Vise, gânduri, căderi...

În urmă cu doar câteva nopţi, două vise total diferite întrerupte de o repriză de somn din care nu mi-am mai amintit niciun vis...

Vis 1: o cameră din apartamentul în care stau, mă trezesc în miezul nopţii, merg în acea cameră şi, peste pătura care acoperă cei doi oameni care dorm, văd trecând o armată de gândaci care ajung aproape să acopere pătura...

Vis 2: o văd în metrou, alerg după ea şi am surpriza să o văd oprindu-se lângă o maşină. Rămân blocat când o văd scoţând cheile şi deschizând maşina. Îmi revin într-o clipă şi mă aud spunând: Ţi-ai luat maşină până la urmă... Ea tace, se aşează în maşină cu genunchii ridicaţi îndreptaţi spre mine... Îi văd chiloţii pe sub fusta scurtă... Mmmmm, îmi place ce văd, mă aud spunând... Câteva clipe mai târziu se ridică şi, între cele două maşini (a ei şi cea parcată alături), o văd cum îşi schimbă chiloţii după care explică: Lângă maşina mea sunt ca şi acasă. Probabil ai fi făcut la fel dacă aş fi venit la tine acasă când îmi propuneai asta... Visul se termină brusc...

Despre visul 1 nu vreau să comentez nimic deşi pare să aibă legătură cu o postare încă nepublicată, o postare pe care nici nu sunt convins că o voi publica...

Despre visul 2 în schimb pot spune că îmi stârneşte într-o oarecare măsură mirarea... În realitate nu am văzut niciodată femeia din vis îmbrăcată în fustă. Uneori am senzaţia că ea nu s-a îmbrăcat niciodată în fustă. Cât despre chiloţi, rar se vedeau profilaţi pe sub pantaloni în rarele ocazii în care era îmbrăcată ca pentru plimbare/ sport. În schimb este adevărat că, la puţine săptămâni de când o cunoscusem, îmi dorisem să mă viziteze şi îi spusesem asta... Atunci doream şi spuneam treaba asta, acum deşi mi-ar plăcea să mă aflu acasă, din când în când, cu o femeie în pat, nu aş mai invita nicio femeie să mă viziteze...

Din visul 2 au apărut gândurile care mi-au parazitat noaptea trecută... M-am gândit că şi-a luat maşină deşi îmi spunea cândva că o sperie traficul (nu este nici prima, nici singura posibilă sau dovedită minciună pe care am auzit-o din gura ei), m-am gândit că din acest motiv nu am mai văzut-o de ceva vreme şi tot din acest motiv este posibil să o fii văzut de câteva ori într-un interval scurt în cursul toamnei (presupun o tamponare minoră care s-a soldat cu o vizită prelungită a maşinii în service, perioadă în care ea s-a întors în metrou), m-am gândit că astfel ajung aproape de zero şansele de a o întâlni din nou în drumul meu şi... m-am trezit într-o imensă dilemă... Voi fi, cu fiecare zi trecută fără să o văd, mai liniştit? Sau voi fi neliniştit dacă ea nu va reapărea o perioadă lungă în drumul meu?

Mă întreb în ce măsură a reapărut, în vis şi gând, în viaţa mea doar pentru că, în curând, e ziua ei... Mă întreb dacă voi scăpa vreodată de amintirile, visele şi gândurile care o conţin... Eram convins că am ajuns să gestionez destul de bine nonrelaţia cu ea dar prezentul îmi demonstrează că era exagerată convingerea mea...

Mă simt din nou demolat. Ştiu că nimănui nu-i pasă de asta şi, mai mult decât atât, sunt foarte convins că e firesc să nu-i pese nimănui. Fiecare are viaţa lui, proiectele sale personale, familia şi pasiunile lui... Este firesc să nu am şi eu loc în viaţa lor atâta vreme cât nu există un puternic proiect comun la care să mă pot ataşa...

Chiar aşa? Cine şi-ar face proiecte cu mine? Mi se pare firesc ca nimeni să nu facă planuri de viitor care să mă includă...

Mă simt obosit, stors, a dispărut din nou pofta de mâncare, sunt trist şi descurajat... Mi se pare că viaţa, aşa scurtă cum o consideră unii, este deja prea lungă pentru mine... Cu atât mai lungă cu cât nu mă simt în stare să îmi construiesc un puternic proiect personal care să mă captiveze, în care să sper, care să aducă în viaţa mea doza de bine de care unii sugerează că am deja parte dar pe care eu o identific foarte rar şi pentru foarte scurtă vreme, mult prea rar faţă de nevoia de bine pe care o trăiesc...