2015 pe scurt

1) Evenimente intens mediatizate

-Planorul care a aterizat forţat în Postăvarul, în august. A fost "căutat" luni de zile de ISU şi alte inspectorate şi a fost găsit în toamnă de un grup de turişti printre care, absolut întâmplător, se afla şi un vechi amic de-al meu. Câteva vorbe despre momentul descoperirii planorului aici şi aici. Normal, s-a găsit un idiot să propună montarea unei cruci la locul accidentului. Îi urez domnului în cauză să o monteze acolo pe bunică-sa!

-Invazia sirienilor. O alarmă falsă pentru România, potenţialii terorişti aparţinând ISIS concluzionând că nu au ce să facă în România. Un mic avantaj pentru Republica Bananieră România, până şi teroriştii fug de ea...

-Accidentul din Colectiv. Dacă am eu informaţiile actualizate, s-au terminat cu ocazia asta vieţile a 63 de oameni. RIP-uiască-se în pace! După o perioadă în care accidentul mi-a stârnit o vagă emoţie, povestea asta a reuşit să mă irite crâncen până la urmă pentru că răniţii din club se pare că au primit susţinere financiară din bugetul de stat, pentru că au murit acolo unii corporatişti pe care pare să-i regrete o persoană de care mi-e cam silă, pentru că s-a cam întors lumea cu susul în jos de atunci dar marii vinovaţi, birocraţii care au legătură cu pompierii (ISU, PSI, CSI şi alte grupuri de litere care descriu nişte căpuşe), nu prea s-au ales cu necazuri (cu excepţia celor două persoane din ISU care au controlat, cândva, clubul Colectiv).

-Căderea guvernului Ponta. La debarcare, Ponta afirma că nu intenţionează să se opună oamenilor. Ca de obicei, o declaraţie perversă... Ştim bine că s-a opus oamenilor cel puţin din toamna lui 2013 (de pe vremea protestelor la adresa politicienilor cianură) dacă nu chiar de mai devreme. Sper să nu mai creadă nimeni în PSD în prezent...


-Atentatele din 13 noiembrie din Franţa.

2) Chestii cu un oarecare caracter special pentru mine

-The Color Run. Jurnalul poate fi citit aici.

-Semimaratonul Bucureşti. Eu am participat la cursa de 10,5 km, terminând în aproximativ o oră şi 5 minute

-Race for the Cure. Jurnalul poate fi citit aici.

-Tura în Vânturiş cu Cristi Iliescu. Jurnalul poate fi citit aici.

-Zilele de concediu petrecute la mare, făcând plajă în popoul gol (mici detalii, pe Facebook)

-Serile de folk din Vama Veche (Ţapinarii, Folk Frate, Dan Vasilescu, Banderas)

-Tura mea solitară în Postăvarul. Jurnalul poate fi citit aici.


-Maratonul Bucureşti. Eu am participat la Fun Race, în calitate de câştigător al unui concurs organizat de Mega Image.

-Tura în sudul extrem al Bucegilor cu Cristi Iliescu. Jurnalul poate fi citit aici.

-Tura mea solitară în sudul extrem al Bucegilor

-Concertul din seara de 21 decembrie

3) Chestii care m-au bulversat oarecum

-O unghie încarnată operată cu 10 zile înainte de cursa mea de 10000 m din cadrul Semimaratonului Bucureşti

-Durerile de dinţi din octombrie, în urma cărora mi-am mai pus câţiva dinţi (cu bani de la tata, ai mei erau mai mult decât insuficienţi)

-Finalurile de lună în care m-au stresat nişte proceduri contabile despre care am aflat la finalul anului că erau opţionale, nu obligatorii. După cum spuneam, cineva a cam făcut mişto de mine...

-Perioade destul de lungi de depresie

-Roxana nu mi-a mai apărut în cale de multe luni. Nu am mai văzut-o din martie.

-În vară, dintr-o sumă de neînţelegeri, a murit vaga speranţă legată de o posibilă relaţie cu Cristina, dolofana mea favorită

Deşi, realist vorbind, anul a avut şi zile faine, eu l-am perceput ca pe un an mizerabil, cu depresii, lungi perioade de lipsă a poftei de mâncare, alergări mai rare şi mai scurte comparativ cu 2014, zile pe munte mai puţin intense, probleme financiare, probleme emoţionale, furie, tendinţă predominantă spre mizantropie în dauna tendinţei de socializare, lungi perioade în care am considerat că e de-a dreptul inutil să am grijă de imaginea mea (de exemplu, mai bine de 30 de zile în care nu m-am bărbierit). mai puţină toleranţă faţă de relele mai mici sau mai mari de acasă, de la serviciu sau de aiurea, o cronică senzaţie de singurătate şi nimicnicie.

Am salvat cumva anul oferindu-mi, de Moş Revelion, pe 31 decembrie, înscrierea aproape sinucigaşă la semimaratonul din mai 2016.

Cred că ar mai fi multe de rememorat dar mă opresc aici...

Decembrie 1989

Evit de obicei subiectul decembrie 1989, poate pentru că l-am trăit într-un mod mai degrabă pasiv. Cu câteva ore înainte ca Petre Popescu să apară pe TVR 1 cu scuzele alea penibile venisem cu mama din piaţă, cu un molid pe care urma să-l umplem de beculeţe şi globuleţe. Nu mai ştiu pe ce cale fusesem atenţionaţi că în oraş se întâmplă ceva periculos şi că e bine să nu ieşim din casă. Dacă-mi amintesc corect, câteva zile chiar nu am ieşit din casă. Biletele la circ, luate nu mai ştiu în ce context, probabil prin şcoală, şi-au pierdut importanţa. Spectacolul acela probabil fusese oricum anulat. Cu ochii lipiţi de televizor aşteptam veşti pe care le pricepeam în mică măsură.

Fratele mai mare a trecut în acele zile prin centru. Dacă am reţinut corect, se număra printre cei care alimentau soldaţii.

Tata nu ştiu ce pază făcea în zona blocului. Teoretic, teroriştii pândeau de peste tot. Zvonurile stârneau panica. Se spunea că este prudent să stai departe de fereastră.

Într-o seară, pe la 10, ne trezim cu Nicu Ceauşescu pe ecran. Cred că era la ceva timp după ce părinţii săi fuseseră executaţi în apropiere de Târgovişte, oraşul care avea să-mi marcheze viaţa vreo 10 ani mai târziu. În altă seară l-am auzit pe Iliescu cum se plasează pe lista FSN. Avea să devină primul preşedinte "ales" în România "liberă".

Până la urmă s-a lăsat liniştea. La televizor au început să apară diverşi artişti. Nu ştiu de ce am impresia că au apărut în special oameni care activaseră în Cenaclul Flacăra.

Printre momentele artistice erau repetate obsedant imaginile cadavrelor tinerilor care picaseră în bătaia gloanţelor. Deşi nu în măsura în care se sugera la finalul lui 1989, se pare că în perioada 16- 22 decembrie 1989 chiar a existat un număr de idealişti care a picat în bătaia gloanţelor. Chiar dacă lucrurile au evoluat diferit (cred) de ceea ce au sperat victimele, morţii revoluţiei merită comemoraţi. În acest spirit, aseară, nimerindu-mă oarecum întâmplător prin Piaţa Universităţii (furia m-a scos pentru câteva ore din casă; mi-e "bine"...), am asistat la câteva momente din scenariul care fusese făcut nu ştiu de cine. Am făcut o mică filmare şi câteva fotografii (unele au fost urcate pe FaceBook imediat) apoi m-am retras spre casă.

Anul trecut, cam pe vremea aceasta, aveam şi eu parte de micul meu moment revoluţionar (probabil aţi uitat de Uniţi Salvăm, de Pungeşti, de legea Ponta împotriva Roşiei Montane, de Daniel Barbu şi alte elemente importante din acea perioadă, elemente care au dus, peste un an, la înfrângerea suferită de Victor Viorel Ponta în cursa pentru Cotroceni). Ca şi în cazul revoluţionarilor, probabil se va constata şi în cazul meu că evoluţia ţării nu ţine cont de idealurile celor care am umplut străzile oraşelor mari ale României, duminici la rând, în speranţa că Roşia Montană nu va dispărea.

Pe când mă retrăgeam spre metrou, lângă intrarea de la Geologie apăruse un proiector care afişa imagini ale revoluţiei, pe fondul extrem de celebrului (pe atunci) Vino Doamne! al lui Valeriu Sterian.



Câteva luni mai târziu alte evenimente aveau să "ne pună pe harta lumii", mineriada din 13- 15 iunie 1990. România nu reuşea să-şi găsească drumul. Nu a reuşit nici acum, după 25 de ani trăiţi sub comunismul cu faţă umană.



Şi totuşi, mai există idealişti...

Acum un an, 1 Decembrie la televizor

1 decembrie 2013

După 3 luni de proteste împotriva explorării şi exploatării aurului cu cianură şi a gazelor de şist prin fracturare hidraulică a venit şi ziua naţională a acestei ţări prost conduse.

Întâmplător, sunt acasă iar televizorul este lăsat pe canalele de ştiri. TVR 1 transmite în direct parada. Alte posturi preiau cu o oarecare întârziere transmisia TVR. Eu sunt intrigat de faptul că Jandarmeria Română, o instituţie mult criticată în ultimele săptămâni, defilează alături de instituţii onorabile precum Pompierii şi SMURD-ul.

Într-un moment în care fanfara tace, în direct pe TVR 1, se aude România, trezeşte-te! Ştiind ce grup folosea în ultimul timp acest slogan, m-am bucurat să constat că cele citite pe Facebook cu o zi în urmă au fost puse în practică într-un mod destul de "vizibil".

Ceva mai târziu, pe România TV, post despre care citisem cu câteva luni în urmă că este condus de un prieten al prim- ministrului Victor Ponta, se transmite, în direct de la Guvernul României, Ziua Porţilor Deschise. Pe scaunul fostului ministru al culturii, Daniel Barbu, dar şi pe scaunele din apropiere, sub camerele televiziunilor, se aşează câţiva tineri care purtau sub o formă sau alta însemnele Campaniei Salvaţi Roşia Montană. Stau tăcuţi şi calmi câteva zeci de secunde, poate chiar câteva minute. România TV zoom-ează pe titlul Proclamaţiei de la Câmpeni.

Despre acest flash-mob sunt scrise câteva cuvinte aici.

În studio, Răzvan Theodorescu, singurul academician pro- RMGC, îşi exprimă dezaprobarea şi îngrijorarea pentru faptul că fotografiile cu acei tineri ecologişti vor apărea pe reţelele de socializare şi vor face înconjurul lumii. Se exprima de parcă acei tineri ar fi mutilat trupul preacinstitului guvern român. De parcă ar fi stat pe scaunul fostului ministru Barbu cine ştie ce infractor ajuns acolo ilegal, păcălind cumva sistemul de pază de la Palatul Victoria.

Din fericire, ceilalţi oameni din studio l-au temperat pe domnul academician atrăgându-i atenţia că ecologiştii au intrat în sediul Guvernului ca oricare alt vizitator din acea zi, arătând cardul de identitate la intrare, respectând regulile unor astfel de vizite, fără să scandeze, fără să agreseze într-o formă sau alta personalul sau ceilalţi vizitatori, fără să stea acolo exagerat de mult timp, fără să murdărească locul sau să lase în urmă materiale care să promoveze Campania Salvaţi Roşia Montană. În plus, invitaţii din studio au remarcat că următorul grup de vizitatori s-a aşezat şi el pe scaunele ocupate de obicei de guvernanţi.

La final, cam cu jumătate de gură, domnul Theodorescu a recunoscut că are nişte principii care se dovedesc învechite.

Revenindu-se la transmisiunea directă de la Arcul de Triumf, în timp ce oficialii se retrăgeau spre maşini, am văzut un chip cunoscut de la protestele din ultimele săptămâni într-un grup care, probabil din cauza riscului reprezentat de Jandarmerie, apela la sloganuri neutre dar totuşi cumva mobilizatoare pentru oamenii care cunoşteau ce mesaj încearcă oamenii să transmită.

Câteva zile mai târziu auzeam că publicul prezent în zona paradei nu a putut pătrunde acolo cu niciun obiect care putea fi aruncat către politicieni. Înţeleg că nu s-a putut pătrunde acolo nici măcar cu peturi pe care curajoşii să le bată de asfalt în faţa ochilor politicienilor şi a camerelor televiziunilor.

Când discuţia deviase către sarmalele şi fasolea care urmau să fie distribuite de diverşi conducători populişti a fost redată legătura corespondentului România TV de la Alba Iulia. Acesta a refuzat să asocieze coada la mâncare cu sărbătoarea naţională, preferând să atragă din nou atenţia asupra faptului că, la Alba Iulia, s-au adunat românii care cu adevărat îşi iubesc ţara şi ţin la bogăţiile din subsolul ei. Curând, în spatele reporterului, s-au adunat cetăţeni purtând pancarte cu mesaje anticianură, antiRMGC, împotriva legii distrugerii Roşiei Montane, steaguri cu frunza pe jumătate verde, pe jumătate însângerată, steaguri ale României şi alte elemente de decor care demonstrau atât realul lor patriotism cât şi faptul că adraseră la Campania Salvaţi Roşia Montană.

Din nou, prim- ministrul Ponta primea o lovitură din partea prietenilor de la România TV.

Mi s-a părut incredibilă dar preferabilă forma în care sărbătoarea a fost prezentată de un post de televiziune care, în ultimele săptămâni, ne intoxicase cu reclamele RMGC şi cu ştirile fără importanţă, toate în dauna necesarei pezentări corecte a protestelor din ţară, a revendicărilor protestatarilor, a riscurilor mari la care ne-ar expune guvernul dacă s-ar aproba exploatarea cu cianură de la Roşia Montană.

POSTARE PLANIFICATĂ.
ESTE SCRISĂ ŞI EDITATĂ ÎN DECEMBRIE 2013- IANUARIE 2014.

Coincidenţe suspecte

12 noiembrie 2014, seara, părea firesc să mă bucur că am luat în sfârşit o decizie din seria "rişti dar, aproape sigur, nu câştigi nimic din asta" procurând un obiect pe care mi-l doream de mult. Totuşi, bucuria era serios umbrită de anticiparea eforturilor necesare pentru a resimţi cât mai puţin investiţia.

Pe fondul acestui amestec de bucurie cu anxietate mă trezesc, la 19:21, cu ea, undeva în dreapta. Dacă m-ai fi întrebat acum o lună aş fi spus cu convingere că, de data asta, ea chiar a dispărut din drumul meu. Pe 22 octombrie, geaca Mammut de culoare light blue îmi reamintise de ea dar o uitasem din nou destul de repede. Acum mi-a revenit oarecum insistent în minte şi m-am trezit observând că ne despart multe lucruri pe care eu le consider extrem de importante:

ea este iubită, eu nu;

ea are un salariu decent, eu nu;

ea a terminat o facultate bună, eu nu am reuşit să termin o facultate de căcat;

ea are casă, eu sunt tolerat în casa părinţilor în care, de multe ori, mă simt de-a dreptul mizerabil;

ea îşi face concediul pe unde pofteşte, eu abia reuşesc să ies din oraş câteva zile pe an (anul acesta am ieşit pe munte fix 5 zile: tura cu copii pe Clăbucetul Taurului, tura cu Daniel pe Valea Albă, tura cu Bogdan prin Baiului, turele solitare pe Take Ionescu şi pe Clăbucetul Azugii);

ea îşi vede cu calm de viaţă, eu mă împiedic de anxietate în multe momente, mai mult sau mai puţin dificile.

Există şi o mică asemănare... Amândoi, în toamna trecută, am protestat la adresa criminalului proiect prin care Victor Ponta dorea să distrugă definitiv şi iremediabil o bucată din Apuseni. Amândoi dar nu împreună...

Da, mi-e teribil de ciudă că, pe lângă diferenţa diferenţelor, există multe alte deosebiri între mine şi cea care aproape mi-a golit rezerva de sentimente de toate tipurile.

Da, am recunoscut-o corect pe tipa în geaca light blue despre care scriam pe 23 octombrie, chiar este prietenă cu ea.

Revenind la seara de 12 noiembrie, pot spune că, vreo două ore înainte de întâlnirea cu ea (dacă se poate numi întâlnire momentul în care privirile ni s-au intersectat fără ca vreunul să schiţeze vreun salut), am avut un client care avea laptopul pus într-o geantă pe care, la o privire rapidă, citisem Unicredit România. În realitate scria altceva dar... se pare că obsesiile îşi fac simţită prezenţa inclusiv alterând simţurile. Cât de ciudat e să trăiesc viaţa mea de rahat în acelaşi timp în care ea, femeia cu care am comunicat o vreme, trăieşte o viaţă fără griji.

13 noiembrie, dimineaţă, văd în drumul meu un număr mare de afişe electorale cu Ponta. Furios, trag o flegmă pe chipul primului ministru. Sper să nu-l votaţi duminică! Mai bine un preşedinte analfabet decât unul hoţ...

Ceva mai devreme mai trăisem o porţie de sentimente de descurajare şi furie dându-mi seama că, din motive pe care nu le înţeleg şi nu le pot controla pe de-a-ntregul, este foarte probabil să se fi terminat înainte de a începe excursia mea plănuită, în destule detalii, încă din septembrie. Când e să se aleagă praful... praful se alege!

14 noiembrie, dimineaţă. Ca să-mi fie odată în plus ciudă că am ratat o experienţă interesantă şi că voi sta în cele 8 zile de concediu care urmează acasă, mă trezesc că îmi iese în cale un tip cu rucsac. Nu garantez că intenţiona să iasă pe munte zilele astea dar e sigur că, în mintea mea, omul mi-a ieşit în cale doar ca să mă enerveze pe mine.

Ce ciudat e când istoria neplăcută se repetă iar tu te trezeşti în egală măsură de nepregătit să reacţionezi într-un mod constructiv...

Sunt furios, nu mă simt bine...

Acum un an, pentru Roşia Montană

Duminică 1 septembrie 2013 se anunţa mare protest împotriva planului lui Victor Ponta (prim ministru) de a distruge Roşia Montană folosindu-se în acest sens de RMGC. Mai erau atunci criticaţi Daniel Barbu (ministru la Cultură), Rovana Plumb (ministru la Mediu), Dan Şova (ministru Mari Proiecte), toţi iniţiatori ai legii prin care RMGC ar fi primit puteri depline asupra zonei Roşia Montană. În anul trecut de atunci au părăsit respectiva funcţie Barbu şi Plumb, Şova şi Ponta rămânând în continuare în posturi din care intenţionează să distrugă, definitiv şi iremediabil, puţinul care a rămas nedistrus până acum în România.

Am fost atunci la protest, am revenit aproape săptămânal în piaţă până în momentul în care am fost abordat de Jandarmerie. De atunci, din simţ de conservare, nu din convingere, am rămas acasă la din ce în ce mai puţinele proteste ecologiste care au urmat.

A fost o perioadă în care mă caracteriza un oarecare entuziasm, în care socializam mai bine ca niciodată, în care aveam suficientă energie încât să tai în marş oraşul în două, alături de zecile de mii de ecologişti cărora mă alăturam. A fost perioada în care un comunist a încercat să mă intimideze după ce m-a văzut pe Blănari, lângă maşina lui Barbu, filmat de o televiziune. A fost perioada în care alţi oameni au considerat normal că am protestat şi cu acea ocazie la adresa lui Barbu. În acelaşi timp, a fost o perioadă în care am conştientizat la modul destul de dureros faptul că, în afara orelor de proteste, în jurul meu am, la serviciu sau pe stradă, 99,99 % comunişti.

Acum sunt în mică măsură informat despre ce se mai întâmplă la Roşia Montană. Dacă anul trecut eram entuziasmat, anul acesta 1 septembrie mă găseşte lipsit de speranţă, descurajat, frustrat, obosit, cu un picior în depresie.

Mi-a amintit de momentul 1 septembrie 2013 (şi de protestele următoare despre care am tot postat zilele acelea pe Facebook) văzând dimineaţă, în metrou, o tânără mai degrabă elegantă decât frumoasă, cu insigna Salvaţi Roşia Montană pe geantă.

De ce întrebi?

Probabil vă amintiţi acele prezentări Power Point stupizele în care ţi se sugerează ca, atunci când nu vrei să răspunzi la o întrebare, să întrebi la rândul tău:

De ce întrebi?

Ei bine, gândindu-mă eu că n-ai chef să răspunzi unei întrebări în special atunci când îţi este adresată de o persoană cu care interacţionezi dar care nu-ţi spune mare lucru, sau de o persoană faţă de care simţi chestii amestecate (altfel spus, genul acela de persoană pe care NU O POŢI IDEALIZA nici dacă renunţi la toate convingerile tale despre lume şi viaţă), am găsit azi o altă variantă de non-răspuns:

-Întrebi în calitate de prim ministru sau în calitate de deputat?

Referirea la stilul domnului Ponta de a se raporta la problema Roşia Montană este clară, pentru cei care au participat la eco-protestele din toamna 2013.

Probabil nu este la fel de clară sugestia că poţi alege să nu răspunzi întrebărilor care pot fi puse din cel puţin două motive, minim unul dintre acestea neplăcându-ţi.

Eu aleg uneori să nu răspund întrebărilor puse doar din plictiseală sau de dragul obişnuinţei (cam ca atunci când caşti şi cineva te întreabă dacă ţi-e somn), întrebărilor puse în glumă (în special atunci când sunt supărat), întrebărilor în urma cărora simt că cineva doreşte să mă pună într-o lumină nefavorabilă, întrebărilor care ar putea aduce o schimbare dorită dar sunt absolut convins că nu o vor aduce (ţin minte că, într-o toamnă, discutând cu o gagică care-mi plăcea dar care era scoasă din cu totul alt film decât cel în care joc eu, am preferat să răspund vag când ea a insistat, într-o e-discuţie, să afle dacă mi-ar plăcea să mă f** cu ea).

Primarul Trenuleţ şi maşina de propagandă PSD

Probabil ştiţi că maşinăria de propagandă a PSD editează de ceva vreme un ziar gratuit în care, la loc de cinste, apar ştiri şi materiale publicitare care promovează oamenii PSD şi proiectele pe care aceştia le susţin (inclusiv, într-o perioadă destul de lungă, controversatul proiect de minerit cu cianuri de la Roşia Montană, proiect cu care, nu mai este nevoie să vă spun, NU sunt de acord).

Periodic mai îmi cad sub ochi diverse aspecte care îmi reconfirmă faptul că NU am de ce să VOTEZ PSD.

Ieri, deşi nu sunt obişnuit să-l găsesc, am văzut în drumul meu un imens teanc de Ring. Am luat un exemplar şi, curând, am văzut care-i articolul din cauza căruia acel număr de ziar trebuia distribuit masiv în sectorul 3. Articolul făcea o afirmaţie contradictorie. Vicepreşedintele PSD, Robert Negoiţă, a fost ameninţat cu moartea de patronul România TV, un apropiat al preşedintelui PSD, Victor Ponta. Puteţi citi articolul aici dar, zic eu, nu merită să pierdeţi vremea cu el.

Logica îmi sugerează că ştirea este o invenţie pentru că mi-e greu să cred că şefii PSD se mănâncă în familie. Dacă ar fi aşa m-aş bucura pentru că astfel s-ar anunţa sfârşitul partidului care susţine proiecte distrugătoare (RMGC şi Chevron, spre exemplu). Totuşi, e mai probabil ca articolul comandat de maşinăria de campanie a PSD să se bazeze pe faptul că oamenii nu ştiu de relaţia Sebastian Ghiţă- Realitatea TV- Ponta, motiv pentru care ar putea empatiza cu Robert Negoiţă şi ar putea vota listele PSD la alegerile care se apropie. NU recomand această abordare dar, dat fiind nivelul de cultură al majorităţii românilor, din păcate ea este posibilă.

Şi dacă tot am amintit de dl. vicepreşedinte al PSD, să mai menţionez două năzbâtii ale domniei sale:

1) Trenuleţul care va circula prin IOR

Despre asta am citit aici. Pe 9 mai am văzut cum stau lucrurile şi în teren. Erau atunci vizibile vreo 4 staţii ale viitorului trenuleţ, fiecare ocupând câţiva metri pătraţi din spaţiul verde fiecare. Din cele văzute rezultă că o bună parte a traseului pe care va merge trenuleţul este cel al aleii din jurul lacului. Acea alee este structurată cu o treime pistă de biciclete şi două treimi pentru pietoni. Odată cu intrarea în funcţiune a trenuleţului estimez că pietonii vor mai putea circula doar pe bucata de alee aflată între pista de biciclete şi spaţiul verde din jurul lacului. Altfel spus, dacă vei ieşi cu iubita în parc nu vei putea merge în linie cu ea decât dacă vei accepta fie să mergi pe spaţiul verde, fie să împiedici circulaţia bicicliştilor. Pentru că, nu-i aşa?, trenuleţul are fier mai mult deci are prioritate atât în faţa pietonului cât şi în faţa biciclistului.

Dacă ai proasta inspiraţie să ieşi la plimbare într-o zi de sărbătoare sau într-o seară în care Centrul Cultural Casa Artelor organizează un spectacol în parc vei avea surpriza să constaţi că pe alee trenuleţul nu mai are pe unde să meargă, bicicliştii îşi caută trasee alternative (inteligenţa le permite de cele mai multe ori să-şi reconfigureze traseul) iar pietonii ajung, cumva cu forţa, să ocupe toată aleea.

Şi atunci... care-i logica introducerii trenuleţului?

Poate ne spune domnul vicepreşedinte PSD...

2) Trotuarele bulevardului care leagă Piaţa Unirii de Piaţa Alba Iulia

Despre asta am citit aici. Prin zona respectivă nu am mai trecut de mult timp dar, dacă aş fi trecut, cu siguranţă aş fi considerat că este de prost gust felul în care s-au folosit culorile.

Cu siguranţă mai sunt şi alte aspecte de criticat în activitatea echipei conduse de vicepreşedintele PSD dar, de dragul relativului echilibru, ţin să punctez şi un aspect într-o oarecare măsură pozitiv: activitatea Centrului Cultural Casa Artelor. Despre centru puteţi citi aici. Am asistat recent la trei spectacole organizate de echipa condusa de doamna Alice Barb: concertul Alternosfera, concertul Holograf şi concertul simfonic din 9 mai. Cele mai bune, ca organizare şi prestaţi artistică, mi s-au părut concertul simfonic şi cel at moldovenilor de la Alternosfera. La Holograf a fost prea numeros publicul, motiv pentru care, la retragerea spre case, s-a stat la coadă pe aleile înguste iar prestaţia trupei din prima jumătate a recitalului m-a dezamăgit.

Totuşi, consider că vicepreşedintele PSD are un merit extrem de mic în activitatea centrului cultural, meritul principal fiind al echipei de acolo. Prin urmare, pentru un merit atât de mic, insist să NU VOTEZ PSD.

Ceea ce vă doresc şi vouă!

Un motiv în plus pentru a NU VOTA PSD am găsit chiar pe site-ul oficial al partidului: ultimul bilanţ al guvernului Ponta datează din 8 noiembrie 2013. De atunci au trecut mai bine de 6 luni în care guvernul nu a mai avut cu ce să se laude. Asta înseamnă fie că au avut activitate clar dăunătoare, fie că nu au făcut nimic. În primul caz aştept cu interes o celulă la Jilava ocupată de doi prim- miniştri PSD, Adrian Năstase şi Victor Ponta, alături de recuperarea prejudiciilor create de ei. În ultimul caz şi-au încasat degeaba salariile jumătate de an, motiv pentru care ar fi firesc să înapoieze ce au încasat abuziv. Şi aceste aspecte mă fac pe mine să NU VOTEZ PSD. Puteţi verifica cum stă treaba cu bilanţul guvernului Ponta aici.

Jos Ponta, jos! Aşa se striga la Cluj, în toamna 2013. Sunt perfect de acord cu cei care protestau astfel împotriva dezastrului produs de actuala guvernare!

Pentru a nu stârni confuzii, precizez că din punct de vedere politic sunt anti- PSD, Băsescu- sceptic, într-o oarecare măsură anti-PMP (probabil aţi văzut că sloganul lor electoral în campania pentru europarlamentare sugerează că România este o p*** cu care se joacă bărbaţii şi femeile din partid; mi se pare total nepotrivit ca PMP să afirme că noi RIDICĂM România) şi în căutarea unor nume pe care să le consider demne de a fi votate.

În concluzie... aveţi grijă ce votaţi! Viaţa voastră depinde de deciziile pe care le iau politicienii. Este bine să NU-I VOTAŢI pe cei care V-AU DEMONSTRAT CĂ VOR SĂ VĂ OTRĂVEASCĂ ŞI SĂ VĂ FURE AVEREA ŞI VIITORUL!

În cazul în care aţi uitat la ce mă refer în mod special, citiţi aici.

STOP INDIFERENŢEI! sau Tehnici de vânzări în cerşetorie

Unii oameni au zile deşi încearcă să te convingă că nu mai au. Mă refer la o bătrână despre care am mai scris în urmă cu doi ani. Îmi imaginez acum că, dacă era chiar gravă boala de care suferea în 2012, în ianuarie 2014 ar fi fost deja moartă sau cel puţin în imposibilitate de a ieşi din casă pe vântul, umezeala şi temperatura din acest incredibil ianuarie. Ei bine, am văzut-o pe acelaşi sector de trotuar şi anul acesta... Adevăr vă spun vouă, bătrâna nu a murit!

Iniţial apărea cu acel vechi articol de ziar atârnat pe piept. Ţinta de atunci era strângerea a 62000 Euro necesari, teoretic, pentru o operaţie.

Câteva zile mai târziu acel articol era îndoit, rămânând doar parţial vizibil. În partea de sus se alăturase un carton- îndemn: STOP INDIFERENŢEI!

Bun îndemnul dar... cu condiţia să fie folosit în alt scop.

Mai trec câteva zile, dispare de tot articolul din ziar. Probabil, deşi era plastifiat, acel fragment de hârtie s-a uzat în atâţia ani. Iar ţinta femeii, dată fiind continua criză economică românească, din care nici tovarăşul Victor Ponta nu ne scoate, a devenit ceva mai modestă şi se referă probabil la ce practic eu de 38 de ani, supravieţuirea de pe o zi pe alta. STOP INDIFERENŢEI! căpătase o anexă, un carton pe care era scris un mesaj care, citit pe diagonală, din mers, părea să facă apel la Dumnezeu.

Eu ce să înţeleg? Că ce nu a "vândut" ziarul era posibil să "vândă" sloganul antiindiferenţă dar, mai sigur, va "vinde" apelul la sentimente religioase?

Părerea mea este că acţiunea bătrânei, privind din perspectivă juridică, nu este altceva decât o interpretarea a prevederilor articolului 326 Cod Penal care, dată fiind vârsta persoanei, nu o incriminează.

Totuşi, chiar dacă nu este o acţiune ilegală, sunt de părere că este o acţiune abuzivă, cam din aceiaşi categorie cu şantajul emoţional. Am observat o grămadă de trecători care acordau atenţie, poate chiar ajutor material, acestei bătrâne. În mintea trecătorilor răsuna probabil un gând de tipul: "Dacă nu ajut această bătrână atunci nici părinţii şi bunicii mei nu vor primi ajutor când vor avea nevoie".

Am putea sugera şi ideea de a-ţi cumpăra locul în rai lăsându-te amăgit de o astfel de specie care, sărăcuţa, se află cu un pas în groapă... de vreo doi ani şi mai bine...

Se pare că trăim într-un sistem social în care minciuna este percepută ca adevăr absolut. Şi nu e bine deloc!

Sărbători de iarnă la Pungeşti- judeţul Vaslui

ACTUALIZARE 14 ianuarie 2014 ora 21:35: Alexandru Popescu, român din Pungeşti, a ieşit din greva foamei. Sper ca sănătatea lui să nu fie grav afectată de această formă extremă de protest. Tot RESPECTUL pentru acest OM!

----------------------

Undeva, în România, oamenii nu au avut motiv să se bucure de sărbători.

În sprijinul lor acţionează şi tânăra pe care am văzut-o pe 31 decembrie 2013, venind spre serviciu, tânără care avea atârnată pe rucsac o insignă Jos sonda! M-am gândit să o salut dar eram grăbit pentru că aveam ceva treburi urgente la birou. Sunt perfect conştient că, în spatele acestei scuze parţiale cu graba, se află şi o încă perfecţionabilă abilitate de a socializa.

Tot în sprijinul pungeştenilor, pe 1 ianuarie 2014, câţiva oameni făceau greva foamei în faţa Teatrului Naţional Bucureşti.

Am ajuns să-i văd într-o plimbare făcută sub influenţa furiei acumulate acasă. În această plimbare am văzut întâi pe zidul Universităţii, în dreptul Facultăţii de Istorie, o inscripţie neagră: Pungeşti. Mai departe, pe Calea Victoriei, pe lângă Magazinul Muzica, am văzut un sticker care suna cam aşa: Pentru o viaţă sănătoasă consumaţi informaţii necenzurate. http://stopfracturare.ro/.

Ajungând în zona fântânii de la Arhitectură, văd o maşină a Jandarmeriei. Era 1 ianuarie 2014, ora 14:30. Nu se vedea niciun protestatar în zonă iar prezenţa jandarmeriei mi s-a părut exagerată. În gând, am transmis înjurături guvernului Ponta care a susţinut activităţile distrugătoare ale Chevron. Îmi arunc privirea şi spre Teatrul Naţional şi văd o posibilă sămânţă de protest. Trec pasajul şi... mă apucă tristeţea văzând că împotriva gazelor de şist oamenii au intrat în greva foamei. Pe lângă ei nimeni din presă, nicio ambulanţă, niciun trecător interesat de subiect. 100 % dramă, nimic mai mult...

Ajung acasă la fel de trist precum plecasem doar că acum apăruse un motiv în plus.

Câteva zile mai târziu, sâmbătă 4 ianuarie 2014, văd la ştiri că greva foamei de la Pungeşti s-a încheiat.

Duminică 5 ianuarie 2014 aveam să văd că greva foamei continuă la Bucureşti. N-am mai avut curaj să mă apropii de grevişti, încă eram suficient de trist încât să mă tem că voi fi destabilizat emoţional dacă îi văd din nou. Oricum, este regretabil că televiziunile mint în continuare dacă nu din reavoinţă sau din incompetenţă, cel puţin din cauza insuficientei documentări din teren. Din nou 100 % dramă...

Câteva articole despre greva foamei la care au apelat pungeştenii în articolele de mai jos:

HotNews

EuropaFM

Replica

Cotidianul

Realitatea.Net

În articolul de pe Realitatea este amintită şi stupida plângere făcută de Asociaţia Crescătorilor de Animale. Oamenii din această asociaţie par să nu îşi dea seama că, dacă operaţiunile Chevron continuă în zonă, ei nu vor mai avea de ce animale să se ocupe pentru că pe un sol otrăvit NU O SĂ MAI POATĂ CREŞTE NICI MĂCAR O GĂINĂ.

Vă doresc ca 2014 să fie anul în care scăpăm de Ponta, cel mai răuvoitor politician pe care l-a avut România după momentul decembrie 1989!

USL apără proprietarii? Eu văd că nu...

Trec aseară, absolut întâmplător, pe lângă sediul USL de pe Vatra Luminoasă. Deşi de obicei nu fac nici cel mai mic efort să observ ce afişează partidele la sediile pe lângă care trec, de data asta, supărat după nişte momente în care o persoană extrem de dificilă a încercat să mă critice pentru a-şi ascunde propria neatenţie, am încercat să pun altceva peste amintirea respectivă. Şi s-a nimerit să reţin câteva cuvinte dintre cele care descriu felul în care, teoretic, acţionează USL în beneficiul poporului. Şi scria acolo cam aşa:

USL apără proprietarii cu proprietăţi legal dobândite

Acum eu mă întreb dacă legea distrugerii Roşiei Montane, în care proprietarii riscă să fie expropriaţi, este sau nu corespunzătoare promisiunii pe care USL o face în propria vitrină, undeva în partea dreaptă, la sediul sus pomenit. Mă mai întreb dacă alianţa politică în care dl. Ponta reprezintă un om de bază consideră cumva că proprietarii din Roşia Montană au dobândit ilegal casele în care locuiesc.

În cazul în care textul citit de mine la sediul USL este doar un element de campanie, aş aprecia dacă acele cuvinte vor fi înlocuite cu mesajul real transmis de USL în ultimele luni:

USL acţionează în favoarea celor care intenţionează să ne otrăvească cu cianuri, nu în favoarea proprietarilor români

Să vedem cine ar mai vota candidaţii lor dacă ar emite acest mesaj, probabil singurul mesaj adevărat pe care l-ar putea genera USL.

În cazul în care dl. Ponta presupune că în Roşia Montană au fost dobândite ilegal proprietăţi, ar face bine să dovedească asta cu legea în mâna dreaptă şi cu sentinţa judecătoriei în mâna stângă. Altfel, odată în plus, se dovedeşte că USL minte cu neruşinare.

În încheiere, precizez că am fost printre puţinii care, în decembrie 2012, au votat pentru concurenţa USL-ului.

Portret de protestatar (8) sau probleme cu bugetul Ministerului de Interne

"Poate că, din punct de vedere ecologic, lucrurile nu stau chiar atât de tragic precum le prezentaţi voi. Totuşi, ceva riscuri este clar că există aşa că, în calitate de pasionat de munte, mi se pare corect să protestăm. În plus, eu sunt supărat pe Ponta de când cu scandalul plagiatului. Mi se pare incorect ca un plagiator să ajungă într-o funcţie atât de înaltă. Cu ocazia protestului legat de plagiat l-am convins şi pe tata să protesteze. Acum, tata a ajuns mai insistent decât mine la proteste."

Într-adevăr, câteva minute mai târziu am ocazia să-l cunosc pe tatăl omului. Fusese în zona în care jandarmii încercau să elibereze locul de protestatari. Acest domn se aşezase pe asfalt, alături de alţi protestatari, în faţa maşinilor jandarmeriei. Ce puteau să facă? Să ne calce?, se întreba...

Câteva minute mai târziu ei se retrăgeau, fiul părând vag speriat de lanţul de jandarmi care se strângea în jurul nostru. Eu am rămas, burtă în burtă cu jandarmii, repetându-le că nu ne putem retrage în viteză pentru că suntem mulţi, e aglomeraţie iar retragerea noastră de pe şosea va dura din cauza asta.

Câteva minute mai târziu protestul se sfârşea. Despre finalul de protest din acea seară s-a scris aici.

De câteva zile conştientizez şi eu ideea următoare, prezentată şi în articolul de pe The Epoch Times Romania:

"Fiecare trebuie să cunoască legea şi să aibă curajul de a-şi cere dreptul, altfel nimeni nu poate sa îl ajute, chiar dacă aceştia plătesc taxele cu care e plătit slujbaşul statului"

Mă întreb cum pot proceda cei care contribuie cu o mulţime de bani la bugetul care permite funcţionarea Jandarmeriei şi a Poliţiei să determine forţele de ordine să acţioneze apărând interesele celor care, plătindu-i, am putea spune că i-au angajat, nu interesele celor care conduc, într-un mod ruşinos, ţara.


Vă sugerez să vă documentaţi cu privire la banii pe care-i plătiţi pentru jandarmii care acţionează abuziv împotriva protestatarilor efectuând o căutare google cu buget 2014 ministerul de interne.

Aşa am aflat eu că:

Bugetul de stat, la care contribuim cu toţii, asigură în procent de 96,23% finanţarea Ministerului Afacerilor Interne.

În 2013, pentru siguranţa cetăţenilor, s-a propus un buget de 4.917.297 mii lei. Din aceşti bani au fost plătiţi cei care au bătut protestatarii de la Braşov, au permis agresarea celor de la ARA în Roşia Montană, au spart dinţii unui protestatar la Bucureşti, au lovit cu pumnul în stomac o doamnă care protesta paşnic împotriva ministrului Culturii, au legitimat şi amendat aproximativ 100 de protestatari paşnici în Bucureşti.

Pentru sprijin acordat comunităţii, în 2013, s-a propus un buget de 1.497.445 mii lei. Din aceşti bani este sprijinită comunitatea politicienilor cianurişti, la rândul lor plătiţi din banii noştri.

Pentru cheltuielile de personal efectuate din bugetul de stat, în 2013, s-a propus suma de 6.962.379 mii lei. Suma aceasta se estimează că va creşte în 2014 la 7.180.059 mii lei iar în 2015 la 7.359.466 mii lei.

Pentru carburanţii şi lubrifianţii utilizaţi inclusiv de cei care au acţionat abuziv împotriva protestatarilor anticianură s-a propus pentru 2013 un buget de 84.523 mii lei.

Pentru reclamă şi publicitate, în 2013, s-a propus un buget de 329000 lei.


În documentul de 506 pagini, pe care probabil veţi avea şi voi curiozitatea să-l consultaţi, veţi găsi cu siguranţă şi alte cifre care să vă uimească, nemulţumească, înfurie...

Pensii şi bănci

De dimineaţă, trecând pe lângă un sediu CEC (CEC Bank, mai nou...) aud o scurtă conversaţie:

-Domnule N, aveţi de scos 990 lei.

-De ce? Iar mi-au luat ăştia din pensie? Probabil au impresia că o am prea mare...

Deci domnul, ajuns posesor de card cine ştie prin ce minune, nu era lămurit cine îi ia comisioane peste comisioane. Habar nu avea că domnişoara funcţionar bancar este plătită tocmai din aceste mici hoţii legale.

Acum nu reuşesc să decid dacă merită să-i plâng de milă domnului care are doar 1000 lei pensie sau să-mi trag eu un glonţ în cap pentru că muncesc ca fraierul, stresat, frustrat, uneori supraaglomerat, uneori peste program, pe un salariu un pic mai mare decât pensia omului... Ca pensionar, probabil m-aş descurca decent cu 1000 de lei. Dar ca angajat, tânăr, cu pasiuni de cele mai multe ori rămase nesatisfăcute, mi se pare nu numai dificil ci şi penibil să mă descurc cu 1117 lei lună, din care, la rândul meu, plătesc comisioanele nesimţite ale băncii la care mi s-a băgat pe gât cardul de salariu...

În ritmul în care generează schimbări actualul prim ministru se pare că anul viitor voi avea puterea de cumpărare drastic diminuată şi voi ajunge să fiu plătit la fel ca femeia de serviciu...

Şi din cauza asta sunt perfect de acord cu cei care îi cer de mai bine de două luni demisia.

Puie Monta!!!