45 km

După cum spune Andrieş într-un cântec,

Azi a fost un fel de zi
Niţel cam aşa:
Un fel de soare puţin obosit
Cu raze-n pijama...

Şi dacă l-am pomenit pe Andrieş, auzind pe acasă piese de-ale lui într-una dintre serile trecute, m-am surprins gândind că, în decembrie, aş putea merge din nou la concertul lui... Asta aşa, că tot nu am mai ascultat Andrieş live din 2008...

Gata cu acolada despre Andrieş, să revin la ziua de azi...

A început aşa cum au început aproape toate zilele de sâmbătă din august până acum. Revin acasă şi... găsesc factura de telefon. Chiar speram s-o primesc azi pentru că mi-e mai comod să o plătesc sâmbăta. Cobor s-o plătesc şi am parte de o fază interesantă. Casierul emite bonul de casă apoi... îşi dă seama că nu are să-mi dea restul... Prin urmare, am vrut, n-am vrut, m-am dus să schimb şi am revenit pentru a-l scoate din rahat pe casier. Este genul de incident care mă face să mă gândesc din nou la internet banking...

Reajuns acasă mă mai învârtesc în jurul cozii vreo 2 ore apoi, pe la 3 pm, îmi iau bicicleta şi, pentru vreo 4 ore, mă duc şi mă tot duc... Nu mai pedalasem de vreo 2 săptămâni şi se pare că mi-a lipsit activitatea asta...

Îmi propusesem să merg prin Tineretului pentru a coborî panta pe care, săptămâna trecută, stăteam la plajă. Văzând atunci câţiva biciclişti coborând pe acolo mi se făcuse poftă. Aici deschid o nouă paranteză. Atunci, duminica trecută, la câţiva metri de mine, un grup de oameni în vârstă la plajă. La un moment dat înţeleg că, spre grupul respectiv, cineva a aruncat cu ceva. Am sesizat nervozitatea grupului din care au început să se audă înjurături. După câteva clipe, tensiunea fiind eliberată, şi-au adus aminte să verifice dacă e cineva lovit. Mintea mea spune că era mult mai eficient să fii verificat asta din prima, sărind peste episodul cu înjurăturile. Din fericire nimeni nu era lovit. Paranteză închisă.

Plec spre Bd. Basarabia, continui din Piaţa Muncii către Piaţa Unirii (între Muncii şi Unirii m-am surprins gândind că denivelările neplăcute din zona canalelor sunt făcute cu intenţia de a alunga bicicliştii de pe şosea). În Unirii modific planul pentru că nu am avut chef să mă complic cu virajul stânga. O iau spre nord şi ajung în Herăstrău. Aici mă gândesc să reeditez tura de lac făcută cu acei oameni după ultimul Bikewalk. Zis şi făcut! Păstrez şi sensul de mers aşa că, odată ajuns pe malul lacului, fac dreapta. Prima parte a turei e pe o alee largă şi netedă. Mai târziu, după Şoseaua Nordului, începe zona cu acele dale hexagonale pe care, pentru o vreme, le-am păcălit mergând pe pista de alergare. Totuşi, după ce m-am intersectat cu câţiva ciclişti dintre care am auzit o chestie gen E fain în Anglia am priceput sugestia şi am continuat să mă zdruncin pe dreapta (nu mă mir că s-a retras Dan atunci, după Bikewalk).

Curând au început să apară obstacolele pe care grupul de noapte le-a depăşit în siguranţă datorită atenţionărilor venite de la cel care ne-a condus. Primul obstacol, acea groapă de pe dreapta, acoperită cu un grilaj metalic cu ochiurile suficient de mari încât să nu fie de trecut cu bicicleta peste ele. Mai încolo, două mici trepte peste care am coborât acum cu bicicleta dar pe care le-am ocolit pe poteca de pământ în noaptea Bikewalk-ului. Următorul obstacol, stâlpişorul metalic din mijlocul aleii...

La calea ferată m-am uitat curios la amestecul acela de alei vechi şi alei în construcţie. După ce am trecut podul, amintindu-mi că noaptea am coborât până la asfalt pe lângă bicicletă, mi-am propus să cobor pe ea. Totuşi, părea destul de accidentată coborârea aşa că am plecat cu ezitări, am coborât frânat şi, ajuns jos, am constatat că a fost un sector interesant. Prin urmare... să-ncerc să-l şi urc! Pedalez pe alee până schimb vitezele, mă întorc, pornesc vitejeşte în sus dar, după câţiva metri, eşuez şi mă dau jos de pe bicicletă. Jenant dar... bine că nu m-am lovit! :D Urc înapoi în calea ferată şi, ca înlocuitor de urcare, mai fac o coborâre. Ezit la plecare şi de data asta, mă şi dezechilibrez un pic pe parcurs dar... din nou scap nevătămat! Probabil voi mai exersa pe panta asta şi în alte plimbări.

Următoarea amintire este din zona Pieţei Presei Libere unde se auzea muzică de la Sonisphere. M-am gândit o clipă să mă apropii de Romexpo pentru a asculta o vreme dar m-am răzgândit.

Ajung înapoi în Piaţa Aviatorilor şi o iau înapoi spre Unirii. Pe drum decid să ajung totuşi şi în Tineretului. Din Tineretului nu e de notat decât că, la centrele de închiriat biciclete (Cicloteque şi I Love Velo) era coadă. O grămadă de biciclete brăzdau parcul. Pe iarbă, puţini oameni. Frig! De data asta chiar alegeam prost dacă în locul plimbării pe bicicletă îmi propuneam să ies la plajă.

Retragerea am făcut-o pe Şincai- Nerva Traian după care am intrat pe pista de pe Bd. Unirii continuată spre Piaţa Muncii. Pe sectorul acesta am studiat posibilele locuri în care se poate lega bicicleta pentru că, la un moment dat, este posibil să trec mai des cu bicicleta prin zonă şi să am popasuri de făcut. Nu este perfect ce am văzut dar, cu puţin spirit de observaţie, găseşti un stâlp sau pom potrivit. Rasteluri n-am observat.

În Piaţa Muncii aş fi putut să-mi prelungesc un pic traseul mergând şi spre IOR. Totuşi, de data asta am fost tentat să mă-ntorc direct acasă pentru că deja adunasem peste 41 km de pedalat. În aceste condiţii m-am întors acasă prin Iancului.

După 4 ore şi câteva minute eram din nou în faţa blocului. Ciclocomputerul arăta că am parcurs 46,52 km în 3 ore 32 minute 50 secunde (rezultând opriri însumând circa 30 minute) cu o viteză medie de 13,54 km/oră (am fost cam leneş de data asta) şi o viteză maximă, pe care iar nu ştiu exact unde am prins-o, de 32,4 km/oră.

După plimbarea asta mă cam durea fundul dar a meritat. M-am întors mult mai relaxat decât am plecat. Măcar să dureze starea asta de relaxare! Totuşi, la cum mă cunosc, nu este de mirare dacă mâine pic din nou în butoiul cu melancolie blegoasă...