marți, 6 iunie 2017

Tâmpiţeii de serviciu



Recent, într-o dimineaţă în care nu fu nevoie să plec la muncă (cu voia lu` Guvernoiu, că concediile ştiţi deja că sunt rare la mine), mă trezesc, ies din cameră şi dau cu nasul de un puternic miros de... bătrân. N-am eu nas sensibil (ca dovadă faptul că, probabil, mai put şi eu din când în când) dar de data asta chiar mă dădea afară din casă duhoarea...

Prin urmare, mi-am pus body-ul în mişcare, am dat fuga la prima fornetărie (bine că, recent, a apărut una destul de aproape de casă) unde am luat de-ale gurii (hrană sănătoasă, ca 99,99 % din ce obişnuiesc să bag în gură :D ) apoi m-am dus cu un metrou două staţii mai încolo. Cu ocazia asta am exersat chestia cu banda magnetică în stânga, cu faţa în sus, specifică noilor validatoare care nu mi se par nici complicate dar nici geniale, fiind parcă mai lente decât cele vechi.

Debarc lângă aproape singura felie mare de verde din subordinea tovarăşului primar care-mi poartă numele (cealaltă felie mai mare de verde din S3 fiind aia în care obişnuiam cândva să alerg) şi pornesc la pas în jurul gârlei. Fac vreo trei ture jumate (adică 10,5 km) în pasul leneşului (că doar nu era cazul să mă grăbesc acasă, mirosul aşteptându-mă să persiste câteva ore), timp în care îşi fac apariţia tâmpiţeii de serviciu.

Tâmpiţel 1

Un nene îşi plimbă nepotul (sau fiul) prin parc în timp ce un alergător (destul de bine antrenat, ce-i drept) "zboară" pe lângă ei. Bătrânul îşi exprimă nemulţumirea:

Aici e parc, deci se merge încet, ca în parc. Să alerge pe şosea aşa...

Dacă eram în momentul meu războinic i-aş fi explicat că parcul ăla este cam singurul loc din sector în care te poţi antrena în condiţii rezonabile pentru marile curse de alergare de şosea despre care, nu mi-e clar cum, aflase şi boşorogia sa.

Tâmpiţel 2

Un cetăţean se apropie de nişte boboci de raţă ca să-i fotografieze. Alt cetăţean, cu un simţ tehnic puternic, comentează:

Nu a auzit de zoom la telefon?

Păi bine măi, mare iubitor de răţuşte, tu îţi dai seama ce sugerai? Sugerai persoanei care s-a apropiat de răţuşte să le fotografieze cu ZOOM DIGITAL ca să obţină o poză tocmai bună de aruncat la coş? Că zoom-ul ăla nu e din cel care se bazează pe optică, pe mişcarea unor lentile în urma căreia obiectele mai îndepărtate să apară, mari şi clare, în fotografie. Zoom-ul telefonului (şi nu numai al lui, mă refer aici la zoom-ul digital în general) este, după părerea mea, cea mai proastă chestie pe care o putea inventa electronica.

Dacă vrei un zoom mare, optic 65x, uite ce ai putea cumpăra. Costă dar... îţi dai seama de la ce distanţă vei putea fotografia bobocii de raţă?

În schimb, dacă te mulţumeşti cu un zoom optic (5x) aproape egal cu cel digital (4x), atunci ia de aici ieftinătură!

Insişti să foloseşti camera telefonului? În cazul acesta pot doar să-ţi sugerez telefonul ăsta cu cameră de 12 MP.

Tâmpiţel 3

Un cetăţean stă pe o alee de pe cea mai intens antropizată (pen)insulă din IOR. Pe aleea de peste apă, alt cetăţean îndreaptă camera unui telefon spre insular.

Acum stau şi mă întreb, era musai să fie modelul pe o parte a gârlei şi fotograful pe cealaltă? Oare ce efect superartistic se urmărea? Nu era exact tot aia dacă făceau fotografia stând de aceiaşi parte a gârlei, la o distanţă care să permită eventuala conversaţie care să îmbunătăţească poziţia modelului?