Momente...

Vineri seară, puţin înainte să cobor din metrou, sesizez o carte... 19 cazuri inedite... Îmi suna foarte cunoscut... Mă uit mai atent şi identific exact cartea pe care, zilele următoare, o aştept şi eu... Acum, căutând prezentarea făcută cărţii pe site-ul Editurii Trei, găsesc, dincolo de câteva nume care-mi sunt relativ cunoscute (spre exemplu Irina Holdevici şi Vasile Dem. Zamfirescu, persoane pe care mi-ar fi plăcut să le văd/ aud la lansarea cărţii, lansare la care era destul de dificil să ajung, motiv pentru care am renunţat destul de rapid la intenţia de a fi acolo), găsesc un titlu de poveste cu sonorităţi de Bookfrenzy: Toba feminină de tinichea... Chiar sunt curios în ce mod seamănă povestirea scrisă de Liana Don cu romanul lui Grass...

Sâmbătă, după ce mă trezesc oarecum devreme dar aproape lipsit de elan, plec către... o nouă discuţie care pare să fi apropiat nişte concluzii şi, în acelaşi timp, pare să fi apropiat nişte momente destul de delicate... Dar până la aceste momente am răsuflat uşurat după discuţia de ieri după care am pornit spre centru. Mă opresc la Unirii, aştept să apară Daniel, coborâm spre capătul oraşului unde urma să rezolv problema bocancilor de oraş. Da, au fost zile în care nu am fost tentat de ideea de a purta prin Bucureşti bocancii de munte aşa că am umblat, cât am putut de puţin, încălţat neadecvat zăpezii care începuse să curgă. Dar odată rezolvată această problemă, zăpada care este şi care, cu siguranţă, se va mai aşterne iarna asta mă găseşte oarecum pregătit şi dispus să mă bucur de ea...

Totuşi, tot din seria mi se întâmplă numai mie, zilele trecute îmi puneam la uscat geaca proaspăt spălată şi, fidel fiind ideii de a o fixa pe sârmă inclusiv prin închiderea fermoarului, constat că îmi lipseşte un element esenţial, cheiţa fermoarului... După constatarea asta, un pic nervos, o prind pe sârmă în stil clasic şi încep să mă gândesc la locul în care ar fi putut pica cheiţa. Nu-mi dau seama nici marţi, în seara primei ninsori, când mi-am mutat geaca în casă pentru definitivarea uscării. Ajung s-o port câteva zile până când găsesc cheiţa, spartă, într-un buzunar interior... Aş fi putut să-mi amintesc momentul în care aceasta s-a rupt dar... se pare că memoria funcţionează selectiv şi discriminatoriu... O închiei deci numai cu arici şi capse... Şi nici nu mă mir că am ajuns în situaţia asta cu o geacă pe care, nouă fiind, am apucat s-o port 2- 3 zile după care a trebuit să o spăl după o spectacoluasă alunecare în noroi undeva în noiembrie 2008. Totuşi, au fost şi momente bune cu ea, cele două zile pe Piatra Mare de exemplu... Pe cât de dificil de cărat era (fiind mare şi groasă), pe atât de bine am dormit (şi) pe ea, în cort, de Revelion...

Revenind la ziua de sâmbătă (adică nici mai mult, nici mai puţin decât ieri), odată ajunşi acasă după cumpărături, ne vine chef de treabă... Aşa că trec peste criticile legate de astfel de lucrări efectuate în plină iarnă, trec peste teama de bormaşini şi alte scule de genul acesta (ei da, uite că mai descoperiţi o fobie de-a mea! :D) şi fac cu Daniel o incredibil de bună echipă până seara. Deşi mai e destul de lucru, am mai "aruncat" ceva polistiren pe pereţi.

"E atâta căldură, de unde vine?"