48 de ore...

Puţine lucruri de notat în ultimele 48 de ore... Dinspre trecut spre prezent ar fi următoarele:

-Mă trezesc peste noapte (2 nopţi în urmă) cu senzaţia neplăcută dată de un lichid întors (el ştie de unde, din stomac, ficat, pancreas sau mai ştiu eu de unde ar fi putut veni) spre gură şi nas, un lichid cu gust ciudat, acru- dulceag, lichid pe care, pentru câteva minute, l-am resimţit drept al dracu` de neplăcut. Nu se întâmpla prima dată. Uneori mă speriam din cauza acelei neplăcute senzaţii. Acum am încercat s-o analizez un pic şi am tras o concluzie plăcută: pot adormi curând după ce mă trezesc brusc din cauza acelui reflux (care, pe moment, îmi dă senzaţia că voi vomita). Dimineaţă nu mai simţeam nimic neplăcut. Mă-ntreb în ce măsură ar fi vorba de o problemă somatică sau de o simplă problemă de percepţie (înrudită, gândesc eu, cu ideea de atac de panică).

-La birou, ieri, mă trezesc enervându-mă după un scurt dialog stupid în care eu aveam mai multă dreptate decât cealaltă persoană care nu părea să facă altceva decât să sugereze că reprezint un nimic inutil. Cealaltă persoană este într-atât de încăpăţânată încât consider aproape imposibil să-i schimb percepţia asupra situaţiei. La fel de adevărat este că persoanei respective nu-i acord dreptul de a mă critica în acel fel. Prin urmare, mi-e ciudă că m-a afectat atât de tare acel mărunţiş de opinie, opinie pe care nu am cum s-o schimb, opinie pe care o consider dezadaptată. Mi-aş fi dorit pur şi simplu să nu fi dat răspunsul care a pus paie pe foc...

-Ieri seară, aproape de casă. Mă trezesc, după trecerea pe lângă mine a unei maşini, în mijlocul unui grup de căţei. Îi cunosc (şi-i şi urăsc un pic) de o grămadă de vreme aşa că ştiam că mă vor lătra şi se vor apropia ameninţător. Ei bine, mi-am păstrat calmul şi am stăpânit situaţia. Deşi nu era total improbabil să fiu muşcat, măcar nu m-am simţit ameninţat iar episodul s-a terminat cu bine.

-Azi dimineaţă m-am trezit destul de greu şi am constatat că a revenit lipsa a ceea ce unii ar numi chef de viaţă. Mă întristează un pic treaba asta... Sunt perioade în care cu greu găsesc un ceva care să mă încânte/ extazieze.

-Acum sunt încă la birou şi mă-ntreb dacă voi merge în Iron City ca să-l ascult şi eu (pentru prima dată, cred) pe M.I.S.H.U. Călian. Parcă aş bea o bere dar, în acelaşi timp, parcă aş merge acasă ca să trec, după luni cu interes scăzut la început şi interes din ce în ce mai mare de la finalul lui 2009, de jumătatea poveştii care mă redescoperă...

Simt că mă aşteaptă o perioadă grea...