Plec seara de la birou şi, la doi paşi de casă, sesizez silueta ei... Din nou îmi spun că e imposibil să o întâlnesc tocmai acolo... Totuşi, simt că îmi creşte pulsul... Măresc viteza, o văd din lateral, nu e ea... Mă relaxez un pic, îmi continui drumul, o depăşesc, întorc capul, nici din faţă nu e ea...
Câteva secunde care au încheiat (dacă putem considera o zi încheiată cu câteva ore înainte de miezul nopţii) o zi în care n-am fost bun de nimic, o zi în care aş fi vrut să pot fugi de tot...
Dacă n-ar fi fost postarea lui George despre plimbarea pe biciclete de sâmbătă ziua ar fi fost pe de-antregul ratată... Sper să găsesc starea potrivită pentru încă o plimbare pe două roţi. Plimbările astea, de când le-am redescoperit, par cele mai relaxante momente pentru mine...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Aveai telefonul inchis...
RăspundețiȘtergere