VeloBello Skirt Bike

A fost faină acţiunea iniţiată de fetele de la Velobello! :) Oficial, totul pare să fi plecat de aici dar evenimentul a avut nevoie cu siguranţă de mult mai multă muncă, inclusiv muncă de lămurire dusă cu autorităţile care, din păcate, au refuzat din nou să aprobe desfăşurarea pe şosea a acţiunii.

Poate nu m-aş fi gândit să particip la un astfel de eveniment aparent exclusivist dacă nu aş fi primit invitaţie pe Facebook. Iar faptul că acolo erau şanse mari să reîntâlnesc prieteni mai noi sau mai vechi reprezenta o atracţie în plus. Prin urmare, decizia era pe jumătate luată, mai rămânea să văd ce spune dispoziţia de moment.

Sâmbătă dimineaţă îmi văd de treabă, mă întorc acasă, trag o porţie de somn şi... mă trezesc târziu, baia e ocupată şi... sunt nebărbierit. Asta e! În definitiv nu plec la peţit! :)

Pregătesc bicicleta pe care o credeam curată uitând că, după curăţarea ei duminică, a mai luat o porţie de noroi seara. O mai curăţ un pic, dau jos numărul de pe spate de la Prima evadare, sunt grăbit, nu nimeresc să aşez din nou borseta pe cadru, mă enervez un pic, îmi dau seama că plec târziu şi va trebui să merg până la Muzeul Geologic mai repede decât aş fi dorit să merg dacă vreau să prind şi atmosfera de dinaintea plecării pe traseu, în sfârşit plec de acasă iar pe la 15:20 începeam să pedalez.

Trafic lejer, de sâmbătă ploioasă. Pe Ştefan cel Mare depăşesc 2 sau 3 bicicliste pe care le-am revăzut apoi la Skirt Bike. Ştiam că vin, după ţinută.

Ajung devreme, pe la 15:48, după 8,88 km parcurşi în 25 de minute de pedalat cu o viteză medie de 22,35 km/oră (neobişnuită pentru mine adică prea mare) şi cu un moment de viteză maximă de 33,7 km/oră.

Erau deja câteva fete adunate, care în ţinuta solicitată de acţiune, care îmbrăcată aşa cum pedalează de obicei prin oraş. Îl reperez imediat pe Andrei (pe care am avut plăcerea să-l cunosc în tura din toamna trecută în care am pedalat pe ploaie până la Comana şi înapoi; un clip din acea tură aici), schimbăm câteva vorbe, îmi povesteşte că mai devreme tocmai împărţise zâmbete [ce idee faină le-a trecut prin minte! :)], îşi propune să împartă ceva zâmbete şi aici iar în câteva minute chiar trecea la treabă.

Între timp mă trezesc lângă mine cu o domnişoară care-mi solicită un mic interviu. Culmea, accept şi... sper să nu fi spus vreo prostie în acele câteva minute. :D S-a derulat într-un mod atât de neaşteptat acest episod încât aproape că sunt mulţumit pentru felul în care i-am făcut faţă. Aşa cum sugera un articol al lui Ariel, am avut ocazia să ies din zona de confort şi... a fost bine. :)

Aproape inevitabil, următorul intervievat a fost Andrei. :) N-am fost atent ce spunea dar părea mai obişnuit cu interviurile aşa că l-am invidiat un pic. :) Se vede în prima poză din slide show-ul de mai jos cât era de relaxat. Da, cam în acel moment cred că am scos aparatul foto din borsetă (bun loc şi-a găsit în borseta de bicicletă, am scăpat astfel de borseta de brâu) şi am început să pozez iar şi iar acele chipuri plăcute risipite printre biciclete şi baloane.

Au început să apară şi alţi cunoscuţi. Pe Bogdan eram aproape sigur că-l revăd, la fel de sigur eram că o să fie plăcut să mai schimbăm câteva vorbe. Poate că n-au trecut două luni de când ne cunoaştem dar interacţionăm de parcă am pedala împreună de cine ştie câţi ani.

O foarte plăcută surpriză a fost momentul în care mă salută un tip şi-mi spune că mă ştie de pe munte, din Piatra Mare. Îmi confirmă că mă ştie din tura făcută în toamnă, cu Bogdan Popescu. Am schimbat câteva vorbe, am mai apucat să vorbim şi pe traseu.

Un alt schimb de saluturi, îmi dau seama în secunda următoare că era vânzătorul de la Veloteca. Îmi pare bine că i-am ales sâmbăta trecută pentru micile cumpărături pe care le aveam de făcut.

Mi s-a părut interesant amestecul de oameni cunoscuţi de pe munte (Cosmin), din Mătăsari 17 (Iulian), din plimbări pe bicicletă.

Era trecut de 16:20, încă nu se pornise plimbarea dar atmosfera era suficient de plăcută încât aşteptarea să nu "doară".

Când s-a dat startul mi-am dat seama că nu eram prea inspirat poziţionat. Am filmat totuşi jumătate din coloana participantelor apoi am pornit pe urma lor, am mai depăşit, am stat din nou, am mai tras o filmare mică, am mai schimbat vorbe cu cunoscuţii de pe traseu, m-am bucurat să văd încă o bicicletă cu numărul de concurs de la Prima evadare, am apreciat poliţiştii care, acolo unde s-a putut, au lăsat prioritate coloanei noastre, am apreciat chiar şi ploaia care a permis să observ faze interesante precum a fost acea biciclistă care pedala sub umbrelă.

Studiind eu traseul înainte de a pleca de acasă trăsesem concluzia că are cam 4 km. Din fericire, mă înşelasem şi traseul a fost mai lung, de aproximativ 7 km.

În Herăstrău, trec pe lângă două fete care pedalau pe biciclete închiriate gratuit de la I love velo. Nu-mi calculez bine traseul imaginându-mi că pot trece prin stânga lor aşa că sunt obligat să pun frână pe o mică zonă pământoasă. Sesizez o mică întoarcere a capului aşa că le spun, zâmbind, să meargă liniştite mai departe pentru că nu-i nicio problemă. În definitiv eu calculasem greşit.

La sosire au fost din nou momente faine. Alte discuţii, alte interacţiuni cu oameni interesanţi.

Am avut ocazia să ascult punctul de vedere al lui Florin Leonte (o persoană totuşi controversată care foloseşte uneori metafore pe care nu le înţeleg) legat de pedalatul prin oraş. Sunt de acord cu el, locul bicicletelor este pe şosea, nu pe trotuar, strecurate printre pietoni şi cărucioare cu bebeluşi. Aproape că mă bucur că în drumul meu spre birou (uneori, încă rar, pedalez până la muncă şi înapoi) nu există piste de biciclete, având astfel posibilitatea să convieţuiesc paşnic cu şoferii şi ale lor autobuze, camioane, tractoare şi autoturisme.

Un alt moment fain a fost cel în care Bogdan a reuşit să facă legătura dintre un comentariu la ciclopromenadă şi persoana din spatele acestuia. Tot respectul pentru omul solid care a pedalat din Drumul Taberei până-n nordul oraşului pentru a participa şi la Skirt Bike! Sper ca pedalele noi să-l ajute să scape de incidente în genul celui din ciclopromenadă.

Drumul spre casă, fără să îmi fi propus neapărat asta, lăsându-mă pur şi simplu în voia discuţiilor şi a atmosferei, l-am parcurs aproape integral împreună cu Dan, un proaspăt amic. Din nou fără să-mi fi propus asta, l-am scos pe Dan din drumul lui obişnuit care folosea pe cât posibil un traseu cu piste de bicicletă şi l-am adus pe şosea.

După aproape 5 ore mă întorceam acasă plouat, cu câteva fotografii, cu filmări (sper să mă învrednicesc să le urc pe youtube), plăcut impresionat de oamenii lângă care am pedalat şi de cei cu care am apucat să discut, cuprins de bănuiala că cercul de prieteni mi se poate lărgi şi diversifica dacă reuşesc să abordez din ce în ce mai relaxat astfel de ieşiri în lume. Mai pe scurt mă întorceam acasă mulţumit de mine şi de ceilalţi.

Traseul a arătat cam aşa:



Poze: