Din nou despre o cerşetoare

A devenit vedetă pe aici femeia aia. Cred că mai am două postări despre ea.

De cele mai multe ori trec pe lângă ea fără să-mi bat capul. Totuşi, uneori, probabil în perioadele în care sunt supărat dintr-un motiv sau altul, faptul că o revăd aproape că mă înfurie. Azi (de fapt de câteva zile) sunt supărat pentru că unele lucruri insistă să nu meargă în viaţa mea aşa că m-am gândit că i-aş da o palmă. De ce? Pentru a-i demonstra că într-adevăr nu este invizibilă, după cum sugera şi cartonul pe care-l plasase strategic pe stâlpul metalic montat de primărie pentru a îngusta trotuarul pe care mişună corporatiştii. Pe un trotuar îngust se circulă mai greu deci este mai uşor să observi detaliile. Instigare la cerşetorie din partea primarului Onţanu? Ne putem gândi şi aşa...

În plus, de ceva vreme, discursul ei a mai suferit o modificare importantă, pe lângă referirile la boala ei (de care insist să mă mir că nu reuşeşte să moară) a pus şi un afiş legat de copilul ei care trebuie operat. Operat din ce motiv? Şi în ce fel reuşeşte să supravieţuiască copilul fără operaţie de când s-a sesizat schimbarea de discurs? Nu cumva sunt doar mesaje menite să înduioşeze tinere fără pitici dar cu bunici pe creier?

Sunt de părere că stilul acesta sensibil de a aborda viaţa este păgubos atât pentru cel sensibilizat cât şi pentru cel care sensibilizează. Sensibilizatul îşi ameliorează autostima convins fiind că rezolvă problema sensibilizatorului (şi se minte) în timp ce acesta din urmă rămâne la fel de sărac, de ratat, de prost, de neadaptat ca înaintea aparent binevoitorului gest de ajutor. Asta în condiţiile în care, decât o viaţă de asistat, mi se pare preferabilă moartea. Măcar, prin moarte, nu mai încurci viaţa celorlalţi.

Nu ştiu dacă am mai spus asta dar, începând cu 1 ianuarie 2014, am conştientizat că urăsc atât oamenii care dau de pomană cât şi cei care primesc de pomană. Mă refer la pomana aia vizibilă, cumva ostentativă, bazată pe sentimente religioase, oferită de oameni care se cred bogaţi celor pe care-i cred săraci.

Mai există şi pomeni discrete, câteodată aproape imposibil de detectat. Cu acestea sunt într-o oarecare măsură de acord dar, odată detectate, mă înfurie la fel de tare ca primele.

Pomenile ostentative reuşesc să le evit de mulţi ani (poate şi pentru că am învăţat să spun nu te supăra dar chiar nu vreau să primesc pomană) dar de cele discrete m-am mai lovit din când în când. Le-am detectat dar nu am putut să le refuz de fiecare dată. Câteodată am regretat ce am acceptat, câteodată am reuşit să mă împac cu ideea, după ce am luat în calcul diverse variabile.

Ultima tentativă de pomană discretă care m-a înfuriat suficient încât s-o refuz, probabil nu în cei mai politicoşi termeni, s-a întâmplat acum vreo 6 ani când mi se propunea o ieşire de week-end în Făgăraş în care nu m-ar fi costat transportul. Probabil a contat mult şi relaţia ciudată pe care o aveam cu persoana care venise cu propunerea, la fel cum cu siguranţă au contat oamenii care ar mai fi venit în tură sau faptul că propunerea nu a venit de la persoana pe care ar fi fost mult mai puţin probabil s-o refuz, după cum a contat şi faptul că mă aflam într-o perioadă în care încercam să-mi dau seama cât mai exact ce îmi permit din punct de vedere financiar şi ce nu, asumându-mi atât putinţele cât şi neputinţele.

Probabil aş refuza şi acum o astfel de ocazie, chiar dacă, mai ales din punct de vedere financiar, îmi permit din ce în ce mai rar să plec la munte. Totuşi, la cât de puţin socializez de vreo 4 ani, nici nu mai există riscul să primesc astfel de propuneri. Am scăpat!

STOP INDIFERENŢEI! sau Tehnici de vânzări în cerşetorie

Unii oameni au zile deşi încearcă să te convingă că nu mai au. Mă refer la o bătrână despre care am mai scris în urmă cu doi ani. Îmi imaginez acum că, dacă era chiar gravă boala de care suferea în 2012, în ianuarie 2014 ar fi fost deja moartă sau cel puţin în imposibilitate de a ieşi din casă pe vântul, umezeala şi temperatura din acest incredibil ianuarie. Ei bine, am văzut-o pe acelaşi sector de trotuar şi anul acesta... Adevăr vă spun vouă, bătrâna nu a murit!

Iniţial apărea cu acel vechi articol de ziar atârnat pe piept. Ţinta de atunci era strângerea a 62000 Euro necesari, teoretic, pentru o operaţie.

Câteva zile mai târziu acel articol era îndoit, rămânând doar parţial vizibil. În partea de sus se alăturase un carton- îndemn: STOP INDIFERENŢEI!

Bun îndemnul dar... cu condiţia să fie folosit în alt scop.

Mai trec câteva zile, dispare de tot articolul din ziar. Probabil, deşi era plastifiat, acel fragment de hârtie s-a uzat în atâţia ani. Iar ţinta femeii, dată fiind continua criză economică românească, din care nici tovarăşul Victor Ponta nu ne scoate, a devenit ceva mai modestă şi se referă probabil la ce practic eu de 38 de ani, supravieţuirea de pe o zi pe alta. STOP INDIFERENŢEI! căpătase o anexă, un carton pe care era scris un mesaj care, citit pe diagonală, din mers, părea să facă apel la Dumnezeu.

Eu ce să înţeleg? Că ce nu a "vândut" ziarul era posibil să "vândă" sloganul antiindiferenţă dar, mai sigur, va "vinde" apelul la sentimente religioase?

Părerea mea este că acţiunea bătrânei, privind din perspectivă juridică, nu este altceva decât o interpretarea a prevederilor articolului 326 Cod Penal care, dată fiind vârsta persoanei, nu o incriminează.

Totuşi, chiar dacă nu este o acţiune ilegală, sunt de părere că este o acţiune abuzivă, cam din aceiaşi categorie cu şantajul emoţional. Am observat o grămadă de trecători care acordau atenţie, poate chiar ajutor material, acestei bătrâne. În mintea trecătorilor răsuna probabil un gând de tipul: "Dacă nu ajut această bătrână atunci nici părinţii şi bunicii mei nu vor primi ajutor când vor avea nevoie".

Am putea sugera şi ideea de a-ţi cumpăra locul în rai lăsându-te amăgit de o astfel de specie care, sărăcuţa, se află cu un pas în groapă... de vreo doi ani şi mai bine...

Se pare că trăim într-un sistem social în care minciuna este percepută ca adevăr absolut. Şi nu e bine deloc!