Cât de aiurea e să te trezeşti pe la 6 dimineaţa cu nişte amintiri care vin peste tine, de luni de zile, cu o periodicitate criminală... Amintirea unor vorbe care mi-au fost adresate în ultimii 6-8 ani, în scris sau faţă în faţă...
-Nici dacă m-aş lovi mâine la cap şi din cauza asta mi s-ar schimba preferinţele nu m-aş simţi atrasă fizic de tine...
-Nu mă privi aşa! Să nu te pună dracu să te-ndrăgosteşti de mine! Nu ţi-aş putea răspunde cu aceleaşi sentimente. Eşti un bun prieten dar atât...
-Dacă nu aş ştii că vei suferi când se va termina te-aş face să te îndrăgosteşti de mine.
-Te iubesc dar nu încerca să mă vizitezi că am probleme cu tata...
De unde rezultă că... sunt prea bun pentru a face rău dar în acelaşi timp prea rău pentru a face bine???
Mi se pare ciudat că, din cele 4, una a ieşit din viaţa mea pentru că aşa a vrut ea, pe a doua se pare că am reuşit eu până la urmă s-o fac să-nţeleagă că nu mai avem nimic de discutat, cu a treia mai interacţionez din când în când şi o consider în continuare o tipă de treabă (şi totuşi, de unde ideea că aş suferi sigur după o poveste de dragoste căreia ea i-ar pune cândva final?), a patra mai apare când şi când în viaţa mea dar sunt deja ani de zile de când comunicarea dintre noi a devenit superficială...
Ciudat... Două dintre ele mi-au atras atenţia de prima dată când le-am întâlnit. Pe una n-am văzut-o niciodată. Despre cea de-a patra, după o revedere peste ani, am constatat că are unele trăsături care fac din ea o femeie frumoasă...
Din toate 4, una singură cred că-mi frecventează blogul...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu