vineri, 14 august 2009

Seară irlandeză la Green Hours

A trecut şi seara irlandeză. Înainte de a intra în Green Hours, pentru că ajunsesem foarte devreme în zonă, m-am gândit să văd unde-i Humanitas Creţulescu şi am fost surprins să văd ce program are librăria aia. Să vrei o carte sâmbătă seara, aproape de ora 21:00 şi, în acelaşi timp să fi ieşit la o plimbare prin centru. O situaţie posibilă în care dorinţa îţi va fi satisfăcută. Imposibil, din oferta vastă, să nu găseşti măcar o carte pe care s-o doreşti... Sâmbătă seară poate trec pe acolo pentru teatrul din vitrină...

Întorcându-mă spre Green Hours m-am oprit câteva minute să mă uit la fotografiile triste expuse pe gardul Muzeului Naţional de Artă (sau cum s-o numi). Mă întorc în Green Hours, mă aşez, îmi iau o bere, las să-mi picure în urechi soundcheck-ul apoi, când oamenii au terminat cu reglajele şi s-au retras de pe scenă, mi-am scos tratatul de TCC (Holdevici) şi am mai citit câteva pagini.

Spectatori s-au adunat relativ puţini. Dacă la aniversarea Ţapinarilor se cam ocupaseră toate locurile, de data asta au fost şi locuri libere. Pe la 20:30 spectacolul a început. Şi a durat, cu o pauză, până dincolo de 22:30, oră la care m-am retras eu spre casă.

Despre ce s-a auzit/ văzut acolo n-am prea multe a spune. Muzica a fost faină (seamănă cumva cu ce auzisem acum ani de zile în Preoteasa, în seara aia în care apăruseră pe acolo şi vechile cunoştinţe Andra şi Adi, inserat într-o seară de 3 Ceasuri Rele- cât regret cenaclul ăla...), piesele instrumentale au fost elegant completate de cele 3 dansatoare de dansuri tradiţionale irlandeze, publicul, cel puţin uneori, a reacţionat plăcut la semnalele primite de pe scenă. Uneori, jocul umbrelor era în sine un spectacol. Uneori urmăream umbrele de pe peretele din stânga scenei. Una dintre vedetele serii a fost un câine bătrân, apropiat al clubului. Plăcut animal!

Acasă am ajuns aproape de miezul nopţii, după ce am schimbat trei metrouri. La Unirii schimbarea a decurs firesc doar că a venit metrou de centură... Am coborât la Grigorescu şi m-am trezit că au urmat alte două metrouri care mergeau pe centură. Ultimul nici măcar nu mai avea călători, oprind la Grigorescu în drum spre depou. În sfârşit, după vreo 20 de minute de aşteptare, a venit şi metroul meu. Până la el, tot plimbându-mă de-a lungul staţiei, mi-a trecut într-o oarecare măsură somnul...

Ajung acasă, mai butonez câteva minute calculatorul apoi mă retrag în pat. Adorm rapid...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu