Săptămână oarecum calmă

Au existat săptămâna asta câteva momente în care am fost tentat să scriu. Dintre acestea, mă opresc la trei:

1- plec dimineaţă de acasă spre job, de pe sensul celălalt observ venind trei cursiere cu oameni coloraţi pe ele. Seara plec de la birou şi văd o domnişoară în fustă pedalând. Cobor la metrou şi aud un anunţ. Se spunea că, seara, este permis accesul cu biciclete în metrou şi în timpul săptămânii. Condiţia rămâne aceiaşi, urcarea în metrou să se facă pe prima uşă a acestuia. Eu zic că este o veste bună. :)

2- miercuri seară mă opresc la Unirii să iau gogoşi şi, cu ocazia asta, am parte de două plăcute revederi: Sorin şi Liviu. A urmat o lungă discuţie despre folk, joburi, munţi, Vămi Vechi, chirii şi alte lucruri importante din viaţa unui om. Deşi am ajuns acasă mai târziu decât mă aşteptam, deşi am evitat să decid spontan să rămân în centru la o bere, îmi pare bine pentru aceste revederi întâmplătoare.

3- Lasă-l că şi ăsta e amărât! Zilele trecute a stat acasă pentru că... avea mătreaţă. Dacă nu crezi întreabă-l pe x. Nu-i de mirare că îl consider dificil pe individ, nu-i de mirare că omul nu-şi dă seama când face gafe, nu-i de mirare că insistă în prostia lui, nu-i de mirare că, suficient de rar încât să uit în mare măsură precedentul episod, mă mai cert din când în când cu el după care, o vreme, suntem zgârciţi cu cuvintele pe care ni le adresăm. Astfel de momente mă fac să mă simt mult mai bine în pielea mea, în comparaţie cu perioadele în care consideram că eu greşesc când se stârneşte vreo ceartă.