Legea distrugerii Roşiei Montane a ajuns la Camera Deputaţilor

**********

ACTUALIZARE 28 NOIEMBRIE 2013:

Site-ul Camerei Deputaţilor zice aşa:

27 noiembrie 2013
- înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere
- trimis pentru raport la comisia specială

Comisia specială trebuie să depună amendamente până pe 11 decembrie 2013 şi să depună raportul până pe 24 decembrie 2013. După ştiinţa mea raportul este deja depus dar nu pricep dacă rămâne valabil sau acum trebuie refăcut. Se pare că ce s-a întâmplat în prima perioadă de funcţionare a comisiei a fost doar un circ plătit scump din banii publici, după cum sugera şi deputata menţionată mai jos, circ comandat de domnul prim ministru Ponta. Acum circul se reia... Trist!

O altă veste tristă este că, în conformitate cu regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege propus de Guvern nu mai poate fi acum retras:

Art. 96. – (1) Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să îşi retragă proiectul sau propunerea până la începerea dezbaterilor generale, cu aprobarea plenului.

(2) În cazul în care o propunere legislativă aparţine mai multor iniţiatori, este necesar acordul scris al tuturor iniţiatorilor pentru retragerea respectivei propuneri.

(3) În cazul în care o iniţiativă legislativă a fost adoptată sau respinsă de către Senat, ca primă Cameră sesizată, respectiva iniţiativă îşi continuă procedura de dezbatere şi adoptare, fără ca iniţiatorul să mai poată solicita retragerea acesteia.

În această situaţie consider că este bine să recitim proiectul depus de Guvern şi să ne gândim la amendamente pe care să le propunem comisiei, amendamente care să introducă în proiect elemente utile gen interzicerea utilizării cianurii, respectarea dreptului la proprietate, acordarea unui termen de cel puţin un an pentru cercetările arheologilor în zonele în care se vor descoperii elemente de patrimoniu, acordarea de daune serioase localnicilor care, într-un fel sau altul, ar avea de suferit de pe urma exploatării (deteriorarea stării de sănătate, zgomot, pereţi crăpaţi, fântâni otrăvite, pajişti poluate, vegetaţie forestieră afectată, reducerea fluxului turistic, otrăvirea şi moartea animalelor etc). Toate documentele legate de proiectul de lege şi evoluţia acestuia în Guvern, în comisia specială şi în Senat pot fi consultate aici: http://www.cdep.ro/caseta/2013/11/28/pl13520_se.pdf

**********


După ce a fost respins, pe rând, de Comisia Roşia Montană şi de Senatul României, legea distrugerii Roşiei Montane a fost înregistrată la Camera Deputaţilor. Nu este un secret faptul că dorinţa mea este să se repete votul din Senat şi în momentul în care Camera Deputaţilor, cameră decizională, va vota proiectul de lege, acesta să fie respins definitiv, moment în care primul punct de pe lista de revendicări ale protestatarilor anticianură ar fi rezolvat.

Procesul legislativ, în Camera Deputaţilor, poate fi urmărit aici.

Aici se poate verifica ordinea de zi a următoarei şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor, cea din 28 noiembrie. Nu apare acolo nici o referire la proiectul de lege care ne interesează.

Momentan nu am găsit nicio referire la prima şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor din decembrie dar înţeleg că ordinea de zi a acesteia se aprobă cu aproximativ o săptămână în urmă, probabil marţi 26 noiembrie 2013.

În schimb, am găsit o declaraţie a deputatei Cornelia Negruţ prezentată, din greşeală sau cu intenţia manipulării, sub un titlu în care un cuvânt important este modificat (desecretizate înlocuit cu descentralizate). O puteţi citi aici.

Cu privire la această declaraţie, merită analizate unele aspecte:

1) Doamna deputat menţionează două elemente, importante, care pot argumenta dezacordul sau acordul cu privire la proiectul RMGC: cianura şi redevenţa.

Totuşi, nu văd atins un alt punct sensibil al proiectului, principalul motiv pentru care, începând cu 1 septembrie 2013, am ieşit eu în stradă. Doamna deputat nu spune nimic despre riscul ca RMGC să-l exproprieze pe liderul rezistenţei de la Roşia Montană, domnul Eugen David.

Oare doamnei deputat i se pare corect, din punct de vedere moral şi legal, să dai afară din casă, cu forţa, un om care, de la începutul discuţiilor dintre RMGC şi statul român, a declarat că nu-şi va vinde casa?

2) Desecretizarea contractelor care influenţează mineritul la Roşia Montană şi în Maramureş ar fi o treabă utilă pentru a afla cine şi ce a semnat.

Totuşi, dacă ne mulţumim doar să desecretizăm şi să aflăm, fără a ancheta şi încarcera persoanele vinovate, nu am rezolvat nimic.

3) Într-adevăr, este necesară transparenţa Guvernului.

Totuşi, dacă Guvernul, transparent, ne-ar informa că cifrele care reprezintă avantajele pe care le-ar obţine statul român din contractele cu RMGC, Chevron şi alţii ca ei sunt cele prezentate în reclamele mincinoase ale RMGC, din nou nu am făcut nimic.

Să nu uităm unul dintre sloganurile puternice ale Campaniei Salvaţi Roşia Montană: Gândesc deci NU CRED reclamele RMGC. De ce am crede aceste reclame dacă ar începe să fie popularizate prin vocea Guvernului? Cifrele ar fi aceleaşi, minciuna ar fi prezentă în formă continuată.

4) Afirmă doamna deputat că eticheta de zonă monoindustrială/ localitate minieră nu poate fi dezlipită atât de uşor, motiv pentru care Roşia Montană şi Baia Mare nu pot deveni peste noapte atractive din punct de vedere turistic.

Aici sunt de pus în discuţie trei aspecte:

a) Cel puţin în cazul Roşia Montană, judecătorii au decis că este ilegal aplicată eticheta de localitate minieră. Prin urmare, este uşor să scoatem eticheta dacă decidem să respectăm sentinţa instanţei.

b) Sunt dispus totuşi să admit că dezlipirea etichetei este un proces complicat. Totuşi, nu sunt sub nicio formă de acord cu faptul că politicienii nu fac nici un efort pentru a convinge primăria Roşia Montană că eticheta este abuzivă şi neconstructivă, în contradicţie flagrantă cu principiile dezvoltării durabile. Nu sunt de acord nici cu faptul că politicienii nu fac nici cel mai mic efort pentru a introduce Roşia Montană pe lista tentativă a României pentru UNESCO.

c) Sugestia legată de lipsa de atractivitate din punct de vedere turistic a Roşiei Montane şi a zonei învecinate este contrazisă de realitatea descrisă pe diverse site-uri care arată că turismul se practică în zonă, în ciuda piedicilor pe care oficialii încearcă să le pună.

5) Sugerează doamna Cornelia Negruţ că opinia oamenilor din zonă ar trebui să contribuie decisiv la luarea deciziilor cu privire la aceste proiecte miniere.

Aici este contrazisă serios opinia altor politicieni, opinie conform căreia resursele din subsol sunt proprietatea statului, motiv pentru care comunităţile locale nu au dreptul de a decide în privinţa lor.

Cine are dreptate? Cine are, conform legislaţiei în vigoare, dreptul să decidă când, cât şi în ce condiţii se extrag resursele din subsolul României?

Declaraţia doamnei Negruţ pare să nu ţină seama de procesele prin care Prefectura Vaslui încearcă să anuleze deciziile Consiliilor Locale prin care se interzice explorarea şi exploatarea rezervelor de gaze neconvenţionale (gaze de şist). Unele sentinţe sunt în favoarea Consiliilor Locale, altele sunt favorabile Prefecturii.

Chiar şi cu privire la aceste procese, nu poţi să ignori lipsa de consecvenţă cu privire la sentinţele instanţelor care au judecat speţe asemănătoare, dacă nu chiar identice.

6) Declaraţia doamnei deputat se încheie cu sugestia că statul român trebuie să ofere rapid cadrul legislativ care să permită exploatările miniere, în condiţiile respectării legislaţiei mediului aplicabilă pe plan internaţional.

Aici ne aflăm în mijlocul unui veritabil conflict între iuţeala cu care se doreşte modificarea legislaţiei (era să mă las indus în eroare de termenul celeritate folosit destul de des în ultima vreme în discursurile politicienilor dar DEX online m-a lămurit), competenţa şi buna credinţă cu care s-ar modifica legislaţia şi dorinţele majorităţii românilor cu privire la aceste proiecte miniere care, dacă sunt toxice, vor ajunge să afecteze o mare parte a ţării iar dacă se vor dovedi profitabile (extrem de puţin probabil să se întâmple aşa, după părerea mea), ele vor aduce profit doar unui număr redus de oameni, un procent neglijabil din populaţia României.

În plus, chiar dacă am gândi în termenii discriminării pozitive, tot nu mi se pare corect să piardă toată ţara în cazul în care o exploatare minieră merge rău dar să câştige doar statul şi comunitatea locală în cazul în care lucrurile merg bine.

Portret de protestatar (8) sau probleme cu bugetul Ministerului de Interne

"Poate că, din punct de vedere ecologic, lucrurile nu stau chiar atât de tragic precum le prezentaţi voi. Totuşi, ceva riscuri este clar că există aşa că, în calitate de pasionat de munte, mi se pare corect să protestăm. În plus, eu sunt supărat pe Ponta de când cu scandalul plagiatului. Mi se pare incorect ca un plagiator să ajungă într-o funcţie atât de înaltă. Cu ocazia protestului legat de plagiat l-am convins şi pe tata să protesteze. Acum, tata a ajuns mai insistent decât mine la proteste."

Într-adevăr, câteva minute mai târziu am ocazia să-l cunosc pe tatăl omului. Fusese în zona în care jandarmii încercau să elibereze locul de protestatari. Acest domn se aşezase pe asfalt, alături de alţi protestatari, în faţa maşinilor jandarmeriei. Ce puteau să facă? Să ne calce?, se întreba...

Câteva minute mai târziu ei se retrăgeau, fiul părând vag speriat de lanţul de jandarmi care se strângea în jurul nostru. Eu am rămas, burtă în burtă cu jandarmii, repetându-le că nu ne putem retrage în viteză pentru că suntem mulţi, e aglomeraţie iar retragerea noastră de pe şosea va dura din cauza asta.

Câteva minute mai târziu protestul se sfârşea. Despre finalul de protest din acea seară s-a scris aici.

De câteva zile conştientizez şi eu ideea următoare, prezentată şi în articolul de pe The Epoch Times Romania:

"Fiecare trebuie să cunoască legea şi să aibă curajul de a-şi cere dreptul, altfel nimeni nu poate sa îl ajute, chiar dacă aceştia plătesc taxele cu care e plătit slujbaşul statului"

Mă întreb cum pot proceda cei care contribuie cu o mulţime de bani la bugetul care permite funcţionarea Jandarmeriei şi a Poliţiei să determine forţele de ordine să acţioneze apărând interesele celor care, plătindu-i, am putea spune că i-au angajat, nu interesele celor care conduc, într-un mod ruşinos, ţara.


Vă sugerez să vă documentaţi cu privire la banii pe care-i plătiţi pentru jandarmii care acţionează abuziv împotriva protestatarilor efectuând o căutare google cu buget 2014 ministerul de interne.

Aşa am aflat eu că:

Bugetul de stat, la care contribuim cu toţii, asigură în procent de 96,23% finanţarea Ministerului Afacerilor Interne.

În 2013, pentru siguranţa cetăţenilor, s-a propus un buget de 4.917.297 mii lei. Din aceşti bani au fost plătiţi cei care au bătut protestatarii de la Braşov, au permis agresarea celor de la ARA în Roşia Montană, au spart dinţii unui protestatar la Bucureşti, au lovit cu pumnul în stomac o doamnă care protesta paşnic împotriva ministrului Culturii, au legitimat şi amendat aproximativ 100 de protestatari paşnici în Bucureşti.

Pentru sprijin acordat comunităţii, în 2013, s-a propus un buget de 1.497.445 mii lei. Din aceşti bani este sprijinită comunitatea politicienilor cianurişti, la rândul lor plătiţi din banii noştri.

Pentru cheltuielile de personal efectuate din bugetul de stat, în 2013, s-a propus suma de 6.962.379 mii lei. Suma aceasta se estimează că va creşte în 2014 la 7.180.059 mii lei iar în 2015 la 7.359.466 mii lei.

Pentru carburanţii şi lubrifianţii utilizaţi inclusiv de cei care au acţionat abuziv împotriva protestatarilor anticianură s-a propus pentru 2013 un buget de 84.523 mii lei.

Pentru reclamă şi publicitate, în 2013, s-a propus un buget de 329000 lei.


În documentul de 506 pagini, pe care probabil veţi avea şi voi curiozitatea să-l consultaţi, veţi găsi cu siguranţă şi alte cifre care să vă uimească, nemulţumească, înfurie...

Portret de protestatar (7)

-Ai auzit? Cei de la uniţi salvăm promovează donarea de sânge.
-Nu ştiam. Este bună iniţiativa.
-Tu nu mergi să donezi?
-Nu. Sunt convins că am cel puţin o problemă, încă nedetectată, care îmi "strică" sângele.
-Nu-ţi face griji, sângele nu este folosit decât după ce este analizat.
-Deci, dacă sângele nu este potrivit, nu este folosit.
-Exact.
-Bine, mă simt aiurea că recunosc asta dar mi-e şi frică să donez.
-Şi mie mi-e frică. Dacă văd acul cu care se recoltează mi se face rău. Totuşi, încerc să-mi înving frica pentru cauza asta.


În concluzie, am întâlnit la proteste un om care doreşte să fie de ajutor celorlalţi, chiar dacă pentru asta trebuie să se confrunte cu propria frică.

M-a pus pe gânduri atitudinea lui aşa că am devenit atent când în jurul meu a reapărut subiectul donării de sânge. Am aflat cu ocazia asta că se donează 400 ml. O cantitate uriaşă, după părerea mea. Şi... aproape mi s-a făcut rău... Cel puţin pe moment, m-a speriat mai tare ideea de a dona sânge aşa că, pentru o vreme, sigur nu mă voi mai gândi la asta. Totuşi, precum tânărului cu care am conversat, şi mie mi-ar plăcea să-mi înving această frică...

Portret de protestatar (6)

Evreu, a locuit atât în Israel cât şi în România, aproximativ 20 de ani, neîncrezător în sistemul oficial de învăţământ din România, susţinător al transportului pe bicicletă, posesor al unei mici afaceri, s-a implicat în protestele anticianură după ce s-a documentat temeinic şi s-a convins că sunt proteste care merită susţinute.

Portret de protestatar (5)

Femeie, circa 35 de ani, licenţiată în drept, venit net lunar de circa 4000 lei, pasionată de călătorii în străinătate dar netentată de ideea de a lucra în străinătate, total independentă din punct de vedere financiar, minoritară din punct de vedere al orientării sexuale, sportivă, luptătoare, sinceră, consecventă.

Portret de protestatar (4)

Pasionat de România, biciclist, călător, 36 ani, mediu spre bine situat din punct de vedere financiar, cu studii în psihopedagogie şi IT, pasionat de natură şi de muzică bună, susţinător şi participant la numeroase acţiuni care au legătură cu educaţia şi dezvoltarea durabilă.

Portret de protestatar (3)

Doamnă, circa 60 de ani, studii medii, perfecţionistă ("dacă nu am intrat la ASE din prima am considerat că nu merit să fac acea facultate aşa că am renunţat la idee"), cu condiţie fizică bună ("decât să ştie RATB-ul de câte ori vin la Universitate mai bine merg pe jos până aici"), iubitoare de animale, călătoare pasionată în tinereţe, mama unui băiat speolog şi activist ecologist şi a unei fete preocupate de arheologie, în prezent plecată la studii în Marea Britanie.

Doamna a sprijinit numeroase proteste, inclusiv cel din 1990, finalizat prin vestita mineriadă în care laboratorul de topografie al Facultăţii de Geografie din UB a fost devastat. Atunci, în 1990, a scăpat de violenţa minerilor manevrând într-un mod inspirat şi convingător cuvintele.

Portret de protestatar (2)

Licenţiat în geografie, circa 30 de ani, angajat pe un salariu destul de mic (1200- 1400 lei/ lună net, din informaţiile mele), pasionat de istorie, muzică rock, munţi şi ecologie, profită de zilele libere în care bugetul îi permite şi pleacă în mai scurte sau mai lungi călătorii cu buget redus, prin România. Într-o astfel de călătorie a observat Cariera de sulf din Călimani şi s-a lămurit că în România nu se face ecologizare în urma exploatărilor miniere. Asta l-a convins să sprijine Campania Salvaţi Roşia Montană, motiv pentru care, în câteva duminici, a bătut circa 60 km până la Bucureşti pentru a participa la proteste.

Omul locuieşte cu părinţii, se consideră în oarecare măsură independent, pare mai tentat de solitudine decât de o relaţie de cuplu, este modest şi posedă o doză suficientă de bun simţ pentru a se face acceptat, uneori chiar apreciat de cei cu care interacţionează.

Portret de protestatar (1)

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că există câteva zeci de mii de oameni care, prin proteste de stradă, se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Constat în schimb că lumea nu reuşeşte să încadreze protestatarii într-un curent sau altul. Este un lucru absolut firesc să nu reuşeşti să pui etichete care să uniformizeze unor oameni atât de diferiţi.

Pentru a lămuri într-o oarecare măsură lucrurile pornesc azi seria portretelor de protestatar, portrete bazate pe lucrurile deja ştiute despre unii cunoscuţi care susţin dezvoltarea durabilă la Roşia Montană sau pe conversaţiile purtate în timpul protestelor cu noile cunoştinţe. Pentru că unora nu le ştiu nici măcar prenumele, prefer să nu notez nici numele celor de mult cunoscuţi.

Încep cu un protestatar cunoscut aseară. Are aproximativ 25 de ani, este programator, lucrează într-o firmă mică, este plătit cu aproximativ 2000 lei/ lună, a renunţat la continuarea facultăţii datorită unor dificultăţi materiale de moment combinate cu anticiparea faptului că, în carieră, nu va fi ajutat prea mult de marea parte a disciplinelor făcute în facultate. Se consideră independent financiar, se întreţine singur. Se simte oarecum ruşinat pentru renunţarea la facultate, motiv pentru care a preferat să nu le spună părinţilor că nu a dus-o până la capăt.