În seara asta, tot pe la 18:00, am plecat din nou să pedalez... Să zicem că pedalatul e într-adevăr xanax/ alprazolam-ul meu, aşa cum mi se sugera zilele trecute... Altfel cum îmi explic faptul că, iarnă sau vară, singur sau în grup, mă găseşti în şa?
Nici n-am plecat bine de acasă că mă trezesc lătrat de un maidanez negru pe care-l deranjasem din somnul consumat în mijlocul străzii. Acesta îl întărâtă pe altul şi... potaia ultimă insistă atât de mult să mă urmărească şi să mă latre încât întorc bicicleta şi mă îndrept nervos către el. Fireşte, potaia se retrage între maşini şi continuă să mă latre de acolo. Eu mă calmez şi îmi văd de drum nu înainte de a consuma un scurt dialog:
El: Nu e bine ce faci? Eu: De ce? El: Când te vede data viitoare... Eu: Ce-mi face? Mă muşcă? El: Da. Eu: Şi ce dacă? Ghinionul meu!
Nu aveau sens comentariile critice la adresa celor care, din prostie sau din dragoste, păstrează animale printre blocuri... Sunt de mult lămurit că eu, ca individ, om zică-se, am mai puţine drepturi recunoscute faţă de orice amărât de maidanez de colţul străzii... Oricum, odată în plus, m-am gândit că le-ar sta bine cu un spray în nas acestor patrupezi viteji... Dacă tot s-a redeschis sezonul la pedalat, poate caut să mă dotez cu aşa ceva...
Apropo, pe 11 aprilie, pe la 14:00, mi-am propus să pedalez prin centru pentru a admira panseluţele plantate de ADP. Am înţeles că se văd mişto din şa!
OK! Scap de maidanezii de lângă bloc, merg mai departe aparent către IOR. Totuşi, la o intersecţie, am continuat înainte şi am ajuns în Piaţa Muncii. Aveam eu nişte socoteli mai vechi pe acolo şi, din cauza asta, în prima fază am traversat zona îndreptându-mă către centru unde, fireşte, nu am ajuns pentru că am făcut stânga pe Dristorului. La capătul străzii, în intersecţia unde-mi amintesc că mi-era extrem de greu să trec pe când încercam să-mi iau permisul auto, mă trezesc din nou lătrat. Mă gândesc să alerg un pic şi acest erou dar am renunţat şi mi-am continuat drumul pe străzi neparcurse până atunci care, încet dar aproape sigur, m-au scos în Piaţa Alba Iulia. Rămân pe bulevard, reajung în Piaţa Muncii, merg un pic pe trotuar şi apoi, prin Ţuculescu- Şapte Drumuri (la naiba!!! amintiri stupide care crează reacţii şi mai stupide)- Câmpia Libertăţii ajung în IOR. Intru şi pe aici deşi n-aveam chef de urcat Dealul cu Dor, mă plimb un pic, începe o ploaie cu picături mari, apoi mă retrag încet spre casă.
A fost plăcut să pedalez pe străzile aproape pustii. IOR-ul l-am regăsit mult mai liber ca ieri. În curând, aici, cred că se va redeschide sezonul de raţoterapie şi de plajă...
Timp de mers: 1 oră 12 minute 44 secunde Distanţă: 18,35 km Viteză medie: 15,55 km/ oră Viteză maximă: 28,5 km/ oră
Şi dacă tot m-a prins ora asta scriind, uite că am văzut ceva interesant anunţat pentru 17 aprilie 2010 ora 16:30, prima ediţie Bikewalk pe 2010. Vorbe despre asta, aici şi aici.
Locul de întâlnire este observabil pe harta copiată de la organizator:
În altă ordine de idei, nu este prima dată când constat că sărbătorile nu-mi priesc. Cred că mă-ntorc la muncă mult mai obosit şi enervat decât după un week-end normal...
Bucureşti, sâmbătă 17 octombrie 2009, Ciclotura de toamnă organizată de Mai Mult Verde.
Plec puţin după 10:30 de acasă, aproape de 11 mi se alătură Cristi şi Ionel, puţin după 11:15 ajungem la Unirii unde deja ajunseseră Daniel şi celălalt Cristi. Pe drum, două mici evenimente, unul negativ, celălalt pozitiv.
Pozitiv ar fi şoferul răbdător care ne-a lăsat să evoluăm cu viteză scăzută mergând încet în spatele nostru până am depăşit strada pe care urma să facă dreapta (la cât de încet mergeam, dacă era vorba de un şofer nervos, ar fi putut să ne depăşească şi să ne ia faţa).
Negativ (doar pe jumătate, nici noi nu eram foarte atenţi) a fost şoferul care se încadrase (conform marcajelor de pe şosea) de parcă ar fi vrut să facă dreapta (asta zicea marcajul, obligatoriu dreapta) dar în final a mers înainte (noi luându-i faţa migrând de pe banda doi unde ne aşezasem pentru a respecta marcajul) şi ne-a claxonat nervos pentru că am plecat cu întârziere de la semafor, astfel ţinându-l şi pe el pe loc câteva secunde.
Ajungem, stăm ce stăm şi... apare Andrei. Deci s-a refăcut gaşca de Comana (4 octombrie 2009). Profit de ocazie ca să pun aici montajul făcut de Andrei din filmările mele (îi mulţumesc cu ocazia asta pentru ideea cu Windows Movie Maker-ul). Comana deci:
Revenim la Ciclotura de toamnă... Schimb câteva vorbe şi cu prietenul lui Octav pe care-l cunoscusem într-o seară de vineri la Ziua Bicicletei. Constatăm că e destul de frig, constatăm că suntem destul de puţini sau vizibil mai puţini decât speram eu că vom fi. Organizatorii nu păreau grăbiţi să dea startul. S-a explicat mai târziu că întârzierea startului s-a datorat speranţei că mai sunt ciclişti în drum spre Unirii, ciclişti pe care merita să-i aşteptăm. Chiar se glumeşte făcându-se afirmaţia că ar mai fi pe drum vreo 400 de biciclişti. :D Se discută cu poliţia, se face o scurtă prezentare a situaţiei (avem banda unu pentru plimbarea noastră, poliţia e cu noi, e posibil să ne lase uneori să trecem pe roşu, nu trebuie să sărim pe banda doi pentru că ne va certa o vestă de organizator), se dă în sfârşit startul aproape de 12:00.
Pornim pe Bulevardul Unirii spre Piaţa Alba Iulia având în faţă maşina Mai Mult Verde şi în lateral poliţişti pe motociclete. Observ curând că display-ul din spatele motocicletelor ne anunţa drept participanţi la un "concurs sportiv". Nu era vorba de un concurs dar sportivi suntem. :D Probabil că era un mesaj dintr-o listă rigidă... La Piaţa Alba Iulia suntem dirijaţi spre stânga pentru depăşirea sensului giratoriu, imediat după giratoriu suntem din nou ghidaţi către banda întâi. Această mişcare stânga- dreapta a fost bine supravegheată- dirijată de oamenii cu veste portocalii (organizatorii care mi s-au părut nişte indivizi faini) care au pedalat în dreapta noastră pe giratoriu şi s-au mutat imediat după aceea în stânga, readucându-ne pe banda noastră. Văzând eu mişcarea spre stânga am crezut că facem pauză acolo, ca la Ciclopromenada nocturnă 3. Păcăleală! S-a pedalat mai departe. :)
Ajungem la Unirii înapoi şi facem dreapta. La capătul pasajului rutier, la semafor, m-am oprit să filmez coloana de biciclişti. Ei au mers mai departe, eu am întârziat câteva secunde să-mi bag aparatul la loc în borsetă. După asta m-am încurcat în semafoare aşa că am tot stat până să mă prind că e necesar să fac imediat dreapta când vine verde la pietoni urmând să traversez strada Colţei la următorul verde pentru sensul meu de mers. OK! Aştept... Sesizez coloana de biciclişti angajată deja în traversarea Pieţei Universităţii. Am rămas mult în urmă... Prind roşu şi la Universitate aşa că mai pierd puţin teren. Asta e! După ce scap de intersecţie bag viteză... Reajung coloana aproape de Piaţa Romană. Mă reintegrez şi încerc să ajung din nou în prima parte a grupului. Sunt cam prea obosit. Bine că mersul în coloană presupune un efort mai mic, corespunzător vitezei.
Nu mai fac poze sau filmări până-n Piaţa Presei Libere. Aici ne oprim, ne hidratăm (Mai Mult Verde a venit cu apa minerală), facem poze, spunem poveşti, este amintit faptul că tura asta s-a dorit o nouă tură nocturnă dar, în ciuda eforturilor lui George Hari Popescu, nu s-a putut.
Continuăm drumul sau, mai exact, începem întoarcerea. Până-n Piaţa Victoriei am luat din nou pauză de filmat/ fotografiat dar, odată depăşită piaţa, imediat după intrarea pe Calea Victoriei, am pornit prima filmare din mers. Între timp începuse şi o ploaie slabă.
Colaborarea cu poliţia se termină imediat după muzeul de istorie. Ei rămân în Calea Victoriei, noi intrăm pe Strada Franceză. La capătul ei o parte a grupului a rămas la o cafenea, ceilalţi au plecat spre case. Şi noi am plecat...
O fată din grup citea ciclocomputerul la intrarea pe Strada Franceză. Ciclotura de toamnă s-a ţinut pe un traseu în lungime de 15 km. Am stat în trafic, incluzând şi pauza de la Casa Scânteii, cam 2 ore. 2 ore în care aproximativ 50 de biciclişti au participat la un "concurs sportiv"...
Pe drum spre casă s-a exprimat o părere interesantă. Cică unui şofer care a luat contact în trafic cu un grup mare de biciclişti i se crează în inconştient reflexul de a fi mai atent când vede un biciclist pe şosea, dat fiind că e posibil ca după acesta să mai urmeze şi alţii.
În faţa gurii de metrou de la Piaţa Muncii, exact pe pista de biciclete, un nene vindea bilete de bingo... I-am atras atenţia că nu-i bine aşezat acolo, omul şi-a cerut scuze dar nu s-a mutat de pe pistă... Mă-ntreb cine i-a permis vânzătorului respectiv să-şi întindă măsuţa exact acolo. Primăria? Angajatorul? Absenţa liberului arbitru? Indiferenţa bicicliştilor?
După tura asta rămâne un sentiment plăcut legat de faptul că poliţia a făcut şi pentru noi ceva. Genul de acţiune care ţi-l face un pic mai simpatic pe poliţist. Dar care este preţul (timp pentru planuri, obţinut autorizaţii, negociat traseu) plătit de Mai Mult Verde pentru asta nu ştiu... Bănuiesc totuşi că n-a fost deloc uşor să organizeze tura. Eforturile lor ar fi meritat recompensate, simbolic, de o prezenţă mai numeroasă a bicicliştilor bucureşteni. Dar frigul şi amentinţarea ploii i-a ţinut acasă pe mulţi, din păcate. Poate la următoarea acţiune vom fi mai mulţi! Mie începe să-mi placă din ce în ce mai mult pedalatul în grup...
Later edit (19 octombrie 2009):
Un articol foarte fain, plus poze profi aici. Mulţumiri domnului Dinu Lazăr!
Două chestii despre Andrei:
1- spunea că n-a mai pedalat după ieşirea la Comana
2- soluţia găsită pentru a astupa locul lăsat gol prin pierderea unui capac de la suspensie: un dop de plută de la o sticlă de Cotnari. Chestia asta cerea un macro pe care n-am apucat să-l fac.
Apreciez efortul făcut de cei care mergeau pe biciclete care scârţâiau din toate încheieturile, biciclete personale sau închiriate.
Ei bine, dacă Ciclopromenada nocturnă 4 nu se mai poate organiza, avem ocazia să pedalăm ziua la iniţiativa celor de la Mai Mult Verde. Detaliile le-am aflat de aici. Concret, ne vedem sâmbătă dimineaţă, în Piaţa Unirii, la 11:15, pentru a merge în plimbare până-n Piaţa Presei Libere şi înapoi, după ce, la plecare, vizităm şi Piaţa Alba Iulia.
În altă ordine de idei, nu este prima dată când constat că sărbătorile nu-mi priesc. Cred că mă-ntorc la muncă mult mai obosit şi enervat decât după un week-end normal...
