Cred că am început să recunosc nebunii după câteva cuvinte. O tanti care în mod normal nu ar fi reţinut atenţia nimănui urcă în metrou comentând de o alta. "M-am dat la o parte să-mi fac loc şi tot ea împinge." Până aici nimic anormal, se mai întâmplă să dai peste o cucoană nesimţită sau pur şi simplu obligată de aglomeraţie să dea din coate. Dar tanti asta revoltată continuă şi, în câteva minute, începe să-njure (îmi venea s-o întreb când i-a crescut penis dar mi-am dat seama la timp că e mai bine să tac în preajma nebunei) şi continuă "Să nu se pună cu mine! Că nu ştie cine sunt eu..."
Spectacolul s-a terminat curând. Am coborât. Deşi la început mă amuza discursul acestei fiinţe în câteva secunde deja mi-era greaţă. N-am mai putut nici să citesc... Totuşi, spre deosebire de nebunul violent de care am dat acum câteva săptămâni, asta era paşnică. Dar tot internată la psihiatrie o vedeam, dacă am fi trăit într-o lume normală. Şi starea asta nepotrivită pentru lectură avea să revină câteva minute mai târziu. Dar despre asta în altă postare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu