Te felicit, popor român! TE-AI SINUCIS!

LATER EDIT: Citesc în presa online că au existat puţine judeţe în care PSD a pierdut europarlamentarele. Printre acestea, judeţul ALBA. Mă bucur că moţii, treziţi toamna trecută de ameninţarea cianurii, au rămas treji şi au votat masiv împotriva PSD. Cinste lor! Păcat totuşi că sunt puţini şi au contat în mică măsură în contextul rezultatului general.
-------------------------------------------

România s-a sinucis în urma alegerilor din 25 mai 2014. Deşi speram să fie altul rezultatul voturilor, ştiam că poporul român, popor de asistaţi social, este puţin probabil să voteze împotriva celor care îi oferă pâinea şi circul cel de toate zilele. Prin urmare, deşi mă NEMULŢUMESC, nu mă MIRĂ deloc rezultatele parţiale pe care le citesc acum, pe site-ul BEC:

PSD: 2013440 voturi

PNL: 799907 voturi

PDL: 658366 voturi

Diaconu: 372730 voturi

UDMR: 348587 voturi

PMP: 334650 voturi

Restul, conform celor citite în Legea 33, se pare că nu au dreptul la niciun mandat în Parlamentul European.

Partidele şi independenţii din care am ales ce am votat au obţinut scoruri jalnice.

Legat de independenţi, mă şochează lipsa de consecvenţă a românilor. În legea 33 scrie aşa:

ART. 17
(1) Poate candida ca independent cetăţeanul român sau cetăţeanul altui stat membru al Uniunii Europene care are dreptul de a fi ales şi este susţinut de cel puţin 100.000 de alegători.

Deduc de aici că, în condiţiile în care s-a respectat legea, cei 8 independenţi au adunat minim 100000 de semnături ale celor care, dacă ar fi fost consecvenţi, şi-ar fi confirmat opţiunea prin votul de duminică.

Ce găsim în rezultatele parţiale în dreptul candidaţilor independenţi?

Diaconu: 372730 voturi

Capsali: 48752 voturi

Costea: 40632 voturi

Ungureanu: 26744 voturi

Purea: 10947 voturi

Liga: 10228 voturi

Dăeanu: 8566 voturi

Filip: 6272 voturi

Aş deduce de aici că singurul care a avut listele de susţinători în regulă a fost Diaconu. Totuşi, mi-a fost dat să văd cum, la ordinul superiorilor, diverse persoane au semnat în sprijinul său, permiţând astfel un abuz. Rezultatele din 25 mai 2014 sugerează totuşi că un număr suficient de români a fost de acord să fie reprezentat în Europa de un fost ministru al Culturii care este pentru- contra protejării patrimoniului de la Roşia Montană. Detalii, aici. De asemenea, dl. Diaconu este fost membru PNL, calitate în care sunt de părere că nu-l putem considera cu adevărat independent. În plus, mi s-a mai părut deranjantă la el o declaraţie din care rezulta că sărăcia este bună pentru că naşte genii. Făcea acea declaraţie forţând o generalizare deşi se baza pe un singur caz particular, un adolescent sărac care obţinuse o medie bună la bacalaureat. Este avantajos pentru un politician să afirme că face rău populaţiei doar pentru ca, indirect, să-i facă bine. Nu-i aşa?

În rest, pe dl. Capsali nu l-au ajutat nici prezenţa la protestele ecologiste din toamnă (prin asta mi-a câştigat mie simpatia), nici declaraţiile date în sprijinul familiei definită în stil tradiţional (un mod de abordare a familiei care, cel puţin în unele situaţii, este la fel de greşit ca modul în care abordează problema o parte dintre cei care aparţin minorităţilor sexuale), nici homofobia (asta nu mi-a plăcut la el; am cunoscut oameni aparţinând minorităţilor sexuale mult mai decenţi decât diverşi cunoscuţi heterosexuali), nici sprijinul ONG-urilor şi BOR.

Pe domnişoara fostă gimnastă nu au ajutat-o voturile bărbaţilor care, în secret, obţin senzaţii plăcute imaginându-şi că-i fac eurocandidatei nişte lucruri.

Pe domnul cu Asociaţia Pacienţilor se pare că nu l-au ajutat voturile bolnavilor cărora, teoretic, le susţine interesele.

Despre ceilalţi independenţi nu am nimic special de zis...

Iar despre partide... nu spun decât că au obţinut rezultate care confirmă că, în România, populaţia este puţin dispusă să accepte alternanţa la putere.

Cum văd eu România în urma votului de duminică?

O văd incompletă, precum trecerea de pietoni din apropierea magazinului Decathlon Pallady, zebră prezentă pe două bretele de circulaţie dar cu desăvârşire absentă pe a treia. Unde se întâmplă asta? Desigur, tot în "parohia" vicepreşedintelui PSD Robert Negoiţă, în faţă la Policolor.

Văd o Românie care acceptă nu numai să fie furată (putem generaliza ideea că politicienii fură) dar acceptă şi să fie otrăvită (de Chevron, Petrom, RMGC şi alţii ca ei). Dacă nu ar fi acceptat otrava, România ar fi trebuit să voteze anti- PSD.

Văd o Românie în care, probabil în toamna 2015, se va privi cu curiozitate (nu cu revoltă) la roiul seismic din zona Pungeşti, provocat de "specialiştii" americani. Nu le doresc asta locuitorilor din Vaslui (o parte dintre ei au luptat cu toate instrumentele pe care le-au avut la îndemână împotriva Chevron, câştigându-şi astfel respectul populaţiei educate din România) dar conducerea PSD-istă asta le-a pregătit.

Văd o Românie în care, dacă mizeria nu se întâmplă în campania electorală, atunci ea este uitată până la alegerile următoare.

Văd o Românie în care agricultura este distrusă exact în zona care nu ştia să facă altceva, mă refer la Moldova. Şi ce telemea de vacă bună se făcea în zona Bacăului... În curând nu vom mai avea parte de ea...

Văd o Românie care renunţă la dezvoltarea durabilă (de exemplu, turism balnear în judeţul Bihor) pentru a oferi cadou străinilor (ruşi, americani) rezervele de gaze naturale convenţionale şi neconvenţionale.

Văd o Românie care, încet dar sigur, se sinucide.

Oare mai avem vreo şansă???

E uşor să o placi (5) sau despre gaze neconvenţionale şi roiuri seismice

Aseară văd în faţă un rucsac cu o insignă galbenă. Câteva secunde mai târziu mi se confirma faptul că insigna era cea obişnuită, cu sonda aplecată precum turnul din Pisa, alături de mesajul NU EXPLOATĂRII GAZELOR DE ŞIST! www.stopfracturare.ro

După ce mă lămuresc cu insigna, asemănătoare cu cea care-mi atrăsese atenţia pe 31 decembrie 2013, privesc şi fiinţa care o purta. Aproape nimic din ce-mi atrage de obicei atenţia la o femeie, haine negre, un trup nici masiv, nici zvelt, părul în dreaduri de culoare mov, total diferit de nuanţele care mi-ar fi plăcut.

Totuşi, mesajul purtat valorează mult mai mult decât detaliile legate de haine şi de aspectul fizic aşa că fiinţa rămâne în categoria ÎMI PLACE...

Şi dacă tot am readus în discuţie gazele de şist, recomand un interviu cu un responsabil Gazprom din România în care se discută inclusiv problema gazelor neconvenţionale. Pe mine nu m-a convins dl. Vadim Smirnov când a afirmat că ei caută doar produse naturale convenţionale dar, cel puţin din punct de vedere al riscurilor de mediu, mi-ar plăcea să aibă dreptate. Totuşi, din punct de vedere economic mi-e clar că guvernul face o afacere proastă...

Vadim Smirnov este contrazis de un alt oficial Gazprom, citat în articolul de aici.

Pentru cei care mai cred minciuna cu independenţa energetică la care am ajunge exploatând gazele neconvenţionale, există un articol interesant aici.

Pentru cei care nu au înţeles încă legătura dintre Chevron şi riscul seismic, Prospecţiuni SA precizează cât se poate de clar că lucrează pentru Chevron (singura firmă, conform informaţiilor mele, care a afirmat oficial că intenţionează să exploateze gaze de şist în România) folosind explozivi, vibratoare şi sisteme de împuşcare care în mod categoric pot provoca un roi seismic asemănător celui din judeţul Galaţi din toamna 2013.

Pentru cei care au uitat roiul seismic de la Izvoarele, am găsit aici lista cutremurelor produse în zona Galaţi între 23 septembrie 2013 - 31 octombrie 2013.

Pentru comparaţie, în intervalul 1 noiembrie 2013 - 19 februarie 2014, în zona Galaţi s-a mai produs un singur cutremur.

În ciuda faptului că oamenii de ştiinţă au făcut serioase eforturi pentru a scoate din mentalul colectiv ideea de legătură între roiul seismic şi exploatările din zonă, cei de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului au fost nevoiţi ca, în raportul din 15 octombrie 2013, pagina 12, să precizeze următoarele:

"Cutremurele produse în zona Galaţi sunt de natură tectonică iar din analiza datelor existente nu reiese o influenta NOTABILĂ a altor factori (inundaţii, exploatări de petrol).

Având în vedere presiunea mare din partea mass-media în legătura cu o posibilă influenţă a exploatărilor de petrol în diferite zone geografice ale ţării propunem includerea în procedura de aprobare a exploatării/extracţiei a monitorizării seismice în zona respectivă pe întreaga durată a acestor procese."

Întreg raportul INFP din 15 octombrie 2013 poate fi citit aici.

Tot pe tema roiului seismic din toamna 2013 am identificat şi un raport al Institutului Geologic al României.

Poate s-au întrebat şi alţii de ce roiul seismic din zona Galaţi, din toamna 2013, s-a produs într-o zonă în care Chevron nu avea planuri. Ei bine, presupunerea mea este că acele cutremure au fost provocate, într-o oarecare măsură, de operaţiunile Petrom. Am găsit pe site-ul acestora o precizare interesantă:

"Proiectele vizate se concentrează, în principal, pe redezvoltarea zăcămintelor, folosind tehnologii precum injecţia de apă, abur și polimeri..."

Oare injecţia de apă nu este o tehnologie asemănătoare cu fracturarea hidraulică? Sunt interesante observaţiile legate de explozii şi rezervoare de apă din articolul de aici.

Un alt detaliu interesant pe site-ul Petrom este următorul:

"Fracturarea hidraulică în mai multe etape este o tehnologie utilizată în premieră pentru România, care permite un debit crescut al fluidelor din rezervor, din rocă în gura sondei, rezultând astfel rate de producţie mai mari."

Dacă textul de mai sus datează din 2010, cât de cârcotaşi mai par protestatarii care erau convinşi în toamna 2013 că la Galaţi s-a fracturat?

Concluzia mea?

În ciuda declaraţiilor liniştitoare cum că exploatarea gazelor de şist nu se va practica în România în viitorul apropiat, fracturarea hidraulică se practică deja de mulţi ani iar anul trecut situaţia a început să fie conştientizată din cauza roiului seismic de la Izvoarele.

Sărbători de iarnă la Pungeşti- judeţul Vaslui

ACTUALIZARE 14 ianuarie 2014 ora 21:35: Alexandru Popescu, român din Pungeşti, a ieşit din greva foamei. Sper ca sănătatea lui să nu fie grav afectată de această formă extremă de protest. Tot RESPECTUL pentru acest OM!

----------------------

Undeva, în România, oamenii nu au avut motiv să se bucure de sărbători.

În sprijinul lor acţionează şi tânăra pe care am văzut-o pe 31 decembrie 2013, venind spre serviciu, tânără care avea atârnată pe rucsac o insignă Jos sonda! M-am gândit să o salut dar eram grăbit pentru că aveam ceva treburi urgente la birou. Sunt perfect conştient că, în spatele acestei scuze parţiale cu graba, se află şi o încă perfecţionabilă abilitate de a socializa.

Tot în sprijinul pungeştenilor, pe 1 ianuarie 2014, câţiva oameni făceau greva foamei în faţa Teatrului Naţional Bucureşti.

Am ajuns să-i văd într-o plimbare făcută sub influenţa furiei acumulate acasă. În această plimbare am văzut întâi pe zidul Universităţii, în dreptul Facultăţii de Istorie, o inscripţie neagră: Pungeşti. Mai departe, pe Calea Victoriei, pe lângă Magazinul Muzica, am văzut un sticker care suna cam aşa: Pentru o viaţă sănătoasă consumaţi informaţii necenzurate. http://stopfracturare.ro/.

Ajungând în zona fântânii de la Arhitectură, văd o maşină a Jandarmeriei. Era 1 ianuarie 2014, ora 14:30. Nu se vedea niciun protestatar în zonă iar prezenţa jandarmeriei mi s-a părut exagerată. În gând, am transmis înjurături guvernului Ponta care a susţinut activităţile distrugătoare ale Chevron. Îmi arunc privirea şi spre Teatrul Naţional şi văd o posibilă sămânţă de protest. Trec pasajul şi... mă apucă tristeţea văzând că împotriva gazelor de şist oamenii au intrat în greva foamei. Pe lângă ei nimeni din presă, nicio ambulanţă, niciun trecător interesat de subiect. 100 % dramă, nimic mai mult...

Ajung acasă la fel de trist precum plecasem doar că acum apăruse un motiv în plus.

Câteva zile mai târziu, sâmbătă 4 ianuarie 2014, văd la ştiri că greva foamei de la Pungeşti s-a încheiat.

Duminică 5 ianuarie 2014 aveam să văd că greva foamei continuă la Bucureşti. N-am mai avut curaj să mă apropii de grevişti, încă eram suficient de trist încât să mă tem că voi fi destabilizat emoţional dacă îi văd din nou. Oricum, este regretabil că televiziunile mint în continuare dacă nu din reavoinţă sau din incompetenţă, cel puţin din cauza insuficientei documentări din teren. Din nou 100 % dramă...

Câteva articole despre greva foamei la care au apelat pungeştenii în articolele de mai jos:

HotNews

EuropaFM

Replica

Cotidianul

Realitatea.Net

În articolul de pe Realitatea este amintită şi stupida plângere făcută de Asociaţia Crescătorilor de Animale. Oamenii din această asociaţie par să nu îşi dea seama că, dacă operaţiunile Chevron continuă în zonă, ei nu vor mai avea de ce animale să se ocupe pentru că pe un sol otrăvit NU O SĂ MAI POATĂ CREŞTE NICI MĂCAR O GĂINĂ.

Vă doresc ca 2014 să fie anul în care scăpăm de Ponta, cel mai răuvoitor politician pe care l-a avut România după momentul decembrie 1989!

Sâmbătă am fost abordat de jandarmi

ACTUALIZARE 10 DECEMBRIE 2013

Un moment fericit, LEGEA MINELOR NU A FOST ADOPTATĂ DE CAMERA DEPUTAŢILOR!!!

Detalii aici, aici şi aici.

Sunt perfect de acord cu declaraţia domnului Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, cu privire la acest moment:

"Sperăm că această tentativă de favorizare nelegitimă a companiilor miniere să fie ultima încercare jalnică a guvernului de a băga cu forța cianură pe gâtul românilor"



-----------------

După o săptămână în care la Pungeşti situaţia a devenit critică, Chevron, folosind ca unelte autorităţile româneşti, atacând brutal activiştii care se opun exploatării gazelor neconvenţionale, la Bucureşti oamenii s-au adunat din nou pentru a-şi exprima solidaritatea cu românii care se opun otrăvirii solului, apei, aerului.

Citind în ultimele săptămâni despre faptul că participarea la proteste devine pe zi ce trece mai riscantă, fiind posibile amenzi, arestări, lovituri primite din partea forţelor de ordine sau din partea "oamenilor de bine", reîncarnări ale minerilor din 1990, am ales să stau o vreme acasă şi să urmăresc protestele pe internet sau la televizor.

Deşi nu sunt superstiţios de felul meu, m-a îndepărtat de zonele în care se protestează împotriva otrăvirii României şi un coşmar avut în urmă cu câteva săptămâni. În acest coşmar se făcea că doi jandarmi mă abordează într-o staţie de metrou şi, după ce le declar că mă opun exploatărilor de la Roşia Montană şi Pungeşti, mă aruncă pe şine la intrarea metroului în staţie.

Într-o altă formă, paşnică, coşmarul a devenit realitate sâmbătă...

Aflu vineri seară, dintr-o postare de pe lista de discuţii carpati.org, că sămbătă este protest împotriva gazelor de şist în Bucureşti. Decid să merg, în ciuda faptului că nu mai aveam cu ce să fotografiez/ filmez/ înregistrez în caz de incidente neplăcute. Telefonul pe care-l folosisem în primele săptămâni de protest s-a dovedit nereparabil în urma orelor de funcţionare în ploaie la care-l supusesem, în acel marş plecat de la Parcul Titan şi finalizat în Piaţa Universităţii.

A urmat o noapte grea. Eram conştient de riscuri, eram conştient şi de faptul că mă voi simţi nefericit după protest, în cazul în care m-aş speria suficient de tare încât să nu particip la el. Am dormit prost, am fost la fel de agitat precum în alte nopţi în care am regretat că nu am avut timpul, forţa şi curajul necesare pentru a mă afla în stradă, printre cei care protestau cu mai multă insistenţă decât mine.

Dimineaţă, decizia era luată. La ora 14:00 am pornit spre Piaţa Universităţii. Ajung aproape de 15:00, remarc maşina celor de la Digi24 (mai spun odată că Digi24 a devenit televiziunea cea mai apropiată de sufletul meu, începând cu 1 septembrie 2013), nu văd nici picior de protestatar, văd trei autovehicule ale Jandarmeriei parcate în zonă, mă gândesc la camionul care părea destul de ameninţător, rămân în zona Universităţii petrecând câteva minute în Târgul de Crăciun de la statui, timp în care am încercat să identific un stand care să aparţină unui producător din judeţul Alba. N-am reuşit să identific niciun producător din Alba şi am fost un pic nemulţumit din cauza asta. M-aş fi bucurat ca, în limita bugetului meu, să cumpăr câte ceva produs în judeţul ameninţat de cianură.

Revin la Arhitectură, recunosc câţiva protestatari, merg să îmi iau o cafea (aş fi poftit eu la un vin fiert în târg dar participarea la adunări publice sub influenţa băuturilor alcoolice este ilegală), treptat se încheagă mici conversaţii, aflăm care-i situaţia la Pungeşti dintr-o conversaţie telefonică mutată pe portavoce, apare în zonă un om de la The Epoch Times care fusese zilele trecute la Pungeşti.

Povestea omul de la The Epoch Times de o maşină a poliţiei care bloca un sens de circulaţie, obligându-i pe cei care merg spre tabăra sătenilor să taie linia continuă. Să fie asta instigare la contravenţie?

Doi poliţişti se apropie de grupul format şi par să ne numere.

Ne adunăm până la urmă câteva zeci de oameni. Încep să apară bannere şi simple foi A4 cu mesaje de solidaritate cu rezistenţa de la Pungeşti. Apar şi alte televiziuni, se scandează, se filmează, jandarmeria începe să legitimeze protestatari, unii refuză să se legitimeze şi sunt luaţi pe sus de jandarmi, într-un mod destul de violent, neaprobat de demonstranţii paşnici. Deşi în situaţia creată era destul de uşor să te intimidezi, nu am observat pe nimeni plecând din Piaţă de bunăvoie. Reuşesc să apară şi discuţiile informale între protestatari şi negociatorii Jandarmeriei. Negociatorii cu care eram obişnuit au fost înlocuiţi dar am constatat că se poate discuta şi cu cei noi. S-a invocat legea 60 pe care s-a demonstrat că negociatorii nu o cunosc cum ar fi trebuit. Un protestatar povestea cum, în timpul stagiului militar efectuat la jandarmi, era instruit să atace cu arma înainte, lovind inamicul cu patul puştii. S-a pus în discuţie şi caracterul de instituţie publică de importanţă naţională al clădirilor în faţa cărora protestam: Universitatea Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism. Alt protestatar avea tipărite nişte legi pe care presupun că avea de gând să le discute cu jandarmii în cazul în care ar fi fost acuzat de ceva. Altcineva sugera că manifestările ofensive ale jandarmilor nu-şi mai au justificare dat fiind că, de data asta, nu mai blocam circulaţia, protestul desfăşurându-se integral pe trotuar, în alveola dintre Facultatea de Geografie şi Blocul Dunărea. Deşi protestam pentru acelaşi lucru, chiar jandarmii fiind informaţi că ne opunem modului violent în care colegii lor au acţionat la Pungeşti, fiecare se manifesta cum credea că i se potriveşte, unii scandau, unii observau trecătorii încercând să identifice potenţialii provocatori, unii pur şi simplu îşi afişau mesajul, cei mai curajoşi şi mai bine informaţi discutau cu jandarmeria. Ca de obicei, totul se filma, filmau televiziunile, filmau demonstranţii, filma jandarmeria...

După aproximativ două ore de protest mă abordează doi jandarmi. Unul dintre ei se prezintă, să-i spunem domnul x, având gradul y.

-Bună ziua. Sunt yx. (...)
-Vă rog să vorbiţi puţin mai tare, este zgomot şi este greu să vă aud.
-Haideţi să discutăm câţiva metri mai încolo, unde e mai linişte.
-În regulă.

Facem împreună câţiva paşi.

-Vă rog să-mi prezentaţi un act de identitate.
-Nicio problemă. Dar vă rog să-mi spuneţi din ce motiv mă legitimaţi.
-Dumneavoastră participaţi la o adunare publică neautorizată.

Sunt cu mâna pe buzunarul în care aveam buletinul dar nu-l scot. Privesc în jur, constat că nimeni nu filmează momentul aşa că simt totala responsabilitate pentru gestionarea momentului.

-Aveţi posibilitatea să părăsiţi zona, situaţie în care nu vă mai legitimăm sau să refuzaţi părăsirea zonei.
-Dumneavoastră v-aţi comportat foarte civilizat aşa că la rândul meu mă voi comporta civilizat şi voi părăsi zona. Înainte aş vrea totuşi să ştiu ce risc dacă refuz să plec dar, ca şi până acum, protestez paşnic.
-Dacă rămâneţi, trebuie să vă legitimăm şi să vă amendăm cu 500 lei.
-Iar dacă mă retrag, pot merge liniştit la o bere.
-Sigur. Aţi fost cooperant aşa că nu se va întâmpla nimic dacă părăsiţi zona. (privind către pagina atârnată pe pieptul meu). Vă rog să scoateţi asta înainte.
-Bine. Este singurul însemn care face legătura dintre mine şi protestul de aici. Văd că totul se filmează (cameramanul jandarmeriei era exact în faţa mea, cu un pas în spatele celor doi jandarmi) aşa că scot afişul de la gât, îl împachetez şi mă retrag.

Sigur că m-am simţit înfrânt, că a trebuit să recunosc în faţa mea că sunt un fricos, că m-a întristat faptul că am plecat de acolo.

Totuşi, neştiind sigur că, în cazul primirii unei amenzi, voi şti ce se poate face pentru a o anula, a fost prudent să mă retrag. Cei 500 de lei pentru mine contează destul de mult, reprezentând aproape jumătate din venitul meu lunar...

Revin în Târgul de Crăciun, găsesc un stand ţinut de o tanti din Maramureş, iau un pahar de vin fiert apoi mă retrag spre casă trist, trist, trist...

Mi-am dat seama mai târziu că şi Maramureşul are probleme cu cianura aşa că m-a bucurat un pic faptul că am consumat ceva produs în acea zonă. Şi în Maramureş oamenii au nevoie să se dezvolte economic evitând mineritul. Cumpărând ce produc ei îi ajutăm să lupte cu cianura...

La final, o mică observaţie. Când m-am referit la jandarmi civilizaţi m-am gândit doar la cei cu care am interacţionat eu şi la ceilalţi colegi ai lor care preferă comportamentul civilizat în dauna excesului de zel.

Voi fi oricând împotriva jandarmilor care acţionează abuziv, violent, provocator, lipind astfel o etichetă negativă pe care cetăţenii cu greu o mai pot dezlipi de pe instituţia pe care o reprezintă. Voi fi de asemenea împotriva prefecţilor şi a superiorilor care dau Jandarmeriei ordine abuzive. Sunt în continuare de părere că, pentru modul în care a acţionat Jandarmeria la Pungeşti, prefectul de Vaslui trebuie demis.

Legea distrugerii Roşiei Montane a ajuns la Camera Deputaţilor

**********

ACTUALIZARE 28 NOIEMBRIE 2013:

Site-ul Camerei Deputaţilor zice aşa:

27 noiembrie 2013
- înregistrat la Camera Deputaţilor pentru dezbatere
- trimis pentru raport la comisia specială

Comisia specială trebuie să depună amendamente până pe 11 decembrie 2013 şi să depună raportul până pe 24 decembrie 2013. După ştiinţa mea raportul este deja depus dar nu pricep dacă rămâne valabil sau acum trebuie refăcut. Se pare că ce s-a întâmplat în prima perioadă de funcţionare a comisiei a fost doar un circ plătit scump din banii publici, după cum sugera şi deputata menţionată mai jos, circ comandat de domnul prim ministru Ponta. Acum circul se reia... Trist!

O altă veste tristă este că, în conformitate cu regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege propus de Guvern nu mai poate fi acum retras:

Art. 96. – (1) Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să îşi retragă proiectul sau propunerea până la începerea dezbaterilor generale, cu aprobarea plenului.

(2) În cazul în care o propunere legislativă aparţine mai multor iniţiatori, este necesar acordul scris al tuturor iniţiatorilor pentru retragerea respectivei propuneri.

(3) În cazul în care o iniţiativă legislativă a fost adoptată sau respinsă de către Senat, ca primă Cameră sesizată, respectiva iniţiativă îşi continuă procedura de dezbatere şi adoptare, fără ca iniţiatorul să mai poată solicita retragerea acesteia.

În această situaţie consider că este bine să recitim proiectul depus de Guvern şi să ne gândim la amendamente pe care să le propunem comisiei, amendamente care să introducă în proiect elemente utile gen interzicerea utilizării cianurii, respectarea dreptului la proprietate, acordarea unui termen de cel puţin un an pentru cercetările arheologilor în zonele în care se vor descoperii elemente de patrimoniu, acordarea de daune serioase localnicilor care, într-un fel sau altul, ar avea de suferit de pe urma exploatării (deteriorarea stării de sănătate, zgomot, pereţi crăpaţi, fântâni otrăvite, pajişti poluate, vegetaţie forestieră afectată, reducerea fluxului turistic, otrăvirea şi moartea animalelor etc). Toate documentele legate de proiectul de lege şi evoluţia acestuia în Guvern, în comisia specială şi în Senat pot fi consultate aici: http://www.cdep.ro/caseta/2013/11/28/pl13520_se.pdf

**********


După ce a fost respins, pe rând, de Comisia Roşia Montană şi de Senatul României, legea distrugerii Roşiei Montane a fost înregistrată la Camera Deputaţilor. Nu este un secret faptul că dorinţa mea este să se repete votul din Senat şi în momentul în care Camera Deputaţilor, cameră decizională, va vota proiectul de lege, acesta să fie respins definitiv, moment în care primul punct de pe lista de revendicări ale protestatarilor anticianură ar fi rezolvat.

Procesul legislativ, în Camera Deputaţilor, poate fi urmărit aici.

Aici se poate verifica ordinea de zi a următoarei şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor, cea din 28 noiembrie. Nu apare acolo nici o referire la proiectul de lege care ne interesează.

Momentan nu am găsit nicio referire la prima şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor din decembrie dar înţeleg că ordinea de zi a acesteia se aprobă cu aproximativ o săptămână în urmă, probabil marţi 26 noiembrie 2013.

În schimb, am găsit o declaraţie a deputatei Cornelia Negruţ prezentată, din greşeală sau cu intenţia manipulării, sub un titlu în care un cuvânt important este modificat (desecretizate înlocuit cu descentralizate). O puteţi citi aici.

Cu privire la această declaraţie, merită analizate unele aspecte:

1) Doamna deputat menţionează două elemente, importante, care pot argumenta dezacordul sau acordul cu privire la proiectul RMGC: cianura şi redevenţa.

Totuşi, nu văd atins un alt punct sensibil al proiectului, principalul motiv pentru care, începând cu 1 septembrie 2013, am ieşit eu în stradă. Doamna deputat nu spune nimic despre riscul ca RMGC să-l exproprieze pe liderul rezistenţei de la Roşia Montană, domnul Eugen David.

Oare doamnei deputat i se pare corect, din punct de vedere moral şi legal, să dai afară din casă, cu forţa, un om care, de la începutul discuţiilor dintre RMGC şi statul român, a declarat că nu-şi va vinde casa?

2) Desecretizarea contractelor care influenţează mineritul la Roşia Montană şi în Maramureş ar fi o treabă utilă pentru a afla cine şi ce a semnat.

Totuşi, dacă ne mulţumim doar să desecretizăm şi să aflăm, fără a ancheta şi încarcera persoanele vinovate, nu am rezolvat nimic.

3) Într-adevăr, este necesară transparenţa Guvernului.

Totuşi, dacă Guvernul, transparent, ne-ar informa că cifrele care reprezintă avantajele pe care le-ar obţine statul român din contractele cu RMGC, Chevron şi alţii ca ei sunt cele prezentate în reclamele mincinoase ale RMGC, din nou nu am făcut nimic.

Să nu uităm unul dintre sloganurile puternice ale Campaniei Salvaţi Roşia Montană: Gândesc deci NU CRED reclamele RMGC. De ce am crede aceste reclame dacă ar începe să fie popularizate prin vocea Guvernului? Cifrele ar fi aceleaşi, minciuna ar fi prezentă în formă continuată.

4) Afirmă doamna deputat că eticheta de zonă monoindustrială/ localitate minieră nu poate fi dezlipită atât de uşor, motiv pentru care Roşia Montană şi Baia Mare nu pot deveni peste noapte atractive din punct de vedere turistic.

Aici sunt de pus în discuţie trei aspecte:

a) Cel puţin în cazul Roşia Montană, judecătorii au decis că este ilegal aplicată eticheta de localitate minieră. Prin urmare, este uşor să scoatem eticheta dacă decidem să respectăm sentinţa instanţei.

b) Sunt dispus totuşi să admit că dezlipirea etichetei este un proces complicat. Totuşi, nu sunt sub nicio formă de acord cu faptul că politicienii nu fac nici un efort pentru a convinge primăria Roşia Montană că eticheta este abuzivă şi neconstructivă, în contradicţie flagrantă cu principiile dezvoltării durabile. Nu sunt de acord nici cu faptul că politicienii nu fac nici cel mai mic efort pentru a introduce Roşia Montană pe lista tentativă a României pentru UNESCO.

c) Sugestia legată de lipsa de atractivitate din punct de vedere turistic a Roşiei Montane şi a zonei învecinate este contrazisă de realitatea descrisă pe diverse site-uri care arată că turismul se practică în zonă, în ciuda piedicilor pe care oficialii încearcă să le pună.

5) Sugerează doamna Cornelia Negruţ că opinia oamenilor din zonă ar trebui să contribuie decisiv la luarea deciziilor cu privire la aceste proiecte miniere.

Aici este contrazisă serios opinia altor politicieni, opinie conform căreia resursele din subsol sunt proprietatea statului, motiv pentru care comunităţile locale nu au dreptul de a decide în privinţa lor.

Cine are dreptate? Cine are, conform legislaţiei în vigoare, dreptul să decidă când, cât şi în ce condiţii se extrag resursele din subsolul României?

Declaraţia doamnei Negruţ pare să nu ţină seama de procesele prin care Prefectura Vaslui încearcă să anuleze deciziile Consiliilor Locale prin care se interzice explorarea şi exploatarea rezervelor de gaze neconvenţionale (gaze de şist). Unele sentinţe sunt în favoarea Consiliilor Locale, altele sunt favorabile Prefecturii.

Chiar şi cu privire la aceste procese, nu poţi să ignori lipsa de consecvenţă cu privire la sentinţele instanţelor care au judecat speţe asemănătoare, dacă nu chiar identice.

6) Declaraţia doamnei deputat se încheie cu sugestia că statul român trebuie să ofere rapid cadrul legislativ care să permită exploatările miniere, în condiţiile respectării legislaţiei mediului aplicabilă pe plan internaţional.

Aici ne aflăm în mijlocul unui veritabil conflict între iuţeala cu care se doreşte modificarea legislaţiei (era să mă las indus în eroare de termenul celeritate folosit destul de des în ultima vreme în discursurile politicienilor dar DEX online m-a lămurit), competenţa şi buna credinţă cu care s-ar modifica legislaţia şi dorinţele majorităţii românilor cu privire la aceste proiecte miniere care, dacă sunt toxice, vor ajunge să afecteze o mare parte a ţării iar dacă se vor dovedi profitabile (extrem de puţin probabil să se întâmple aşa, după părerea mea), ele vor aduce profit doar unui număr redus de oameni, un procent neglijabil din populaţia României.

În plus, chiar dacă am gândi în termenii discriminării pozitive, tot nu mi se pare corect să piardă toată ţara în cazul în care o exploatare minieră merge rău dar să câştige doar statul şi comunitatea locală în cazul în care lucrurile merg bine.

La Pungeşti...

Vă recomand un interviu din ultimul număr al revistei Dilema Veche:

„La Pungeşti îţi vine să săruţi pămîntul“ - interviu cu Lech KOWALSKI

 

Emoţie, responsabilitate, speranţă...

ADEVĂRUL despre protestul de aseară de pe strada Blănari împotriva domnului Daniel Barbu, Ministru al Culturii

Actualizare 26 octombrie 2013

Cam cu o săptămână în urmă, într-o dezbatere pe Realitatea, în ciuda imaginilor difuzate în care se auzea obsesiv "Nu îl loviţi! Nu îl atingeţi!" un invitat din studio afirma că protestatarii au fost agresivi cu ministrul culturii. Iar realitatea este că ministrul, dacă a fost atins, a fost atins doar superficial şi pur întâmplător de unul dintre noi. Eu, de exemplu, am fost la 50 cm de el când a ieşit din club (chiar am fost un pic şocat de apropiere) dar nu am făcut altceva decât să-i cer demisia.

Despre ideea de premeditare a protestului, cei de la Alburnus Maior au spus foarte corect că un eveniment anunţat pe site-ul unui club era firesc să atragă public interesat de temă. Protestul a început în momentul în care ministrul a refuzat dialogul. Dacă aveam un ministru cu bun simţ, protestul nu ar mai fi avut loc, fiind înlocuit cu o dezbatere între intelectuali. Deci cade în mod categoric ipoteza premeditării.

În plus, revăzându-mă duminica trecută în Piaţa Universităţii cu o parte dintre cei care au protestat în faţa Clubului A, am aflat că un mic grup, animat de o doză exagerat de mare de bunăvoinţă, a cumpărat deja o lunetă pentru autoturismul cu care a plecat ministrul, lunetă care urma să ajungă la minister în cursul acestei săptămâni. Iată cum protestatarii dau dovadă uneori de prea mult bun simţ, însuşindu-şi şi reparând o greşeală care nu le aparţine (sugerez acum că cel care a spart luneta era un simplu client al barurilor din zonă, neavând nicio legătură cu protestele împotriva distrugerii Roşiei Montane), contribuind activ la repararea ei.

În condiţiile acestea întreb:

Cine se află pe partea corectă a baricadei?

Cei care protestează sau cei care subminează economia naţională???

++++++++

Aseară eram extrem de nemulţumit de incidentele provocate miercuri de Jandarmerie la Pungeşti, la ordinul prefectului de Vaslui. Nu ştiu cum vor evolua lucrurile dar, după părerea mea, prefectul de Vaslui trebuie demis sau obligat să-şi dea demisia. Nemulţumirea se cerea completată cu informare şi, eventual, cu participare la protestul pe care, când am plecat de la serviciu, îl bănuiam ca fiind pe cale de a începe.

Ajuns în Piaţa Universităţii sunt surprins de aparenta linişte din zonă. Nemâncat fiind am pornit în căutarea unei patiserii. O găsesc, îmi iau de-ale gurii, mănânc şi mă întorc în Piaţa Universităţii. De data asta observ câteva feţe cunoscute de la protestele din duminicile post 1 septembrie 2013. Stau în preajma lor, merg să-mi iau o cafea şi, nu mult după aceea, unul dintre noi află telefonic că ministrul Culturii se află la Club A. În câteva minute decidem să mergem şi noi acolo.

O doamnă ne sfătuieşte să rămânem în Piaţa Universităţii pentru că, la Club A, riscăm. Nu am înţeles dacă se gândea la o intervenţie în forţă a poliţiştilor şi jandarmilor sau mai departe, la posibila noastră reţinere. Oricum, se temea că nu vom mai putea merge la protestul de duminică. Încerc să o liniştesc reamintindu-i caracterul paşnic al protestului nostru. I-am explicat că nu avem de gând nici să înjurăm, nici să lovim ministrul. Nu doream altceva decât să-i atragem din nou atenţia că nu suntem de acord cu modul în care dumnealui înţelege să trateze probleme patrimoniului de la Roşia Montană.

Ajungem la Club A, coborâm şi încercăm să participăm la dezbaterea despre soarta culturii, dezbatere la care ministrul fusese invitat. Acesta refuză să dialogheze cu noi iar o persoană solidă, cu un rol neclar (angajat al clubului sau parte a suitei ministrului, dacă nu cumva era un jandarm în civil), insistă să ieşim din club pentru că, citez: "Aşa vreau eu!".

Cam în acelaşi timp un poliţist a coborât în club pentru puţin timp, retrăgându-se după câteva minute.

Discutăm între noi şi decidem să ieşim din club şi să aşteptăm ministrul pe spaţiul public, împreună cu televiziunile care începuseră să-şi facă apariţia. Conform afişului de la club, nu aveam de aşteptat decât câteva minute, până la ora 21:00. Aproape de această oră, o maşină încearcă să ne calce. Fac apel la poliţie să oprească şoferul dar poliţiştii sunt mult prea ocupaţi cu paza uşii pe care urma să iasă domnul Barbu. Curând aflăm că a vrut să ne calce chiar şoferul ministrului care fusese chemat de şeful său.

Pe fondul scandărilor Vrem cultură, nu cianură ministrul iese din club. Urmează scandări prin care îi este cerută demisia, îi este evidenţiată incompetenţa în gestionarea patrimoniului şi capacitatea, de nedorit pentru un înalt demnitar, de a se lăsa corupt de o firmă particulară care încearcă de 15 ani să calce în picioare interesele românilor.

Pe maşina ministrului sunt aşezate afişe Salvaţi Roşia Montană, exemplare din Apusenii Liberi, imitaţii ale bancnotei de un dolar având la mijloc chipul ministrului corupt.

Spiritele se încing, ministrul se enervează, jandarmii şi poliţiştii încearcă să deschidă drum maşinii demnitarului. Protestatarii anti-RMGC se opun, unii sunt agresaţi, luaţi pe sus, împinşi de forţele de ordine care au folosit mai multă violenţă decât era necesar în acel caz. Sunt de părere că, în special poliţia, nu a promovat examenul la democraţie.

La un moment dat constat că luneta autoturismului este spartă. Doar luneta, nu toate geamurile maşinii, cum am citit pe un site obscur de ştiri. Din păcate nu am remarcat cum s-a întâmplat asta. Probabil în urma acestui incident nedorit poliţia a decis reţinerea celor trei persoane despre care am auzit şi noi, au spus şi televiziunile.

După câteva minute în care s-a refugiat în maşina cu geamuri fumurii (o dovadă în plus pentru lipsa de transparenţă a celor care ne conduc), ministrul, separat de protestatari de un cordon de jandarmi, a coborât, a declarat celor de la B1 TV că este atacat de un grup de neolegionari (după informaţiile mele, afirmaţia ministrului nu este conformă cu realitatea), s-a declarat extrem de ofensat după ce unul dintre protestatari s-a întâmplat să-l atingă (o atingere absolut inofensivă) apoi, cu sprijin serios din partea poliţiei şi a jandarmeriei care aproape ocupase strada îngustă astfel încât noi să nu mai putem bloca maşina, a părăsit zona.

Jandarmeria şi poliţia ne-au înconjurat în timp ce noi încercam să ne dăm seama dacă putem face ceva pentru a-i sprijini pe cei trei protestatari aflaţi în drumul spre secţia de poliţie. Ne menţinem uniţi, analizăm situaţia, constatăm că nu putem face nimic pentru cei reţinuţi (sigur, este frustrant să nu-i putem ajuta dar avem şi noi limitele noastre), mai stăm în zonă o vreme, câţiva dintre noi dau declaraţii pentru posturile de televiziune, o parte dintre noi ne retragem la un bar din zonă pentru a trage concluzii, la un pahar de suc.

Curând, internetul ne oferă declaraţii oficiale despre protest. Prim ministrul ne ameninţă cu dosare penale, ministrul culturii declară că NU A FOST LOVIT dar că maşina este într-o stare destul de tristă, Crin Antonescu declară că anarhia nu ameninţă România, contrazicându-l astfel pe prim ministru.

Între timp sun acasă, să-i rog pe ai mei să se uite la ştiri, îl sun şi pe Andrei, cel care mi-a fost alături la proteste în primele duminici din septembrie, să-l anunţ ce s-a întâmplat.

La metrou, pe ecranele din staţie, este prezentată decizia CNA prin care se interzice difuzarea reclamelor RMGC.

Aproape de miezul nopţii ajung şi eu acasă. Văd burtierele canalelor de ştiri şi constat că unele lucruri nu sunt prezentate corect. Din ce-mi amintesc, este vorba de următoarele aspecte:

-am fost prezentaţi ca protestatari anti Roşia Montană dar în realitate noi suntem pro- Roşia Montană dar anti-RMGC, anti minerit iresponsabil, anticianură, împotriva distrugerii patrimoniului. Practic suntem anti unele aspecte dar nu suntem împotriva dezvoltării durabile a localităţii Roşia Montană

-s-a mai afirmat că maşina ministrului a fost atacată cu pietre. Întâmplător am fost extrem de aproape de maşină, pe lateral, în spatele locului şoferului, apărând şi în filmarea celor de la Antena 3, preluată mai târziu şi de alte televiziuni. Dacă cineva ar fi aruncat cu pietre era puţin probabil ca eu şi cei din jur, protestatari sau forţe de ordine, să nu fim loviţi. Faptul că nimeni nu a acuzat altceva decât lovituri uşoare sau mai dure aplicate de o parte a forţelor de ordine este o dovadă clară care contrazice ipoteza aruncării cu pietre.

Ajuns dimineaţă la birou mă abordează un coleg relativ corect informat dar care face eforturi serioase să mă convingă de faptul că nu avem şanse să oprim cele două proiecte importante aflate în dezbatere în ultimele 6 săptămâni, proiectul RMGC şi proiectul Chevron. Sugerează chiar că vom fi agresaţi de forţele de ordine în aşa fel încât să ne alegem cu vânătăi, fracturi, răni deschise. Înţeleg că unele interese personale îi dictează să mă descurajeze dar nu mă las învins. Ştiu bine că omul are nişte "antene" încă din vremea dictaturii, antene care s-au adaptat şi sistemului politic actual şi care îl silesc să spună doar lucruri convenabile pentru sistem. Altfel, o serie de venituri obţinute în mod imoral de familia sa ar putea să-i fie retrase.