Altă casă, componenţă îmbunătăţită (a plecat Afti la Cluj dar... au venit alţi doi oameni în locul lui), un sunet mai plin, un nou concert Casa cu prieteni. Aşa ar suna un rezumat al serii de ieri. Persoanele cu mai puţină răbdare se pot opri aici. În schimb, persoanele cu mai multă răbdare sau care sunt pur şi simplu curioase pot citi şi rândurile care urmează.
După 2 luni fără concerte Casa cu prieteni, timp în care lor li s-a făcut dor de public iar publicului, într-o oarecare măsură, i s-a făcut dor de ei, vine anunţul foarte fain conceput preluat atât pe blogurile oamenilor din trupă cât şi pe site-urile gen 24 Fun.
Pentru că, după cum scria un spectator de la Folk frate pe blogul său, ochii care nu se uită se văd, mi-am propus să merg şi eu la concert dacă pregătirile pentru Etna nu impun să rămân acasă pentru a încurca şi eu cu câte ceva (pardon, pentru a da o mână de ajutor). Ajung aseară acasă, mă asigur că bagajele se fac şi în lipsa mea, trimit un e-mail în care încerc să lămuresc o problemă despre care, probabil, voi scrie cândva şi aici, mă mai sucesc puţin prin casă apoi, cu notesul, pixul şi harta zonei în care se află clubul în buzunar plec făcându-i în ciudă vremii umede care parcă insista să mă ţină-n casa cu neamuri. Îmi găsesc şi un drum care să evite str. Mătăsari, pe care treceam doar în serile de folk din primăvara trecută. Faine amintiri am de atunci! :) Găsesc cel mai potrivit drum în condiţiile în care s-a nimerit să traversez la Iancului de la tramvai spre stânga. Ajung acolo după ce recunosc câteva puncte găsite pe google maps. Exact la intrarea pe Inişor (mi-am amintit că pe aici funcţiona cândva studioul de înregistrări al lui Vali Sterian) mă latră un câine dintr-o curte moment în care îmi dau seama că sunt aproape ajuns.
Intru pe porţile colorate ale Indie Club, îmi dau seama că vara poate fi tare plăcut să stai la o bere pe terasă, studiez casa în căutarea intrării, până la urmă găsesc o uşă, întreb de concert şi... în câteva secunde coboram scările şi, după ce-l salut pe Dragoş, descopăr o incintă mică, înghesuită chiar care, la prima vedere, m-a făcut să strâmb puţin din nas. Constat că bar e doar sus aşa că-mi găsesc un loc apoi urc după bere. Observ cu plăcere că există agăţători pentru haine pe pereţi. Îmi deleg hainele groase să-şi ia ţeapă în locul meu apoi încerc să mă acomodez cu masa joasă, scaunul jos şi... pernuţa de sub fund. Pentru orice eventualitate îmi aşez la îndemână pixul şi notesul apoi încep să beau.
Muzica era bună, cu mult Phoenix în program. Trupa nu părea să fi urcat pe scenă pentru probele de sunet. O voce din public constata că e 9 şi ceva iar concertul... încă nu începuse. Peste puţin timp apare Mi...
-Mă bucur că ai venit. Acum să sperăm că putem să şi cântăm. Nu merge sunetul. A căzut şi curentul de câteva ori. A venit şi patronul clubului să vadă ce se poate face.
-Dacă nu merge sunetul atunci ne aşezăm toţi pe jos în jurul scenei şi ascultăm ca la cabană.
-Ne-am gândit şi noi la asta dar e mai greu aşa. E şi fum...
-Da, cu fum e mai greu să ţină vocile... Oricum, important e să nu se strice vreun echipament din cauza căderilor de curent. Din ce-mi spunea Ştefan Tivodar cândva, nu sunt deloc ieftine.
Începe concertul, se umple locul cât de cât (în ciuda spaţiului mic tot ar mai fi încăput câţiva oameni), încet dar sigur atmosfera se încălzeşte. Nu trece mult timp până încep să notez. Eram convins că nu mai ascultasem până atunci Oameni răi dar... cred că m-am înşelat. Mai târziu am fost convins că am mai auzit piesa asta şi în alte concerte... Noi doi cred că facem parte din acelaşi soi de oameni răi... Ascultând asta m-am gândit că m-aş putea considera o parte a unui cuplu de oameni răi dacă mă alătur unei anume persoane. Mi s-a părut destul de haioasă ideea. E rea, sunt rău, lumea ne încape pe amândoi, nu e nicio catastrofă...
În condiţiile astfel create... poate să vină şi primăvara sub forma toamnei modificate pentru a chema soarele, căldura, albastrul şi... ieşirile la un tip sau altul de plimbare. Să mă depărtez de tine-aş vrea, dar nu pot mai mult de atât... Ei bine, un fragment din piesa asta a constituit obsesia muzicală a dimineţii... Şi ce mă alinţi, şi ce mă mai minţi... Brrrrr! Acum îmi aduc aminte de nişte mincinoase (măcar în parte) zile răsfăţate. Dar sunt în curs de decatastrofizare şi alea...
Mai târziu... mi-am amintit de acea copilă frumoasă şi zăpăcită numită Vera. Casa cu prieteni au preluat o piesă Bosquito, Pas cu pas. Mi-am amintit de Vera care mi-a dat cândva să ascult Ocean sau Două mâini sau... nu mai ţin minte acum cum se chema piesa şi... m-a surprins foarte tare după ce mi-a spus că am ascultat Bosquito. Nu credeam atunci, în vara 2002, că Bosquito cântă şi chestii sensibiloase.
Mi: Urmează două piese tocmai bune pentru atmosfera asta intimă... Şi urmează Besame mucho (iar îmi amintesc acel articol al lui Cosaşu în care am citit pentru prima dată despre acest celebru cântec) şi Puştoaico, pe care am perceput-o cumva personal dar care m-a şi amuzat dat fiind că mi-am amintit varianta Folk frate cu m-ai înşelat cu seminţele... :D
Înainte de pauză (tocmai bună pentru aprovizionare şi eliminare de lichide) a existat deja obişnuitul recital al lui Dragoş, cel care, din baia cu prieteni, se îndreaptă încet dar sigur spre sufrageria cu prieteni. :) După o piesă de gaşcă pe care publicul părea să simtă ceva a urmat o primă audiţie despre o altă ea care, cândva, reprezenta ceva în viaţa mea... Ei bine, i se potriveşte foarte bine este foarte greu să dai din şunci pe munte celei care, în vara 2009, declara că ar vrea să ne însoţească în Ceahlău. Totuşi, recunosc că acest comentariu răutăcios este într-o oarecare măsură din seria strugurii sunt acrii... La final notam că piesa pare puţin cam prea misogină. :) În acelaşi registru gras (bineeeee! hai să scot gras şi să-l înlocuiesc cu corpolent! :D) s-a încadrat şi Balada gogoşarului. După ea a urmat un Joc în care are loc şi o siluetă perfectă, chiar dacă vocea e infectă. Sigur nu era vorba de omul de pe scenă pentru că silueta nu i-am studiat-o dar vocea, chiar dacă nu e perfectă, este numai bună pentru astfel de cântări.
La revenirea pe scenă a Casei cu prieteni în formulă completă am constatat că, pe Nebunie, Mi nu renunţă la pietrele pe care le reţinusem de la cântarea din Mojo din octombrie 2010 (se poate căuta cronica în arhiva blogului). Puţin mai târziu a revenit purpuriul de munte. :) Iar spre miezul nopţii... Fiecare zi fără tine... Am simţit că piesa asta îmi este dedicată. :)
Pe parcursul serii m-am gândit că ar fi plăcut să mă însoţească cândva la un concert Casa cu prieteni o fiinţă drăgălaşă pe care n-am mai văzut-o de o grămadă de vreme dar pe care sper s-o revăd până la urmă.
Mă retrag din clubul în care am făcut mici boacăne uitându-mă pe afişele concertelor următoare. Sâmbătă e seară folk, azi era ceva cu o Dilemă (nu am reţinut exact dar... oricum nu puteam ajunge pentru că am o lucrare întârziată pe care vreau s-o aduc în seara asta aproape de final), marţea mi se pare că e seară folk cu Vampiru (pe care nu l-am mai ascultat de o grămadă de vreme, de la o seară cu cântece de munte în Mojo, cred).
Tot despre concerte viitoare, chiar Casa cu prieteni anunţă ceva pentru joia următoare. E de urmărit pagina lor de Facebook sau... programul din EPC. :D
Este un pic aiurea faptul că, în unele seri, dacă vreau neapărat să ies pe undeva, oferta este atât de consistentă încât devine greu de ales. Ca exemplu, pe 23 martie avem atât concert Magda Puskas în Iron City cât şi concert Ada Milea, Proiectul Tivodar şi încă un nume în Preoteasa. Unde să mergi? Că ofertele sunt în egală măsură de tentante! Acum m-am uitat şi la programul din El Primer Comandante şi am găsit concert Dragoş Boeru miercuri...
Mâine, 19 martie, pe lângă deja pomenitul concert folk din Indie există şi aniversarea Semne din Evarză (rectific; conform celor scrise aici, aniversarea Semne este pe 22 martie, marţi, la concurenţă cu seara folk din Mojo şi cu seara de teatru din Lăptărie).
Şi astfel de situaţii apar din ce în ce mai des. Este bine că se mişcă folk-ul dar... este pe zi ce trece mai greu de ales unde mergi. Eu am început să aleg uneori după locul unde se ţine concertul. Aşa s-a nimerit să ajung în Art Jazz Club la concertul Proiectul Tivodar de acum câteva săptămâni, aşa s-a nimerit să ajung aseară în Indie. Aleg uneori locuri noi din dorinţa de a mă expune la diversitate şi în încercarea de a mă simţi bine în locuri necunoscute.
Ajung acasă pe la 1 noaptea după ce pe drum îmi arunc iar o privire către acel bloc de pe Iancului. Mă strecor în pat pe lângă rucsacul lui Daniel pregătit de drum după ce mănânc două bucăţi de Nestle After Eight. Dorm până pe la 7 apoi mă pregătesc de muncă...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu