Portret de protestatar (8) sau probleme cu bugetul Ministerului de Interne

"Poate că, din punct de vedere ecologic, lucrurile nu stau chiar atât de tragic precum le prezentaţi voi. Totuşi, ceva riscuri este clar că există aşa că, în calitate de pasionat de munte, mi se pare corect să protestăm. În plus, eu sunt supărat pe Ponta de când cu scandalul plagiatului. Mi se pare incorect ca un plagiator să ajungă într-o funcţie atât de înaltă. Cu ocazia protestului legat de plagiat l-am convins şi pe tata să protesteze. Acum, tata a ajuns mai insistent decât mine la proteste."

Într-adevăr, câteva minute mai târziu am ocazia să-l cunosc pe tatăl omului. Fusese în zona în care jandarmii încercau să elibereze locul de protestatari. Acest domn se aşezase pe asfalt, alături de alţi protestatari, în faţa maşinilor jandarmeriei. Ce puteau să facă? Să ne calce?, se întreba...

Câteva minute mai târziu ei se retrăgeau, fiul părând vag speriat de lanţul de jandarmi care se strângea în jurul nostru. Eu am rămas, burtă în burtă cu jandarmii, repetându-le că nu ne putem retrage în viteză pentru că suntem mulţi, e aglomeraţie iar retragerea noastră de pe şosea va dura din cauza asta.

Câteva minute mai târziu protestul se sfârşea. Despre finalul de protest din acea seară s-a scris aici.

De câteva zile conştientizez şi eu ideea următoare, prezentată şi în articolul de pe The Epoch Times Romania:

"Fiecare trebuie să cunoască legea şi să aibă curajul de a-şi cere dreptul, altfel nimeni nu poate sa îl ajute, chiar dacă aceştia plătesc taxele cu care e plătit slujbaşul statului"

Mă întreb cum pot proceda cei care contribuie cu o mulţime de bani la bugetul care permite funcţionarea Jandarmeriei şi a Poliţiei să determine forţele de ordine să acţioneze apărând interesele celor care, plătindu-i, am putea spune că i-au angajat, nu interesele celor care conduc, într-un mod ruşinos, ţara.


Vă sugerez să vă documentaţi cu privire la banii pe care-i plătiţi pentru jandarmii care acţionează abuziv împotriva protestatarilor efectuând o căutare google cu buget 2014 ministerul de interne.

Aşa am aflat eu că:

Bugetul de stat, la care contribuim cu toţii, asigură în procent de 96,23% finanţarea Ministerului Afacerilor Interne.

În 2013, pentru siguranţa cetăţenilor, s-a propus un buget de 4.917.297 mii lei. Din aceşti bani au fost plătiţi cei care au bătut protestatarii de la Braşov, au permis agresarea celor de la ARA în Roşia Montană, au spart dinţii unui protestatar la Bucureşti, au lovit cu pumnul în stomac o doamnă care protesta paşnic împotriva ministrului Culturii, au legitimat şi amendat aproximativ 100 de protestatari paşnici în Bucureşti.

Pentru sprijin acordat comunităţii, în 2013, s-a propus un buget de 1.497.445 mii lei. Din aceşti bani este sprijinită comunitatea politicienilor cianurişti, la rândul lor plătiţi din banii noştri.

Pentru cheltuielile de personal efectuate din bugetul de stat, în 2013, s-a propus suma de 6.962.379 mii lei. Suma aceasta se estimează că va creşte în 2014 la 7.180.059 mii lei iar în 2015 la 7.359.466 mii lei.

Pentru carburanţii şi lubrifianţii utilizaţi inclusiv de cei care au acţionat abuziv împotriva protestatarilor anticianură s-a propus pentru 2013 un buget de 84.523 mii lei.

Pentru reclamă şi publicitate, în 2013, s-a propus un buget de 329000 lei.


În documentul de 506 pagini, pe care probabil veţi avea şi voi curiozitatea să-l consultaţi, veţi găsi cu siguranţă şi alte cifre care să vă uimească, nemulţumească, înfurie...

Portret de protestatar (7)

-Ai auzit? Cei de la uniţi salvăm promovează donarea de sânge.
-Nu ştiam. Este bună iniţiativa.
-Tu nu mergi să donezi?
-Nu. Sunt convins că am cel puţin o problemă, încă nedetectată, care îmi "strică" sângele.
-Nu-ţi face griji, sângele nu este folosit decât după ce este analizat.
-Deci, dacă sângele nu este potrivit, nu este folosit.
-Exact.
-Bine, mă simt aiurea că recunosc asta dar mi-e şi frică să donez.
-Şi mie mi-e frică. Dacă văd acul cu care se recoltează mi se face rău. Totuşi, încerc să-mi înving frica pentru cauza asta.


În concluzie, am întâlnit la proteste un om care doreşte să fie de ajutor celorlalţi, chiar dacă pentru asta trebuie să se confrunte cu propria frică.

M-a pus pe gânduri atitudinea lui aşa că am devenit atent când în jurul meu a reapărut subiectul donării de sânge. Am aflat cu ocazia asta că se donează 400 ml. O cantitate uriaşă, după părerea mea. Şi... aproape mi s-a făcut rău... Cel puţin pe moment, m-a speriat mai tare ideea de a dona sânge aşa că, pentru o vreme, sigur nu mă voi mai gândi la asta. Totuşi, precum tânărului cu care am conversat, şi mie mi-ar plăcea să-mi înving această frică...

Portret de protestatar (6)

Evreu, a locuit atât în Israel cât şi în România, aproximativ 20 de ani, neîncrezător în sistemul oficial de învăţământ din România, susţinător al transportului pe bicicletă, posesor al unei mici afaceri, s-a implicat în protestele anticianură după ce s-a documentat temeinic şi s-a convins că sunt proteste care merită susţinute.

Portret de protestatar (5)

Femeie, circa 35 de ani, licenţiată în drept, venit net lunar de circa 4000 lei, pasionată de călătorii în străinătate dar netentată de ideea de a lucra în străinătate, total independentă din punct de vedere financiar, minoritară din punct de vedere al orientării sexuale, sportivă, luptătoare, sinceră, consecventă.

Portret de protestatar (4)

Pasionat de România, biciclist, călător, 36 ani, mediu spre bine situat din punct de vedere financiar, cu studii în psihopedagogie şi IT, pasionat de natură şi de muzică bună, susţinător şi participant la numeroase acţiuni care au legătură cu educaţia şi dezvoltarea durabilă.

Portret de protestatar (3)

Doamnă, circa 60 de ani, studii medii, perfecţionistă ("dacă nu am intrat la ASE din prima am considerat că nu merit să fac acea facultate aşa că am renunţat la idee"), cu condiţie fizică bună ("decât să ştie RATB-ul de câte ori vin la Universitate mai bine merg pe jos până aici"), iubitoare de animale, călătoare pasionată în tinereţe, mama unui băiat speolog şi activist ecologist şi a unei fete preocupate de arheologie, în prezent plecată la studii în Marea Britanie.

Doamna a sprijinit numeroase proteste, inclusiv cel din 1990, finalizat prin vestita mineriadă în care laboratorul de topografie al Facultăţii de Geografie din UB a fost devastat. Atunci, în 1990, a scăpat de violenţa minerilor manevrând într-un mod inspirat şi convingător cuvintele.

Portret de protestatar (2)

Licenţiat în geografie, circa 30 de ani, angajat pe un salariu destul de mic (1200- 1400 lei/ lună net, din informaţiile mele), pasionat de istorie, muzică rock, munţi şi ecologie, profită de zilele libere în care bugetul îi permite şi pleacă în mai scurte sau mai lungi călătorii cu buget redus, prin România. Într-o astfel de călătorie a observat Cariera de sulf din Călimani şi s-a lămurit că în România nu se face ecologizare în urma exploatărilor miniere. Asta l-a convins să sprijine Campania Salvaţi Roşia Montană, motiv pentru care, în câteva duminici, a bătut circa 60 km până la Bucureşti pentru a participa la proteste.

Omul locuieşte cu părinţii, se consideră în oarecare măsură independent, pare mai tentat de solitudine decât de o relaţie de cuplu, este modest şi posedă o doză suficientă de bun simţ pentru a se face acceptat, uneori chiar apreciat de cei cu care interacţionează.

Portret de protestatar (1)

Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că există câteva zeci de mii de oameni care, prin proteste de stradă, se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Constat în schimb că lumea nu reuşeşte să încadreze protestatarii într-un curent sau altul. Este un lucru absolut firesc să nu reuşeşti să pui etichete care să uniformizeze unor oameni atât de diferiţi.

Pentru a lămuri într-o oarecare măsură lucrurile pornesc azi seria portretelor de protestatar, portrete bazate pe lucrurile deja ştiute despre unii cunoscuţi care susţin dezvoltarea durabilă la Roşia Montană sau pe conversaţiile purtate în timpul protestelor cu noile cunoştinţe. Pentru că unora nu le ştiu nici măcar prenumele, prefer să nu notez nici numele celor de mult cunoscuţi.

Încep cu un protestatar cunoscut aseară. Are aproximativ 25 de ani, este programator, lucrează într-o firmă mică, este plătit cu aproximativ 2000 lei/ lună, a renunţat la continuarea facultăţii datorită unor dificultăţi materiale de moment combinate cu anticiparea faptului că, în carieră, nu va fi ajutat prea mult de marea parte a disciplinelor făcute în facultate. Se consideră independent financiar, se întreţine singur. Se simte oarecum ruşinat pentru renunţarea la facultate, motiv pentru care a preferat să nu le spună părinţilor că nu a dus-o până la capăt.