu-i aşa, omule! Doar am constatat că nu pot obţine sub nicio formă ajutor din partea ta, motiv pentru care consider că e inutil să îţi mai povestesc problemele mele. Tu le poţi povesti pe ale tale dar aş prefera să te exprimi într-un mod cât de cât constructiv. Iar despre comportamentul meu ciudat... află că e ciudat mai degrabă în raport cu alţii decât în raport cu tine. Oricum, aş aprecia dacă mi-ai explica cum defineşti tu comportamentul ciudat pe care, spuneai, l-ai observat la mine în ultima vreme...
Nu-ţi mai faci bicla? Atunci vinde-mi mie accesoriile! Asta pare din seria ucide-l doamne ca să profit de pe urma lui...
Tu ai nevoie de ajutor, eu am nevoie de ajutor, eu nu pot să te ajut, eu nu-ţi cer ţie ajutorul. Pare un schimb corect atâta vreme cât nici eu, nici tu nu facem reproşuri celuilalt.
Se plânge de bani dar, în comparaţie cu mine, e mai degrabă bogat. Să mă plâng şi eu nu am loc, să-i explic că e imoral ce face nu are sens. Nu o să poţi explica nimănui că eşti nefericit pentru că nu ai bani de concediu, de o bicicletă, de o casă, de un concert sau mai ştiu eu ce altceva, o să ţi se spună mereu că eşti fericit pentru că ai ce mânca şi unde locui, ceilalţi nesesizând că au condiţii vizibil mai bune ca ale tale şi, fie şi doar din acest motiv, nu ar avea dreptul să comenteze despre cât de fericit sau nefericit e firesc să fii tu. Ei nu te-nţeleg... şi nici măcar nu încearcă să-ţi acorde dreptul la nefericire.
Cea mai plăcută încăpere... Definiţi încăpere plăcută! Temperatura atunci. OK.
Nu era normal să treacă pe la mine întâi? Nu ştiu, eu execut, nu impun reguli. Hai să stabilim preţul, de aici am vrut să pornesc discuţia...
Eu cheltui mai mult decât produc, afirmă amuzată. Ei bine, eu nu aş fii atât de vesel în aşa situaţie. Totuşi, unii îşi pot permite să trăiască pe banii altora, făcând excese chiar... Alţii nu au în jur niciun om cu bani dispus să le sponsorizeze NEVOI cât de mici. Viaţa e dreaptă, zici?
Fatoooo, îmi pui mâna pe ţâţe? Nesimţito!!! Eu încep să am îndoieli cu privire la orientarea ta sexuală. Nu e cazul să ai îndoieli, ţi-am spus ce scârbos m-am simţit când s-a dat la mine o lesbiană. Nu-ţi rămâne decât să te gândeşti că se dăduse la ea o femeie urâtă sau că între vorbă şi faptă există uneori o distanţă ca de la cer la pământ.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
