Poate că a trecut mai bine de o lună de la ultima întâlnire cu Maria. Au fost şi aici atât bune cât şi rele.
A fost interesant să mă "transform" în zâna bubelor, să văd cât de sigură pe ea este când plimbă căţelul, să-i arăt că şi adulţii greşesc uneori, să-i arăt că adulţii îşi pot recunoaşte greşeala şi că, exact aceiaşi greşeală, o putea face şi ea dacă ar fi fost la fel de puţin atentă precum fusesem eu când scăpasem un cuţit pe jos.
A fost rău când, imaginându-şi ea că sunt pet-ul ei, m-a botezat cu prenumele unei femei cu care m-am văzut cândva dar în viaţa căreia, acum, nu mai am loc nici măcar mai la distanţă, după cum se exprima ea cândva aparent promiţător. Poate argumentam greşit dar am bănuit că nu voi rămâne lângă ea. Uite că am avut dreptate. Ea nu mai e singură, eu tot singur sunt...
Undeva la mijloc, între starea de bine şi tristeţe, m-a adus momentul în care a fost întrebată dacă, după părerea ei, pe mine mă interesează să îmbrac gagici în jocuri pe calculator. Poate nu m-am gândit chiar în acea clipă dar mai târziu mi-am dat seama că, eu în faţa mea, aş fi răspuns că mă interesează mai mult să dezbrac gagici de 3- 4 ori mai "bătrâne" decât nepoata mea.
Dincolo de aceste detalii rămâne senzaţia plăcută pe care mi-o lasă faptul că, în ciuda cvasiabsenţei mele din primii ei ani de viaţă, pare să-i facă plăcere să mă vadă, să se joace cu mine, să-mi povestească. Este tare plăcut să constaţi că, deşi are de ales între o grămadă de alţi oameni, alege uneori ca tu să stai lângă ea.
Înainte de această ultimă întâlnire, într-o perioadă în care nu reuşea nimeni să-mi intre-n voie, m-am înfuriat chiar şi pe ea pentru că fusese sfătuită de cineva să se consulte cu mine într-o problemă pe care am oarece competenţă. Mi-a părut rău că nu am fost în stare să răspund rapid şi eficient la cererea ei dar îngrijorarea legată de acest subiect mi-a trecut după ce am găsit o metodă prin care să o ajut cu ceva idei după care, întâlnindu-ne, am constatat că Maria nu este supărată pe mine.
vineri, 3 iunie 2011
O lună cu bune şi rele (3)
Publicat de
Adrian
la
17:59
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
Maria
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu