Determinare

Sâmbătă, vânt puternic (până la 70 km/ oră la rafală, estimau meteorologii), ceva tensiuni pe acasă, ceva chef de plimbare. O iau spre parcul în care am alergat în ultimele luni cu intenţia de a verifica cât de alergabil mai este circuitul meu. Nici nu ies bine din bloc şi mă trezesc în freză cu o rafală care aproape mă sufocă. Se treşte orgoliul în mine şi decid să nu mă las înfrânt de prima rafală. Îmi continui drumul privind cumva într-o parte, scap de zona cea mai expusă vântului. Văd cum i se fâlfâie lui Ponta, o văd pe Udrea pusă la pământ de vânt. Nu-mi pasă de cele două personaje din basmul cu care este adormită România, eu tot între Macovei şi Tăriceanu voi da cu banul duminică. Mai văd nişte fâlfâieli pe la nişte firme după care ajung în parc. Aici e vânt, aleile sunt pline de resturi vegetale purtate de vând, paznicii nu se îndură să iasă din cutiuţele lor. Merg ce merg şi dau de un nene care aduna nu ştiu ce bălării. Mai încolo doi proprietari de câini îşi plimbau animalele. Urmează o tanti în şlapi pe care o depăşesc fără să-mi dau seama cu ce scop umbla pe acolo. Cobor panta cu scări, pe care o urc când alerg; acum fac circuitul în sens invers. Fac stânga pe malul lacului. Valurile de 30- 40 cm îmi atrag atenţia. Mă apropii de lac şi privesc câteva clipe. Vântul este destul de insistent aşa că mă întorc cu lateralul spre el şi-mi văd de drum. Apar doi oameni pe alee, apropierea evidenţiază doi paznici care-şi părăsiseră cutiuţele. Unul din el, şocat probabil, mă apostrofează:

-De ce nu stai acasă? Asta-i vreme?
-Da, asta-i vreme!

La o întrebare incompletă dau răspunsul cel mai logic cu putinţă. O secundă mai târziu arunc în vânt continuarea: Ce, mă păzeşti mata?

Mă gândesc că paznicii lui Negoiţă nu realizează că spaţiul public rămâne public, indiferent de vreme. La aşa primar, aşa paznici...

Îmi spun că, dacă nu începe ploaia şi se mai potoleşte vântul, duminică se poate alerga.

Ajung acasă după vreo oră, meciul văcuţei Halep se terminase, frăţiorului îi sună telefonul şi aflăm astfel că... a început să ningă. Mai devreme sesizasem că plouă deci îmi luasem adio de la cursa de duminică. Copilu` (un copil mic şi drăgălaş, de vreo 20 de ani) vrea să se plimbe prin ninsoare, fratele meu acceptă, mă înham şi eu la plimbarea lor şi, o oră mai târziu, ne plimbam prin Tineretului. Era un timp pe care nici bicicletele de închiriat nu mai ieşeau din rasteluri...

Ne plimbăm, aproape singuri pe alei, până ajungem pe malul lacului. Aici, surprinzător, dăm de vreo 3 alergători. Unul, din ce am apucat eu să văd, avea adidaşi faini dar nu mai ştiu ce-mi atrăsese atenţia la încălţările omului. Altul, pe vremea aia crâncenă, alerga în pantaloni scurţi. Dat fiind că ne-am mai întâlnit odată cu el după câteva minute, am rămas cu impresia că era cel mai rapid dintre cei trei.

Văzând alergători am reacţionat diferit. Daniel considera că e nebunie să alergi pe vremea aia, copilu` s-a abţinut de la comentarii, eu mi-am exprimat aprecierea la adresa celor care, presupuneam eu, se antrenau pentru maratoane montane în care este destul de mare probabilitatea de a se confrunta cu condiţii oarecum asemănătoare cu cele de atunci. Nu vedeam nebunie în alergarea lor, vedeam determinare. Mi-ar plăcea să fiu şi eu atât de riguros încât să-mi fac antrenamentul indiferent de vreme...

Apucând să spun că anul viitor sper să fiu suficient de bine antrenat încât să mă înscriu la semimaraton aud copilu` spunând: Vreau şi eu la semimaraton! Nu ştiu dacă devenise brusc interesată de subiect, dacă se gândise şi ea la asta iar acum profita de cursul discuţiei ca să o şi spună, dacă era simplă imitaţie sau vorbă aruncată de dragul conversaţiei dar mi-a plăcut că a spus-o.

Cine ştie, poate vom termina amândoi semimaratonul de la Bucureşti, primăvara următoare... Ar fi frumos! :)

Primarul Trenuleţ (2)

Zilele trecute am ajuns din nou prin IOR. Eram curios să văd în ce stadiu se află proiectul Trenuleţul prezentat aici.

Din fericire, planul nu s-a dovedit totalmente dezastruos. Am văzut că acele construcţii- gări au fost distruse, rămânând doar platforma betonată pe care s-a înfipt un stâlp care are în vârf numele gării şi programul de funcţionare al trenuleţului (luni- vineri, în două intervale de câte o oră pe care nu le-am reţinut exact) iar la baza stâlpului s-a aşezat o bancă.

Chiar în condiţiile acestea, tot consider că sunt elemente criticabile în proiect.

-doar 10 ore de funcţionare pe săptămână sugerează că parcul rămâne totuşi al alergătorilor, pietonilor şi bicicliştilor

-aceleaşi 10 ore de funcţionare săptămânal sugerează şi o rentabilitate scăzută, poate chiar inexistentă, a obiectivului cu care se laudă Negoiţă, motiv pentru care acest proiect cred că face pagubă primăriei

-gările înlocuite cu băncuţe arată o mai bună gestionare a spaţiului dar tot spaţiu verde înlocuit cu beton înseamnă

-deşi parcul poate să fie mai slab populat în timpul programului de funcţionare al trenuleţului, tot mă întreb cât de deranjaţi vor fi cei care se plimbă prin parc de animalul pe roţi care o să le ofere permanent senzaţia că riscă să fie călcaţi

Şi dacă tot vorbesc de primarul de la 3, îmi amintesc şi de panoul de afişaj montat pe 1 mai 2014 în zona staţiei de metrou Costin Georgian. Ei bine, ieri am văzut că acel panou funcţionează, în sensul că afişează ceva. N-am înteles ce pentru că imaginea este extrem de slabă calitativ. În plus, eram mai preocupat să nu mă împiedic de stâlp decât să mă uit la imaginile de pe ecran. Rar am văzut un element de mobilier urban mai prost amplasat...

Nu uit nici seria "m-am împiedicat de Negoiţă" aşa că sunt din nou critic la adresa scheletelor metalice triunghiulare amplasate pe un trotuar din aceiaşi zonă Costin Georgian. Primul a apărut în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale în urma cărora Robert Negoiţă a ajuns primar. Peste ani, scheletul a ajuns să prezinte diverse mesaje publicitare. Câţiva ani mai târziu, inaugurat tot cu mesaje electorale (în campania pentru europarlamentarele din primăvara 2014), al doilea schelet amplasat pe aceiaşi palmă de trotuar îşi continuă existenţa tot prin publicitate. Culmea, îşi fac acolo reclamă, umăr la umăr, doi dezvoltatori imobiliari...

Şi eu care, cu naivitate, mă gândeam că măcar după campania electorală acel schelet care aproape blochează trotuarul va fi demolat, gândindu-mă la o aplicare în stil românesc a articolului 40 din legea 33/2007. Începe să mă pasioneze legea asta aşa că citez din articolul 40:

(2) Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât participanţii la alegeri să le poată folosi fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.

(4) Este interzisă utilizarea de către partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori candidatul independent a locurilor speciale pentru afişaj electoral astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt/o altă partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori de către un alt candidat independent.

(5) Afişajul electoral este permis în alte locuri decât cele stabilite potrivit alin. (2) numai cu acordul scris al proprietarilor sau, după caz, al deţinătorilor şi numai cu luarea măsurilor impuse de legislaţia în vigoare pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor.

(13) Consiliile locale pot aproba instalarea pe domeniul public de către candidaţi, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale a unor amenajări provizorii în scopul distribuirii de materiale de propagandă electorală, dacă prin amplasarea lor NU se instituie restricţii de circulaţie rutieră sau pietonală.

Urmează comentariile şi nelămuririle mele cu privire la modul în care se aplică legea 33 la nivelul Primăriei Sector 3:

-scheletul metalic de pe care Robert Negoiţă ne îndemna să votăm PSD nu respecta condiţiile impuse de alin. (2) pentru că stânjenea circulaţia pietonilor

-nu era respectat nici alin. (4) pentru că, pe un uriaş afiş electoral exclusiv PSD, era imposibil pentru competitori să-şi pună propriile afişe care să respecte dimensiunile din alin. (6) dat fiind că, prin comparaţie, erau practic invizibile

-cumva la limită era încălcat şi alin (5) pentru că era pusă în pericol siguranţa pietonului care, surprins de apariţia construcţiei peste noapte, se putea lovi sau, cum a fost cazul meu după campania pentru locale, se putea împiedica de baza construcţiei

-cortul electoral al PSD amplasat lângă intrarea în staţia de metrou Costin Georgian încurca circulaţia pietonilor, blocând peste jumătate din lăţimea trotuarului; în plus, nici nu fusese demolat la câteva zile după terminarea campaniei electorale şi chiar după ziua alegerilor; să fie acesta atentat la alin. (13)?

M-am împiedicat de Negoiţă

Poţi traversa o intersecţie pe o mulţime de trasee, în funcţie de o mulţime de parametri mai mult sau mai puţin subiectivi. Azi am traversat strecurându-mă printre scheletul afişului electoral al fostului primar, acum ocupat de reclama la un complex de locuinţe construit cu siguranţă de o firmă care a cotizat la partid şi noul schelet al noului primar, vicepreşedinte în partidul condus, onorific, de primul miner al României.

De data asta a fost doar o împiedicare simbolică, nu ca în urmă cu doi ani. Dar m-a iritat destul de tare faptul că un trotuar este sufocat de nişte reclame inutile.

În aceiaşi intersecţie, chiar pe 1 mai 2014, profitându-se de ziua liberă, din ordinul aceluiaşi netrebnic vicepreşedinte PSD, s-a ridicat un panou de afişaj care mănâncă din altă porţiune de trotuar. Acest panou mai are un imens defect, este situat exact sub un bec care ar lumina strada dacă nu ar fi situat în aşa fel încât să proiecteze acum umbra panoului.

Bine, nici cu primarul de la 2 nu mă mândresc. Aliatul PSD, nenea Neculai Onţanu, a avut grijă să planteze recent un panou publicitar, aproape de staţia de metrou Pipera, pe un colţ de trotuar pe care, la ore de vârf, stai la coadă pentru a înainta.

Acelaşi Neculai Onţanu, în intenţia de a face pe plac posesorilor de autoturisme, supervizează de câteva luni distrugerea Şoselei Pantelimon care, pe zi ce trece, devine mai neprietenoasă pentru oameni. Văzând ce se întâmplă acolo nu ai cum să îl ignori pe superiorul celor doi primari de sector, Sorin Oprescu pe numele său de incompetent primar al Bucureştiului. Acesta, Sorin Oprescu, era nemulţumit toamna trecută de protestele bicicliştilor care cereau un oraş pentru oameni. De unde nemulţumirea domnului Oprescu? Probabil de la intenţia domniei sale de a discrimina pietonii şi bicicliştii dintr-un motiv extrem de subiectiv: pentru că aşa vrea el. Nu e deloc întâmplător faptul că şi Sorin Oprescu, la fel ca Neculai Onţanu, a trecut cândva prin PSD.

Uite cum se înfrăţesc primarii din Bucureşti atât ca iniţiative care stârnesc nemulţumiri cât şi ca apartenenţă la ceea ce se doreşte a fi continuarea păguboasei alianţe USL. Prin urmare, e clar că eu NU votez nici PSD, nici UNPR.

Iar în toamnă, nu numai pentru intenţia sa de a călca justiţia în picioare semnând decretul de graţiere al lui Becali, este clar că nu-l voi vota nici pe premierul plagiator Victor Ponta pentru Cotroceni.

Nu uitaţi să VOTAŢI duminică 25 mai ÎMPOTRIVA PSD la europarlamentare!

Primarul Trenuleţ şi maşina de propagandă PSD

Probabil ştiţi că maşinăria de propagandă a PSD editează de ceva vreme un ziar gratuit în care, la loc de cinste, apar ştiri şi materiale publicitare care promovează oamenii PSD şi proiectele pe care aceştia le susţin (inclusiv, într-o perioadă destul de lungă, controversatul proiect de minerit cu cianuri de la Roşia Montană, proiect cu care, nu mai este nevoie să vă spun, NU sunt de acord).

Periodic mai îmi cad sub ochi diverse aspecte care îmi reconfirmă faptul că NU am de ce să VOTEZ PSD.

Ieri, deşi nu sunt obişnuit să-l găsesc, am văzut în drumul meu un imens teanc de Ring. Am luat un exemplar şi, curând, am văzut care-i articolul din cauza căruia acel număr de ziar trebuia distribuit masiv în sectorul 3. Articolul făcea o afirmaţie contradictorie. Vicepreşedintele PSD, Robert Negoiţă, a fost ameninţat cu moartea de patronul România TV, un apropiat al preşedintelui PSD, Victor Ponta. Puteţi citi articolul aici dar, zic eu, nu merită să pierdeţi vremea cu el.

Logica îmi sugerează că ştirea este o invenţie pentru că mi-e greu să cred că şefii PSD se mănâncă în familie. Dacă ar fi aşa m-aş bucura pentru că astfel s-ar anunţa sfârşitul partidului care susţine proiecte distrugătoare (RMGC şi Chevron, spre exemplu). Totuşi, e mai probabil ca articolul comandat de maşinăria de campanie a PSD să se bazeze pe faptul că oamenii nu ştiu de relaţia Sebastian Ghiţă- Realitatea TV- Ponta, motiv pentru care ar putea empatiza cu Robert Negoiţă şi ar putea vota listele PSD la alegerile care se apropie. NU recomand această abordare dar, dat fiind nivelul de cultură al majorităţii românilor, din păcate ea este posibilă.

Şi dacă tot am amintit de dl. vicepreşedinte al PSD, să mai menţionez două năzbâtii ale domniei sale:

1) Trenuleţul care va circula prin IOR

Despre asta am citit aici. Pe 9 mai am văzut cum stau lucrurile şi în teren. Erau atunci vizibile vreo 4 staţii ale viitorului trenuleţ, fiecare ocupând câţiva metri pătraţi din spaţiul verde fiecare. Din cele văzute rezultă că o bună parte a traseului pe care va merge trenuleţul este cel al aleii din jurul lacului. Acea alee este structurată cu o treime pistă de biciclete şi două treimi pentru pietoni. Odată cu intrarea în funcţiune a trenuleţului estimez că pietonii vor mai putea circula doar pe bucata de alee aflată între pista de biciclete şi spaţiul verde din jurul lacului. Altfel spus, dacă vei ieşi cu iubita în parc nu vei putea merge în linie cu ea decât dacă vei accepta fie să mergi pe spaţiul verde, fie să împiedici circulaţia bicicliştilor. Pentru că, nu-i aşa?, trenuleţul are fier mai mult deci are prioritate atât în faţa pietonului cât şi în faţa biciclistului.

Dacă ai proasta inspiraţie să ieşi la plimbare într-o zi de sărbătoare sau într-o seară în care Centrul Cultural Casa Artelor organizează un spectacol în parc vei avea surpriza să constaţi că pe alee trenuleţul nu mai are pe unde să meargă, bicicliştii îşi caută trasee alternative (inteligenţa le permite de cele mai multe ori să-şi reconfigureze traseul) iar pietonii ajung, cumva cu forţa, să ocupe toată aleea.

Şi atunci... care-i logica introducerii trenuleţului?

Poate ne spune domnul vicepreşedinte PSD...

2) Trotuarele bulevardului care leagă Piaţa Unirii de Piaţa Alba Iulia

Despre asta am citit aici. Prin zona respectivă nu am mai trecut de mult timp dar, dacă aş fi trecut, cu siguranţă aş fi considerat că este de prost gust felul în care s-au folosit culorile.

Cu siguranţă mai sunt şi alte aspecte de criticat în activitatea echipei conduse de vicepreşedintele PSD dar, de dragul relativului echilibru, ţin să punctez şi un aspect într-o oarecare măsură pozitiv: activitatea Centrului Cultural Casa Artelor. Despre centru puteţi citi aici. Am asistat recent la trei spectacole organizate de echipa condusa de doamna Alice Barb: concertul Alternosfera, concertul Holograf şi concertul simfonic din 9 mai. Cele mai bune, ca organizare şi prestaţi artistică, mi s-au părut concertul simfonic şi cel at moldovenilor de la Alternosfera. La Holograf a fost prea numeros publicul, motiv pentru care, la retragerea spre case, s-a stat la coadă pe aleile înguste iar prestaţia trupei din prima jumătate a recitalului m-a dezamăgit.

Totuşi, consider că vicepreşedintele PSD are un merit extrem de mic în activitatea centrului cultural, meritul principal fiind al echipei de acolo. Prin urmare, pentru un merit atât de mic, insist să NU VOTEZ PSD.

Ceea ce vă doresc şi vouă!

Un motiv în plus pentru a NU VOTA PSD am găsit chiar pe site-ul oficial al partidului: ultimul bilanţ al guvernului Ponta datează din 8 noiembrie 2013. De atunci au trecut mai bine de 6 luni în care guvernul nu a mai avut cu ce să se laude. Asta înseamnă fie că au avut activitate clar dăunătoare, fie că nu au făcut nimic. În primul caz aştept cu interes o celulă la Jilava ocupată de doi prim- miniştri PSD, Adrian Năstase şi Victor Ponta, alături de recuperarea prejudiciilor create de ei. În ultimul caz şi-au încasat degeaba salariile jumătate de an, motiv pentru care ar fi firesc să înapoieze ce au încasat abuziv. Şi aceste aspecte mă fac pe mine să NU VOTEZ PSD. Puteţi verifica cum stă treaba cu bilanţul guvernului Ponta aici.

Jos Ponta, jos! Aşa se striga la Cluj, în toamna 2013. Sunt perfect de acord cu cei care protestau astfel împotriva dezastrului produs de actuala guvernare!

Pentru a nu stârni confuzii, precizez că din punct de vedere politic sunt anti- PSD, Băsescu- sceptic, într-o oarecare măsură anti-PMP (probabil aţi văzut că sloganul lor electoral în campania pentru europarlamentare sugerează că România este o p*** cu care se joacă bărbaţii şi femeile din partid; mi se pare total nepotrivit ca PMP să afirme că noi RIDICĂM România) şi în căutarea unor nume pe care să le consider demne de a fi votate.

În concluzie... aveţi grijă ce votaţi! Viaţa voastră depinde de deciziile pe care le iau politicienii. Este bine să NU-I VOTAŢI pe cei care V-AU DEMONSTRAT CĂ VOR SĂ VĂ OTRĂVEASCĂ ŞI SĂ VĂ FURE AVEREA ŞI VIITORUL!

În cazul în care aţi uitat la ce mă refer în mod special, citiţi aici.

Ziua împiedicată sau Campania electorală ca factor de risc

Later edit (14 iunie 2012): "scheletul" lui Negoiţă era tot acolo dimineaţă. Aştepta probabil alt individ cu nasul pe sus căruia să-i pună piedică. Iar pe mine mă felicita zilele trecute cineva că am pierdut alegerile... Sau poate le-am câştigat...

___________________

Azi m-am împiedicat... Nu este vorba de vreun extrem de complicat obstacol peste care era musai să trec. Nu mai am de ceva vreme obstacole mari peste care să-mi propun să trec sau peste care să simt că viaţa mă obligă să trec. A fost vorba doar de simple împiedicări...

Prima împiedicare s-a întâmplat într-un loc pe care îl văd aproape zilnic, unde până mai ieri trona un imens afiş electoral al lui Negoiţă, cel programat să fie învins de data asta. Acum afişul fusese scos şi în locul lui rămăsese doar scheletul metalic, cu bază triunghiulară de care, din lipsă de suficientă atenţie, m-am împiedicat. Poate nu băgam de seamă incidentul dacă nu m-aş fi împiedicat din nou de altă latură a triunghiului, în efortul meu inutil pentru evitarea căderii. Am înjurat în gând fostul primar al sectorului vecin şi am mers mai departe după ce mi-am dat seama că nu am urme vizibile ale căderii.

A doua împiedicare s-a produs doar pe jumătate. În înghesuiala de la metrou, complicată şi de oboseala mea având o nu ştiu ce cauză, am fost la un pas să dau peste călătorul din faţă, absolut nevinovat, apreciez eu.

A treia a fost tot o jumătate de împiedicare, pe scările de la Victoriei, pe care evoluez fără incidente de 10 ori pe săptămână. De data asta eram destul de aproape să pic în nas pentru că o treaptă se revoltase şi se pusese cu îndărătnicie în calea piciorului meu.

Prin urmare, un total simbolic de două împiedicări, o căzătură fără grave urmări reprezintă micul meu rezumat al dimineţii.

Dacă e să fac un istoric al propriilor căzături, constat că ele se produc destul de rar, ultima petrecându-se într-o sâmbătă dimineaţă, în urmă cu 15 luni. Sub o căzătură pe an mi se pare o medie bună...

Voi ce medie aveţi la acest capitol? :)