Tot Ea...

Nu am mai scris de mult despre ea... Să fi trecut săptămâni sau luni, nu ştiu... Asta nu înseamnă că nu m-am mai gândit la ea, înseamnă doar că gândurile care au mai apărut au stat în mintea mea puţine clipe şi, în plus, nu mi-au mai întors metafizicul pe dos. Înseamnă şi că am depus oarecare efort pentru a aduce percepţia legată de poveste în nişte limite suportabile. Nu-i uşor dar nici imposibil nu pare. Zilele trecute, citind, mi-am dat seama cât de mult m-ar încânta ideea de reconciliere... Că azi ideea de reconciliere mi se pare aproape imposibilă, datorită faptului că nu am niciun control asupra dorinţelor ei e altă poveste... Totuşi, dacă ea şi-ar exprima dorinţele astfel încât, în măsura în care este posibil, eu să repar greşelile pe care le-am făcut faţă de ea, aş fi, măcar pentru o vreme, fericit...

Să revenim totuşi la motivul care m-a făcut să scriu din nou despre Rox (cititorii mai vechi ştiu exact despre cine vorbesc). Ei bine, după mult timp, am revăzut-o... Asta după un şir de zile în care, dată fiind ora la care eram pe traseul ei, aproape că m-am temut că o voi întâlni. Azi s-a întâmplat, am revăzut-o. Era cu 15 minute mai devreme decât ora pe care o consideram eu ca fiind a ei (pentru a nu realimenta o obsesie prefer să nu scriu din nou intervalul în care am văzut-o, deşi la ceas m-am uitat). Mergând, ca de obicei, pe toată lungimea peronului pe care aştept metroul, observ un păr cunoscut. Mă uit mai atent, schimb puţin şi unghiul, ea era... Ne despărţea 1 metru de oarecare înghesuială. Am trecut mai departe spunându-mi că e încă devreme, că nu sunt încă pregătit pentru a accepta senin, poate chiar a negocia, eventuale percepţii legate de reproşuri venite din partea ei. M-am "izolat" în alt colţ de peron şi nu am mai căutat-o insistent cu privirea decât după ce a plecat metroul din staţia ei. Între timp, am citit în continuare despre ideea de iertare... Chiar m-am surprins zilele trecute întrebându-mă cum ar reacţiona ea dacă ar vedea ce citesc acum... Poate nu s-ar gândi că acea carte mi s-a recomandat tocmai pentru a privi din alte unghiuri povestea cu ea... Mie mi-ar plăcea să fie încântată de ideea cărţi dar, la cât o cunosc, ar fi mai degrabă sarcastică... Deci... prea devreme! :)

M-am bucurat să constat că, în secunda în care am privit-o, am perceput-o ca fiind îmbrăcată în culori vesele, purtând în plus şi un rucsăcel în spate.

M-am bucurat cu atât mai mult să constat că doza de resentiment care apărea în astfel de situaţii s-a redus considerabil. Da, deşi este oarecum dificil să demonstrez că a fost inuman de nedreaptă cu mine, există cel puţin un detaliu care mă face să fiu încă supărat pe ea. Prin urmare... fiind destul de bine sfătuit, mă gândesc să iau în seamă ideea de a o ierta. Dacă şi în ce măsură voi reuşi doar timpul va demonstra. Eu sper... După o săptămână agitată chiar am nevoie să sper...