Crezi că mă interesează?

Dimineaţă îmi piere somnul destul de devreme. Cobor din pat mai devreme decât de obicei. Plec de acasă la ora obişnuită, ieşind astfel în evidenţă obişnuita lipsă de chef şi de motivaţie... Pe drum reapare dilema... Să cer sau nu concediu? Deşi sunt sătul de muncă, am decis să nu cer... În definitiv, de ce ar conta că în acest moment aş mai avea de luat 12 zile din concediul pe 2009? Alţii au probleme de rezolvat aşa că mi se pare firesc să-i las în continuare să calce pe cadavrul meu... Doar pot să-mi iau concediul pe 2009 şi în 2011... Mi-a confirmat cea mai spurcăciune dintre spurcăciunile cu care colaborez... Cea mai şmecheră dintre şmecherele pe care nu merită să cheltui nici măcar o flegmă...

Ajung la birou...

-Să-ţi dau o veste bună!
-Nu există veşti bune pentru mine!
-Nu mai trebuie să mă sinucid pentru că oricum mor.

(...)

-A venit y?
-Da.
-Cum se simte?
-Nu ştiu.
-Are probleme...
-Şi crezi că mă interesează?
-Păi ar trebui să te intereseze.
-De ce?
-E posibil să se interneze şi-i părea rău că trebuie să pleci tu în concediu.
-Nu-mi iau niciun concediu! N-am făcut cerere...

Nivelul furiei creştea cu fiecare replică... Urăsc să aud de probleme ale aşa- zişilor colaboratori pentru că astfel de faze mă fac să mă leg mai puternic decât ar fi cazul de nenorocitul ăsta de birou din care uneori îmi doresc să fiu dat afară... Nu mai am de mult timp ce să caut aici dar nu am forţa de a le spune, după ani de chin, ADIO!!!

Îmi venea să-i spun celui care murea de grija altuia că din partea lui mă aşteptam să caute o soluţie pentru o problemă de serviciu care deja îmi măcinase suficient nervii, nu să-şi dea cu presupusul în problema personală a altcuiva dar... uneori chiar nu ai cu cine să vorbeşti...

Mi se pare firesc să nu moară nimeni de grija mea dar... nici n-aş vrea să-mi ceară cineva să mor eu de grija celorlalţi... De ce? Pentru că, cu excepţia unor din ce în ce mai puţine persoane, oamenii fie nu-mi mai stârnesc sentimente (cu aceştia probabil mă port corect, neutru, politicos dar oarecum rece), fie mă lasă indiferent, fie stârnesc în mine valuri de ură... Singura parte bună în situaţia asta este că oamenii pe care-i urăsc sunt la fel de puţini ca cei pe care simt o chestie apropiată cu iubirea... Doar apropiată cu iubirea, pentru că iubire nu cred că am simţit cu adevărat vreodată...