După o săptămână foarte aglomerată uite că încerc să scriu şi cronica la primul concert Emeric Set la care am asistat în Iron City.
Ne promisesem (eu şi Sandra) de o grămadă de timp că vom merge la Imre. Aşa că am mers ea, eu, Andreea şi Ştefan. Concertul era anunţat la 22:00 dar, bănuind că va fi aglomeraţie mare, eu am ajuns mult mai devreme în speranţa că voi putea păstra nişte locuri. Deşi, sincer să fiu, mă aşteptam să fie deja atât de aglomerat încât să stăm în picioare sau chiar într-un picior. :D Credeam asta bazându-mă pe aglomeraţia neaşteptată pe care o găsisem cu o seară în urmă, la Cercei cu diamante.
La început nu erau prin club decât obişnuiţii locului, oamenii de la Folk, frate. Mai târziu a apărut şi Ioana (eram aproape convins că va ajunge şi ea la concert) care l-a ajutat pe Jonnie să decupeze biletele. Apucăm să schimbăm câteva vorbe după care ea şi-a văzut de treburi, eu mi-am văzut de gândurile mele. Mai târziu, căutându-l ea pe Imre, mă întreba dacă am sesizat unde e. Culmea, aruncându-mi privirea în dreapta, la 2- 3 oameni distanţă, îl văd şi o direcţionez pe Ioana într-acolo.
Mi se părea că ar fi cazul să apară şi fetele aşa că mă uit la ceas. Sesizez un apel ratat aşa că mă uit să văd cine e. Ştefan... Sun înapoi şi aflu că ar veni şi el la concert. Fain! Ne înmulţim! Apar fetele şi, după câteva vorbe schimbate, îmi dau seama că mi-e tare cunoscut chipul Andreei... Da, aşa era, ne ştiam de anul trecut, de la Folk You. Fusese şi acolo cu Sandra. Plăcute amintiri au rămas după acele zile...
Sandra protesta în glumă pentru faptul că o fac tot timpul puştoaică. Aşa că sunt obligat să ţin cont de "supărarea" ei şi să-i răspund: "Bine, mamaie! Nu te mai fac puştoaică" :D
Puţin înainte de 22:00 începe concertul. În deschidere, Mihai Boicu şi încă un tip (amândoi fiind auziţi şi duminică, la Pariu pe Prietenie). Mihai se pare că a câştigat aprecierea multora... A cântat câteva piese între care deja cunoscutele pentru mine Nu sunt de vină eu şi Metaforă. Plăcută prezenţă!
22:10, intră Emeric Set. Ştefan apreciază că e prost aşezat bateristul exact în spatele lui Imre dar eu am apreciat că dimensiunea scenei din Iron nu permitea un aranjament mai bun. Tot Ştefan remarca mai târziu că într-o sală mare trupa nu putea să ceară o bere din public. :D O altă remarcă de-a lui s-a referit la dimensiunea clubului care se umple destul de lejer doar cu trupa invitată să cânte+ prietenii apropiaţi... Aşa e, în Iron City atmosfera e destul de intimă...
Încep cu Of, Doamne ceaţa e târzie, Ramuri de lumină, Jurământ apoi cam pierd şirul pieselor. Mai notez, mai înregistrez...
Înainte de pauză, o surpriză... Oraţie de nuntă (am înregistrat-o într-o stare de calm incredibil, se pare că are dreptate Andreea când spune că piesa devine tristă doar dacă o investim noi cu capacitatea de a ne întrista) urmată nu de Ilie de la sculărie, cum eram obişnuit din alte concerte, ci de la fel de vesela Scrisoare supărată...
În pauză s-a auzit o piesă a Cristinei Andrieş şi a fost destul de interesant s-o aud după ce o remarcasem pe Cristina prin club... După fiecare revedere parcă-mi devine din ce în ce mai simpatică fiinţa asta...
Revine pe scenă Imre cu trupa. Pe Povestea cavalerului cu brici se face remarcată vocea Adelinei Boloţ. În rest nu prea s-a auzit. S-a auzit în schimb vocea superspecială a lui Răzvan Crivaci. Fenomenală fiinţă!
Printre piese Imre a avut grijă să strecoare şi mici poveşti legate de Cenaclul Flacăra... La fiecare spectacol, alte poveşti... Cred că are o rezervă inepuizabilă...
Mai târziu s-au auzit şi Condamnare la toamnă (ce plăcut e să constaţi că oamenii de lângă tine se bucură în egală măsură că pot cânta o piesă care le este foarte cunoscută), Ilie de la sculărie, Bună varianta rea, Insula. Curând spectacolul se termină... La bis se reia Nebun de alb iar publicul îşi face minunat treaba.
Era 00:35 când ne retragem din club, după terminarea concertului. Andreea aprecia că a fost frumos dar că, în acelaşi timp, uneori a fost trist. Înţeleg oarecum ideea, şi eu am fost trist la cele două concerte Imre din 100 Crossroads... Luându-mi rucsacul de jos (care făcuse o săptămână de când îl purtam; mare minune că am mai găsit modelul identic cu cel atât de tocit în diversele ieşiri prin oraş; faptul că am ales să cumpăr exact acelaşi model probabil spune ceva despre mine... de bine? de rău?) constat că e ud. Probabil se vărsase vreo bere prin preajmă... Urcăm în stradă, Ştefan se urcă pe motor, fetele iau un taxi iar eu plec agale, pe jos, spre casă... Până acasă rucsacul se uscase destul de bine iar eu mă aerisisem. Şi mi-a prins bine pentru că, imediat după plecarea din club, mi-a fost un pic rău...
Peste 2 ore (da, chiar am mers incredibil de încet) ajungeam acasă pregătit sufleteşte să revin în Iron peste vreo 18 ore.
Fotografia şi filmările sunt făcute de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu