Nu trageţi în biciclist!

Dar în căţeluş se poate? Nu ştiu. Mă mai gândesc...

Ieri, mă retrăgeam în parc după porţia de Umbre întunecate citită la cald când aud o voce supărată:

-Nenorocitul! Era să calce căţelul! Dacă era un copil?

O altă voce, stupidă de data asta:

-Păi căţelul ce e? Nu este şi el un copil?

În sfârşit, vocea cea mai echilibrată:

-Căţelul trebuie ţinut în lesă şi cu botniţă, să nu muşte oamenii.

Şi acum, părerea mea:

Vocea supărată a reacţionat emoţional în faţa imaginatei ameninţări la adresa căţelului (o piticanie simpatică în felul ei şi spun asta deşi nu sunt de obicei pasionat de câini), ameninţare reprezentată de un biciclist care a fost perceput ca trecând prea aproape de căţel şi prea în viteză. În secunda următoare am văzut biciclistul trecând pe lângă mine şi nu am avut deloc senzaţia că acesta ar fi pedalat imprudent deci, după părerea mea, căţelul nu a fost nicio clipă în pericol să fie călcat.

Dacă în locul căţelului ar fi fost un copil, acesta nu ar fi fost nici el în pericol. Cu atât mai mult cu cât, dacă acel căţeluş mic putea să nu fie observat de biciclist, un copil este suficient de mare încât să fie cu siguranţă văzut şi ocolit.

Comparaţia între un copil şi un căţeluş putea fi făcută ori de către o fiinţă extrem de proastă, ori de către o fiinţă care, din cine ştie ce motive, nu a avut ocazia să se bucure de un copil, situaţie în care s-a ataşat ceva mai mult decât era cazul de animale. Ca să dărâm mitul căţelului copil, folosindu-mă de o justificare des întâlnită pentru conceperea unui copil, pot afirma cu certitudine că un căţel nu o să-ţi aducă niciodată un pahar cu apă la bătrâneţe.

Cât despre cel care pomenea de botniţă şi lesă, deşi în principiu îi dau dreptate, exagera şi el într-o oarecare măsură dată fiind talia căţelului despre care era vorba, o miniatură care, cred eu, nu poate speria pe nimeni şi care nu poate muşca decât chestii foarte subţiri (adevărat, chiar şi acel căţel ar putea teoretic muşca un deget al cuiva). Oricum, dintre toţi, consider că avea dreptate să se exprime astfel în mai mare măsură în comparaţie cu ceilalţi.

Precizez că acea miniatură de căţel nu era în lesă iar botniţa era mai mult decât absentă. Mai precizez că, dată fiind aparenta fragilitate a căţeluşului, ar putea fi în folosul lui să fie ţinut în lesă, astfel încât să nu se poată depărta periculos de mult de stăpânul pe care îl presupunem mai atent la trafic.

Totuşi, să nu uit că, anul trecut, pedalând la rândul meu prin parc, era să mă trezesc pe cadru chiar cu un tătic zăpăcit de copilul foarte dinamic. Iar un tătic este mai atent la trafic decât un posesor de câine, nu-i aşa? :)