Din nou despre căţei...

După postarea la cerere de aici, revin cu un film descoperit întâmplător pe youtube. Se pare că a ieşit bine acţiunea celor de la Robi. :)

Postare la cerere sau ceva mai bine pentru căţei...

Pentru că nu am prea mult timp disponibil (am de gând să merg şi prin Iron City să beau o bere, după seara Imre de ieri; chiar a fost o alegere grea, tare mi-aş fi dorit să pot merge, în acelaşi timp, şi la concertul Nicoletei Pălărie), fac un copy/ paste al mesajului pe care am fost solicitat să-l transmit:

"PUTIN PENTRU NOI POATE INSEMNA MULT PENTRU EI

Pe timp de iarna, cateii au nevoie de mai multa mancare ca sa reziste frigului. De obicei ei mananca hrana uscata, si nu de cea mai buna calitate si ar avea nevoie de mancare mai consistenta. Ajuta-ne sa la oferim, periodic, o masa gustoasa si hranitoare.

O conserva cu mancare pentru caini costa aproximativ 5 lei (1200 g). Pentru inceput avem nevoie de 45 de conserve ca sa ii oferim fiecarui catelus din adapost o masa mai buna!

Haideti sa facem o bucurie cateilor din adapost. Va asteptam vineri seara, intre 18:30 si 19:30, in pasajul de la Universitate, la iesirea spre Teatrul National. Daca veniti cu o singura conserva, impreuna putem strange multe conserve gustoase pentru fiecare catelus.

In cazul in care voi nu puteti ajunge la ora si la locul stabilit, in cursul zilei de azi si maine( adica miercuri si joi ) imi puteti zice ce suma de bani sunteti dispusi sa cheltuiti pentru hrana cainilor, eu va voi imprumuta, voi cumpara eu conservele, urmand ca voi sa-mi dati banii cand ne vom vedea.

Mai multe detalii puteti afla de la Marilena Cristian - presedinte asociatie: mobil: 0740 035 400, e-mail: marilena.cristian@4animals.ro sau robi_mydog@yahoo.com."

Iubitorilor de animale le mai spun că, întâmplător, chiar ştiu o voluntară la Robi deci mi-a fost cu atât mai uşor să transmit mesajul lor. Informaţii suplimentare este posibil să găsiţi şi pe http://www.4animals.ro/

14 noiembrie în momente

Ieri...

10:30, nu sunt în stare să răspund cu un simplu mulţumesc unor cuvinte plăcute.

11:00, un copil aleargă pe lângă mine spre părinţii lui...

-Mami, pot să-i arăt peştele?
-Nu, pentru că peştele e în maşină.
-Şi nu putem coborî până la maşină să luăm peştele?
-Bine, cobor să-l aduc.

Câteva clipe mai târziu tatăl copilului cobora scările în faţa mea...
Povestea asta m-a făcut să zâmbesc. M-a uimit logica copilului şi faptul că a obţinut ce dorea fără spectacol gen urlete, tăvălit pe jos şi altele de genul acesta.

Mai târziu, pentru că plecasem de acasă nemâncat iar pe drum m-am grăbit, m-a apucat pofta de gogoşi de la Unirii. Aşa că, în loc să mă-ntorc direct acasă, am făcut o scurtă plimbare prin centru... Mergând şi mâncând, m-am trezit citind numele ministerelor pe lângă care treceam. Printre ele, Ministerul Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti (sau ceva de genul acesta). Ei bine, chestia asta cu libertăţile cetăţeneşti n-am înţeles la ce se referă... Câteva secunde mai târziu m-am intersectat cu un grup de elevi deschis şi închis de o profesoară. Profesoara care închidea grupul, nu ştiu de ce, mi s-a părut interesantă.

Unirii 1, Teatrul Masca. Iniţial nu sunt interesat dar apoi caut un unghi din care să văd ce se întâmplă pe scena improvizată. Nimic deosebit, doar Actorii... Pentru duminică se anunţa un alt spectacol, Oglinzile. După afiş părea un spec tacol interesant...

Mă-ntorc până la urmă şi spre casă. Eram aproape ajuns când văd un copil aplecându-se să protejeze o pisicuţă de posibilul atac al unui căţel. Copil şi căţel s-au privit ochi în ochi câteva zeci de secunde... Pisicuţa era un martor discret al acestui schimb de priviri... Câinele s-a retras din scenă la apariţia unui om grăbit care l-a speriat.

Ajung acasă şi... îmi găsesc părinţii privind un documentar pe... nu mai ştiu cum se cheamă postul... documentar care povestea cum o fată infectată cu rabie a supravieţuit datorită încercării disperate şi riscante făcute de doctorul care o trata...

După acest documentar, încă unul în egală măsură de interesant, pe care l-am mai văzut cândva. Acum l-am revăzut pe bucăţele dar chiar şi aşa mi-a atras atenţia diferenţa dintre comportamentul unui om într-o situaţie oarecare şi comportamentul aceluiaşi om într-o situaţie de care se bucură cu adevărat (aici fiind vorba de întâlnirea cu Megadeth).

Pe durata acestor documentare m-am trezit că respir într-un mod pe care nu reuşesc să-l descriu. De câteva ori am ieşit pe balcon simţind nevoia de aer. Îmi venea să plâng, chestia asta neîntâmplându-se din cauza subiectului documentarelor. Din punct de vedere psihic mă simţeam extrem de obosit...