Îmi pare rău că vă refuz...

-Adrian, sună-l tu pe x să-l întrebi ce mă interesează pe mine.
-Îl sun dacă îi am numărul de telefon dar din câte ştiu nu-l am.
-Îl are x dar a zis că nu vrea să-l sune. Iar y nu răspunde deci nu ştiu dacă vrea să mă ajute.
-Asta înseamnă să-mi complic eu viaţa, nu-i aşa?
-Da
-Ei bine, de data asta nu accept să mi-o complic. Îmi pare rău că vă refuz...

Ei bine, uneori reuşesc să aleg când ajut fără ca asta să fie datoria mea şi când să nu ajut. Am fost destul de încântat de felul în care am reacţionat.

Totuşi, pentru că e vineri şi pare să se fi instaurat regula problemelor încurcate ale sfârşitului de săptămână, nu a trecut mult timp şi m-am lovit de o problemă cauzată de comunicarea din doi în doi, în toate direcţiile. Deşi mă autoinstruiesc în domeniul acesta, nu sunt expert în comunicare. Totuşi, din şirul evenimentelor rezultă că am contribuit în destul de mică măsură la gafa produsă. După socoteala mea, vina mea este sub 25 % din vina generală. Prin urmare... deşi expresia are pentru mine un înţeles pe care voi este posibil să nu-l percepeţi, am rămas din nou prost... Altfel spus, eu învăţ ca prostul iar ceilalţi se complac în mediocritatea lor cu seninătate, zădărnicind astfel eforturile mele...