Steluţe în genele ei (Pariu pe Prietenie, 13 septembrie 2009)

Încă de miercuri, auzind că Icarus vor cânta din nou în Iron City, mi-am propus să ajung pentru prima dată la Pariu pe Prietenie.

Am ajuns în club puţin după 18:00 şi am constatat că atmosfera pare mai serioasă decât eram eu obişnuit. Nu-mi făcusem niciun fel de aşteptări legat de spectacol aşa că n-aveam cum să fiu dezamăgit. Mariana m-a reperat imediat părând bucuroasă că mă vede şi acolo. Totuşi, eu... nu eram deloc convins că spectacolul se va potrivi pe structura mea sufletească. O tensiune ciudată plutea deasupra mea... Mă aşez undeva lângă bar (chiar faptul că m-am aşezat era ciudat, de obicei urmăresc spectacolul din Iron City în picioare) cu berea lângă mine. Deşi peste zi mă părăsise aproape de tot pofta de mâncare, înainte de Iron trecusem pe la o gogoşerie de la Unirii. În condiţiile astea berea a picat bine.

Peste câteva minute spectacolul a început cu încercarea lui Sorin de a recita ceva. Încercare eşuată din cauza unei pene de microfon. S-a rezolvat, Bodi făcându-şi treaba la pupitrul de sunet unde, la serile Folk, frate, eram obişnuit să-l văd pe Teddy.

Un pic mai târziu simt nevoia să pun mâna pe pix. O poezie despre Colentina, recitată cu "cor". Steluţe în genele ei, Mircea Cărtărescu. Auzind referirile la Colentina am răscolit amintiri (atunci simţeam ceva, acum altceva, steluţe, diezi, inocenţă) şi mi-am spus că nu poate fi alt poet... Primul moment care chiar a ieşit frumos.

Următorul moment notabil, prima parte a recitalului Icarus. S-au cântat câteva preluări (Mugur de fluier, Vremuri, N-ai nevoie de foarte multe, Vânare de vânt) dar şi o piesă a lor, Drumul.

După prima porţie de Icarus, o porţie de teatru. Teatrul InDArt ne-a prezentat un fragment din Ursul de Cehov (care va avea premiera pe 12 octombrie). Fain mod de a promova spectacolele de luni. :) La spectacolul Cercei cu Diamante cred că voi merge. Prezentarea sa sună bine... 28 septembrie 2009, ora 21:00- Iron City (a doua zi fiind concertul Emeric Set iar a treia... Folk, frate!)

Au urmat două poezii de-ale lui Nichita, Vitralii (recitată de Mariana) şi Balada motanului (recitată de Sorin).

Următoarea intervenţie a aparţinut lui Ion Marinescu, un tip cu un chip expresiv, care a cântat (voce şi chitară) Rapsodii de toamnă (Topârceanu). Ideea de tristeţe iremediabilă m-a dus cu gândul la acel "ai distrus iremediabil..." din sms-ul citit marţi. Iremediabil... Urât cuvânt! Nu pot spune că reacţiile mele în legătură cu ea au fost întotdeauna cele potrivite dar, în ciuda celor întâmplate, tot îmi pare absurd să alături "te-am iertat" lui "nu mai vreau să am nicio legătură cu tine" şi apoi imperativului "NU MĂ MAI CONTACTA!" În condiţiile astea nu dau doi bani pe ideea de iertare, aş fi preferat un simplu NU ideii de împăcare, ar fi fost mult mai sincer din partea ei... Parcă doare mai mult un răspuns îmbârligat... Uite cum, un simplu cuvânt dintr-o poezie oarecare, naşte sentimente ciudate...

Să revenim la Pariu pe Prietenie şi să spunem că Rapsodiilor de toamnă le-au urmat două piese pe versurile Anei Blandiana cântate de Ion Marinescu şi Andreea Ilinca.

A urmat o poveste haioasă şi absurdă în acelaşi timp despre euro- Botoşani.

Mai târziu, primă audiţie pentru mine, Fox Studis cu Cântec de adormit Mitzura (versuri de Arghezi, desigur), Poveste (pe versurile lui Sorescu), varianta Fox Studis a piesei lui Olăraşu Sună-mă noaptea şi apoi, la cererea vechilor ascultători Fox Studis (în rândul cărora încă nu mă aflu), Laolaltă.

Din nou poezie, a venit rândul lui Octavian Paler din care Mariana ne-a spus Moartea cuvintelor iar Sorin... uite că asta n-am notat...

A urmat un nume pe care nu l-am reţinut dar care a avut un recital frumos. A doua piesă a lui a fost Pentru voi, de la Ţapinarii. Au urmat Vise, Improvizaţie şi Sfârşit şi început de lume (din nou Ţapinarii), recitalul încheindu-se cu Pink Floyd, Another Brick in the Wall Part 2.

Iar poezie, Mariana recitând Clasică medievală de Minulescu. Îmi dau seama că am notat mai mult intervenţiile Marianei decât cele ale lui Sorin. Scuze! :)

Reintră Icarus. Opreşte-mă la tine, Peste răbdări, Suflet rătăcit (piesa lor), Adio, deci pe curând, Stea adusă de vânt (cred că este tot o piesă de-a lor, au cântat-o cu Mariana şi a ieşit tare fain). Recitalul lor se încheie cu Pe Corso (versurile lui Horia Stoicanu).

Şi după versurile lui Horia Stoicanu uite că urcă pe scenă chiar Horia Stoicanu. Mariana l-a prezentat în stil Calafat, moment în care am regretat odată în plus că n-am putut ajunge la Tabăra folk... Strecurată între trei piese (Dragostea e o salată, Oraşul bucuriei şi Adio) s-a strecurat o vorbă: "A te distra este o ştiinţă".

Horia Stoicanu l-a prezentat apoi pe Nicki Oagăn care a cântat M-a făcut mama băiat deştept, Autosugestie şi Aseară...

Erau în club de ceva vreme şi mă tot întrebam dacă vor cânta. Ei bine, au făcut-o! Din echipa Folk, frate au urcat pe scenă Nico, Mysha şi Alex. După o piesă în engleză a urmat Nicio stea apoi Mysha s-a retras în public lâsând-o pe Nico cu chitara şi pe Alex cu deja vestita Aurica.

M-am retras un pic înainte de 22:00, nemaiavând răbdare să-i ascult şi pe cei de la Alinian (din Victoria). Am auzit în schimb ceva teorie muzicală discutată de echipa Folk, frate.

Şi dacă tot amintesc de ei, poate e momentul să-i pomenesc şi pe ceilalţi oameni pe care eram obişnuit să-i văd pe la serile folk. De data asta i-am reţinut pe Edi şi pe Oana. Edi cel puţin mi-a făcut o nouă surpriză plăcută, m-a prezentat unei fete care a fotografiat cele întâmplate acolo (spre ruşinea mea nu i-am reţinut numele) drept fanul numărul unu al lor... Deşi urăsc ideea de fan (preferând mai mioriticul admirator) afirm şi de data asta că spectacolele de care se ocupă echipa E- Folk ies suficient de bine încât să le cauţi şi altă dată. Felicitări şi mulţumiri! :)

Tot ce-i al tău mi se cuvine mie (Folk, frate 9 septembrie 2009)

A trecut concediul aşa că am revenit aseară în Iron City. Asta deşi unele chestii întâmplate marţi seară şi în cursul zilei de ieri m-au făcut să-mi cam treacă pofta de spectacol. Totuşi, pentru că puţin după 20:00 am fost sunat (pe când îmi terminasem treaba pe care o aveam programată şi, oarecum nehotărât, mă-ndreptam spre metrou) şi mi s-a spus "vreau să merg în Iron", programul serii a devenit clar şi poate e mai bine aşa...

Ajung la Unirii pe la 20:30, mă întâlnesc cu ea şi ne punem pe vorbit. Analizăm două situaţii atât de diferite deşi pleacă de la date ale problemei asemănătoare. Curând ajungem în Iron, coborând scările pe o piesă a Tatianei Stepa (Şi totuşi există iubire...) moment în care amintesc faptul că am trăit vestea morţii acesteia cu tristeţe dar cu cât mai puţin patetism posibil.

În zona scenei nu l-am remarcat decât pe Jonnie. Mai târziu i-am sesizat şi pe ceilalţi: Mysha, Teddy, Alex cu Aurica lui, Nicoleta Pălărie, Fram.

Era deja destul de aglomerat. Trecând prin faţa scenei în drum spre bar am remarcat acolo, lângă boxă, chipuri cunoscute... Alexa, Adrian, parcă mai era cineva... Ne-am salutat scurt şi apoi, pentru că aveam multe de discutat, am căutat cu ea un colţ în care să vorbim cât de cât liniştiţi. Până să-l găsim ea mă atenţionează că cineva mă salută insistent. Remarcasem salutul dar, nu ştiu de ce, eram absolut convins că nu mi se adresează. Când m-am apropiat mi-am dat seama că era un alt chip cunoscut, Mariana. N-o mai văzusem de ceva luni, probabil de la concertul Daniel Făt din 100 Crossroads. M-a bucurat revederea. Am profitat de ocazie şi am întrebat când se vor relua serile folk din 100 Crossroads. Am înţeles că serile respective se vor muta în alt club aşa că merită urmărit blogul de aici pentru a afla în timp util detaliile. Deocamdată E- Folk anunţă, pentru 13 septembrie 2009 ora 18:00, o nouă seară de muzică şi poezie sub titlul Pariu pe prietenie. Dacă aseară v-au plăcut Icarus aveţi ocazia să-i reascultaţi duminică. N-am ajuns niciodată la Pariu pe prietenie dar s-ar putea să apar pe acolo duminica asta...

După seria asta de saluturi ne-am retras şi, printre întrebări despre folk, s-a strecurat o continuare a discuţiei de marţi. Aproape de 22:00, când Folk, fraţii s-au urcat pe scenă, ne-am mutat şi noi în zona din care spectacolul putea fi văzut. Ea a mai prins un scaun aşa că am avut şi eu ocazia să n-o mai percep ca fiind foarte înaltă. :)

Cam o oră, până la retragerea ei, nu prea am ţinut minte ce s-a cântat. Ştiu doar că atmosfera era plăcută, ea remarca cât se distrează oamenii de pe scenă (şi, privind atent ce se întâmpla acolo, uneori chiar am remarcat faze haioase), berea curgea pe gât, vocea mea era mult mai vioaie faţă de serile Stufstock-ului, mă simţeam bine într-un mod special pe care nu reuşesc să-l descriu. Şi nu reuşesc să-mi dau seama dacă se întâmpla pentru că era lângă mine acea fată care, cu doi ani în urmă, mi-a făcut o foarte plăcută surpriză într-o noapte de vară sau pentru că a fost o seară mai frumoasă în Iron City. Cred că a fost prima seară Folk, frate la care a participat. Şi părea să-i fie greu să se hotărască să se retragă spre casă. Dar cum drumurile noastre către case mergeau în direcţii diferite a preferat totuşi să se retragă la timp pentru a mai prinde mijloace de transport. Destul de la limită, la fel cum se întâmplase şi marţi seară.

Acum, muzical vorbind, am reţinut cam aşa... După primele piese cântate de echipa Folk, frate a urcat pe scenă, plăcută surpriză şi primă audiţie pentru mine, Mihai Băcanu, un tip care a cântat chestii populare (Maria Tănase, Tudor Gheorghe cu Au înebunit salcâmii...). Aproape de plecarea ei, stranie coincidenţă (pentru că tocmai îi spuneam ceva de piesa asta) s-a auzit una din piesele mele favorite din cele des cântate la Folk, frate: Cântă cucul.

Puţin mai târziu, pe când mă aşezam pe scaunul încălzit de ea, s-a auzit Verginica. Parcă m-am bucurat mai mult de versiunea celor de la Folk, frate decât de recitalul Timpuri Noi din Vama Veche.

După Verginica a fost anunţat concertul Emeric Set din Iron City de marţi 29 septembrie 2009. Imediat după anunţ, moment lacrimogen cu Nebun de alb. După asta, preţ de câteva piese care de obicei nu-mi provocau emoţii extreme, am tot plâns. Cred că de vină era starea mea ciudată calmată la început de prezenţa ei dar care a ieşit la suprafaţă când am rămas singur... "Ne răscoleşte timpul, femeie...", "A venit, a venit toamna..." s-au cântat înainte de recitalul Nicoletei Pălărie petrecut cam între orele 23:15- 23:45. Îi povestisem ei despre vocea faină a Nicoletei şi sper să vină şi ziua în care să se convingă de faptul că nu exageram lăudând-o. Nico a cântat Gândacul Cătălinei Beţa (altă piesă care mi-e tare dragă), Nicio stea de la Laura Stoica, Câmpuri aurii de la Narcisa Suciu strecurând printre ele deja cunoscutul "Şi-am să ard în iad pentru tine...". Firesc, s-a anunţat din nou concertul Nicoletei din 19 ianuarie 2010.

Au urcat apoi pe scenă, pentru prima dată în Iron City, deja pomeniţii Icarus. Au avut un scurt program de cover-uri care a cuprins Opreşte-mă la tine, Cântec cu haiduci, Adio deci pe curând şi încă o piesă.

După ei s-a reîntors pe scenă echipa Folk, frate iar Nicoleta s-a retras din club. Am mai ascultat Persefona (pe care Jonnie a rebotezat-o după animăluţul virtual pe care îl îngrijea Mysha acum 8 ani) şi Pseudofabula (Roşu şi Negru) după care am plecat spre casă.

Mi-au lipsit câteva voci mai rare în Iron City (Tivodar, Cristinissima, Ioana Munteanu, Dragoş Boeru, Alinele) dar m-am şi bucurat de momentele în care Aurica a fost o prezenţă importantă.

Am mers pe jos până la intersecţia cu Hristo Botev apoi am luat un taxi. Pe la 1 noaptea eram acasă, în pat. Şi am dormit destul de bine.

Făcând un rezumat lichid, a fost seara în care, spre final, am ajuns să fac o combinaţie interesantă: bere cu Pepsi.

În seara asta am din nou program, voi fi în Green Hours pentru concertul celor de la Trei Parale. Deşi sunt deja obosit după 3 seri în care am ajuns târziu acasă consider că merită efortul.