Folk, frate! 7 octombrie 2009

De data asta mă aflu în pană de titlu... De dimineaţă îmi trecuseră prin cap câteva variante dar, pentru că n-am reuşit să mă hotărăsc pentru una din ele, prefer un titlu sec...

Zi stranie... Plec seara spre centru cam fără chef... Încerc să n-ajung prea devreme în Iron City pentru a evita plictiseala de dinaintea concertului... Până la urmă mă trezesc că sună Sandra (m-a "dresat" fiinţa asta! :D) aşa că mă-ndrept spre club...

Cobor, îmi iau o bere, mă aşez... Curând apare Adrian... Stăm un pic de vorbă dar parcă ceva nu mergea în dialogul ăla... Era genul de conversaţie menită doar să facă timpul să treacă, sau cel puţin aşa am perceput-o eu... Mai târziu apare Adriana, aflată în aşteptarea proaspătului obţinut permis pentru motor... Chiar aşa, de ce nu m-aş gândi şi eu la un motor? Asta aşa, că tot îmi place mie pe două roţi...

Se avansează ideea că serile Folk, frate şi-au pierdut din calitatea cu care ne obişnuisem anul trecut. Eu sugerez că, mai degrabă, publicul nu este corespunzător câteodată... S-a confirmat acum câteva săptămâni, după nu ştiu ce meci, s-a confirmat şi aseară...

Primii Folk fraţi sesizaţi: Mysha şi Alex. Mysha părea supărat sau preocupat...

Ei bine, apar şi fetele... Mă retrag de lângă Adrian şi Adriana (renunţând şi la scaun şi la încălzitorul de bere)... Sandra, Gabriela şi Oana... Văzând Sandra că era deja destul de aglomerat nu şi-a mai bătut capul cu scaunele, a zis să facem rost de lăzi de bere... Hei! Asta era totuşi o problemă... după atâtea seri în Iron City nu ştiam unde-i locul de unde veneau oamenii cu acest gen de scaun de lux. Îmi iese în cale unul din angajaţii barului, îi cer ajutorul şi în câteva secunde problema era rezolvată iar noi şedeam destul de bine. Remarc încă odată genul acela de grijă pe care am mai sesizat-o şi cu alte ocazii... Unul din motivele pentru care revin cu plăcere în Iron City.

Avem timp de ceva vorbe până începe concertul cu echipa Folk, frate în formulă restrânsă. Printre altele, îmi demonstrez lipsa de spirit de observaţie neremarcând ceva schimbat la Sandra... Să-mi fie ruşine! Fix 5 minute! :D

Nu mai ştiu în ce formulă s-au cântat primele piese. De fapt nici nu am fost prea concentrat la cântare... Oricum, e de reţinut că Dragoş Boeru a cântat primele piese. De data asta Miruna n-a mai fost "maltratată" aşa cum Dragoş ne obişnuise...

Da, să-i enumerăm pe cei prezenţi ieri seară pe scenă, în diverse formule: Mysha (care, la început, a stat la pupitrul de sunet până la apariţia lui Teddy, sunetistul oficial), Alex (necăsătorit, născut pe 24 mai 1989, conform adevărul.ro; chestiile astea sunt scrise pentru acea fiinţă care întreba câţi ani are Alex :D), Dragoş Boeru, Cristina Andrieş şi Nicoleta Pălărie (da, Mysha, aflasem că blogul ei s-a activat, între timp cred că-l pusesem şi la blogroll), Teddy, Vlad şi, dacă mă gândesc un pic, cam atât. A lipsit Jonnie (prima seară Folk, frate fără Jonnie la care am asistat), a lipsit Fram, a lipsit o parte din seară Teddy, a lipsit Bodi... Nu mai vorbesc de mai rarele prezenţe gen Tivodar, Ioana, Jenică, Comănel şi alte fiinţe...

Ce s-a cântat? Păi nimic neobişnuit... poate cu excepţia cântecului despre Ana, pentru prima dată nebotezată Persefona sau altfel... Zicea Mysha că, în sufletul lui, aşa o cântă şi Jonnie, schimbările de text fiind făcute doar de dragul spectacolului. Au lipsit, dintre piesele care mă fac de fiecare dată atent, Cântă cucul, Pseudofabula. Au fost în schimb Râpa (fragment) continuată fain din vioară, o grămadă de alte cântece de munte (printre altele cântecul descoperit prin carpaţi.org, Bărcile), Tanţa, Ţi-am luat un inel şi te iubesc atât de aşa şi aşa, preluări Iris, preluări Andrieş (pe care vocea Cristinei a picat foarte interesant în repetate rânduri), piese ale Cristinei, preluările obişnuite din Olăraşu (invitat la Folk, frate săptămâna viitoare, miercuri, de la 21:43, 15 lei intrarea), Gândacul, Broasca ţestoasă, preluări Pink Floyd şi Bruce Springsteen (prima dată când aud Streets of Philadelphia în Iron City)...

Am stat la început pe lăzile de bere suspomenite dar, pe măsură ce lumea se retrăgea spre case, fetele tot avansau iar eu avansam împreună cu ele...

Până să începem să avansăm, am sesizat la un metru în faţa mea un cap care-mi părea extrem de cunoscut. Probabil a fost un element în plus care a indus starea mea deja ciudată. Ştiam că nu poate să fie ea, convingerea mea a fost confirmată când acel cap s-a întors puţin spre mine. Totuşi, o amintire fără conţinut m-a învăluit şi, pentru o vreme, am fost foarte încordat... Cum ar fi sunat un titlu gen "Roxana, pentru prima dată la Folk, frate"?

Între timp am schimbat câteva vorbe cu un fost membru al trupei InDArt pe care l-am cunoscut în tura în Baiului organizată de Răzvan. Acesta, tot citind blogul meu, a reprins dor de folk şi a venit... La rândul meu, deşi el nu mai e în trupă, cred că am prins dor de InDArt aşa că este foarte posibil să merg şi mâine seară la spectacolul lor. Iar în seara asta voi trece să-i revăd pe Cantos, pe Cristina Andrieş, pe Cătălina Beţa şi câte alte nume...

Până la urmă am ajuns să avem între noi şi scenă doar un rând de public. Asta se întâmpla pe când eu indusesem în eroare barmanul cerându-i Pepsi în locul sticlei de bere pe care o scosese din frigider când m-a văzut. Pe când, întinzându-mă după doza de Pepsi, simţeam că-mi tremură mâna, pe când Andreea întreba cum îl cheamă pe unul din tipii care au cântat în deschidere la Imre (şi l-am amintit pe Mihai Boicu, pe celălalt nu l-am reţinut nici eu), pe când cei aflaţi în dreapta noastră începeau să devină enervanţi, pe când o fată venită cu aceia începuse să plângă, supărată probabil pe atmosfera creată de gaşcă, pe când unuia dintre aceia i-a fost atrasă atenţia de către o fată prezentă la masa de lângă scenă. Mai târziu, o altă ea (un chip care-mi amintea pe jumătate plăcut, pe jumătate neplăcut de Raluca, o prietenă a unei prietene... nu sunt convins că lumea e atât de mică încât această Raluca să frecventeze Iron City) i-a întrebat supărată "Bă băieţi, vă deranjează ăştia de pe scenă?"

Culmea, aceşti agitaţi gălăgioşi ascultă totuşi muzică bună. Ştiau multe piese cântate în Iron deci, în zilele lor obişnuite, ar putea fi chiar prezenţe plăcute... Dacă ar fi fost Jonnie pe scenă, ştiindu-l eu mai supărăcios, probabil nu ar fi rămas calm sesizând agitaţia din public, sesizându-l pe acel tip care se tot apleca peste scenă şi încerca să dea sugestii celui care, aproape săptămână de săptămână, are grijă să fotografieze ce se întâmplă acolo. Chiar am fost plăcut surprins că Mysha nu a părut deloc enervat de atmosferă, insistând să cânte pentru acei câţiva oameni care chiar îl ascultau.

Revenind la grupul cu care eram, au mai apărut lângă Adrian (pe când eu deja dezertasem) deja obişnuiţii Florin+ Alexa. Gabriela şi Oana au dispărut până la urmă, pe cei lăsaţi în spate nu i-am mai urmărit, dar a apărut în schimb Andreea care a stat cu noi până la Cântecul bufonului (undeva aproape de ora 4). A fost a doua oară când am stat la Folk, frate până la final...

Ieşim afară, ne îndreptăm către grămada de taxiuri de pe Academiei. Sandra remarcă încă odată că nu m-am simţit bine, îi spun că am avut o stare aiurea şi că încerc s-o las să treacă (pe stare)... Ea spune că unele stări trebuiesc blocate iar eu afirm că, blocându-le, riscăm ca acestea să ne atace mai târziu, mult mai agresiv...

Comentăm şi despre Vlad a cărui voce a sunat mult mai bine ca data trecută (când, stranie amintire, ne-a enervat un pic).

Ne îmbarcăm, ca de obicei, în taxiuri diferite... De data asta am avut parte de o călătorie chiar plăcută. Nu ştiam cât e ceasul (am aflat aruncându-mi o privire pe bordul maşinii), taximetristul s-a dovedit supersimpatic, au lipsit incomodele momente de tăcere care caracterizau călătoriile cu care mă obişnuisem.

Au urmat cam 200 de minute de somn...

Postare începută joi dimineaţă şi terminată duminică...

Later edit (14 octombrie 2009): uite că uitam de glumele pe seama lui Hruşcă, cel care a pus clor în folclor... :D Mysha ne-a spus câteva glume spre finalul serii Folk, frate. Iar unele erau bune rău. :D