Se afișează postările cu eticheta Sorin Oprescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sorin Oprescu. Afișați toate postările
marți, 20 mai 2014
M-am împiedicat de Negoiţă
Poţi traversa o intersecţie pe o mulţime de trasee, în funcţie de o mulţime de parametri mai mult sau mai puţin subiectivi. Azi am traversat strecurându-mă printre scheletul afişului electoral al fostului primar, acum ocupat de reclama la un complex de locuinţe construit cu siguranţă de o firmă care a cotizat la partid şi noul schelet al noului primar, vicepreşedinte în partidul condus, onorific, de primul miner al României.
De data asta a fost doar o împiedicare simbolică, nu ca în urmă cu doi ani. Dar m-a iritat destul de tare faptul că un trotuar este sufocat de nişte reclame inutile.
În aceiaşi intersecţie, chiar pe 1 mai 2014, profitându-se de ziua liberă, din ordinul aceluiaşi netrebnic vicepreşedinte PSD, s-a ridicat un panou de afişaj care mănâncă din altă porţiune de trotuar. Acest panou mai are un imens defect, este situat exact sub un bec care ar lumina strada dacă nu ar fi situat în aşa fel încât să proiecteze acum umbra panoului.
Bine, nici cu primarul de la 2 nu mă mândresc. Aliatul PSD, nenea Neculai Onţanu, a avut grijă să planteze recent un panou publicitar, aproape de staţia de metrou Pipera, pe un colţ de trotuar pe care, la ore de vârf, stai la coadă pentru a înainta.
Acelaşi Neculai Onţanu, în intenţia de a face pe plac posesorilor de autoturisme, supervizează de câteva luni distrugerea Şoselei Pantelimon care, pe zi ce trece, devine mai neprietenoasă pentru oameni. Văzând ce se întâmplă acolo nu ai cum să îl ignori pe superiorul celor doi primari de sector, Sorin Oprescu pe numele său de incompetent primar al Bucureştiului. Acesta, Sorin Oprescu, era nemulţumit toamna trecută de protestele bicicliştilor care cereau un oraş pentru oameni. De unde nemulţumirea domnului Oprescu? Probabil de la intenţia domniei sale de a discrimina pietonii şi bicicliştii dintr-un motiv extrem de subiectiv: pentru că aşa vrea el. Nu e deloc întâmplător faptul că şi Sorin Oprescu, la fel ca Neculai Onţanu, a trecut cândva prin PSD.
Uite cum se înfrăţesc primarii din Bucureşti atât ca iniţiative care stârnesc nemulţumiri cât şi ca apartenenţă la ceea ce se doreşte a fi continuarea păguboasei alianţe USL. Prin urmare, e clar că eu NU votez nici PSD, nici UNPR.
Iar în toamnă, nu numai pentru intenţia sa de a călca justiţia în picioare semnând decretul de graţiere al lui Becali, este clar că nu-l voi vota nici pe premierul plagiator Victor Ponta pentru Cotroceni.
Nu uitaţi să VOTAŢI duminică 25 mai ÎMPOTRIVA PSD la europarlamentare!
Publicat de
Adrian
la
19:09
Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
1 mai 2014,
Ion Iliescu,
Neculai Ontanu,
NU VOTEZ PSD,
pieton,
primar sector 2,
primar sector 3,
Robert Negoita,
Sorin Oprescu,
Soseaua Pantelimon,
trotuare blocate,
UNPR,
vrem un oras pentru oameni
miercuri, 26 martie 2014
Record la METROU: 12 staţii în 52 de minute
METROREX şi-a demonstrat din nou vulnerabilitatea tehnico- logistică.
Fără ca cineva să anunţe clar motivele, dimineaţă s-a circulat oribil pe magistrala 1.
În jurul orei 9:00 plec de la Costin Georgian (unde deja călătorii erau revoltaţi şi cereau femeii de la control acces să cheme un şef pentru a da explicaţii, solicitare cât se poate de legitimă după părerea mea), câteva minute mai târziu plec cu un tren care ne-a debarcat la prima staţie (Titan). De aici, după ce m-am învârtit pe peron între două trenuri fără destinaţie clară, am plecat mai departe cu alt tren. Acesta lua mari pauze în fiecare staţie şi, în tunel, înainte de intrarea în staţie. Cu fiecare staţie cu care înaintam aflam că milostivul Metrorex ne mai ţine în tren şi pentru staţia următoare. Abia la Timpuri Noi s-a anunţat că trenul circulă până la Eroilor.
Norocul meu a fost că la Unirii am schimbat magistrala. Altfel trebuia să mai suport o vreme aglomeraţia şi stilul deficitar în care se organizează Metrorex în situaţii de criză, în perioada post- Udrişte.
Oricum, pe traseul Costin Georgian - Unirii- Pipera am făcut 52 de minute. Mai mult decât se face în perioadele cu trafic cât de cât normal. De ce s-a întâmplat asta? Din motive tehnice... Cam vag răspuns...
La 10:30, pe magistrala 1 se circula la fel de greu. Iar eu ajunsesem în staţie într-un moment în care problema tehnică era deja prezentă de circa 30 minute, conform celor auzite în discuţiile dintre călători. Rezultă un total de aproximativ 2 ore (dacă nu chiar mai mult) în care Metrorex şi-a umilit clienţii...
Cam aşa funcţionează Bucureştiul lui Sorin Oprescu şi al superiorilor săi politici...
Atenţie ce votaţi anul acesta!!!
ACTUALIZARE: Explicaţia METROREX pentru situaţia de dimineaţă este disponibilă aici.
Faţă de această explicaţie sunt de comentat unele aspecte.
Orientându-mă după nemulţumirea călătorilor pe care i-am remarcat la Costin Georgian puţin înainte de ora 9:00 aş considera că în acel moment circulaţia era afectată de mai mult de 30 minute, ceea ce contrazice comunicatul Metrorex.
Faptul că, la Piaţa Victoriei, de pe magistrala 2, am auzit anunţul legat de circulaţia dificilă în jurul orei 9:40 demonstrează că lucrurile nu au intrat în normal la 9:30.
Dacă trenul defect era situat la Dristor 1 mi se pare ilogic să-l tractezi până la Depoul Militari, atâta timp cât era disponibil, mult mai aproape, Depoul Pantelimon.
Ca să fiu sincer, în urma incidentelor din ce în ce mai dese de la metrou, nu cred că toate problemele vor fi rezolvate prin punerea în circulaţie a trenurilor noi de metrou, după cum promite comunicatul Metrorex în ultimul paragraf.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
