Şi eu alerg (3) sau Mâncăm prea mult

Am vrut să scriu asta acum ceva vreme, după altă alergare reuşită. Pentru că niciodată nu este prea târziu, scriu acum.

Duminică dimineaţă, pe stomacul aproape gol (e clar că nu-l umplusem cu o tabletă cu vitamine, câteva guri de suc necarbonatat şi puţină apă plată), am plecat să alerg. Mă trezisem târziu, deja era destul de cald, genul de condiţii în care am evitat să alerg până acum. Totuşi, după antrenamentul de intervale de vineri seară (când, pentru prima oară, plecasem la alergat nervos), antrenament în care acoperisem 9000 m în care, dacă aş fi măsurat, cred că aş fi descoperit un nou record de viteză pentru mine pe 100 sau 200 m, am considerat potrivit să-mi încerc norocul şi cu o alergare de 9000 m dintr-o bucată.

Ei bine, hidratat cu aproape 0,75 l apă plată în timpul cursei (destul de incomod să alergi cu bidonul în mână şi să bei în timpul alergării, chiar ajutat de dopul special conceput pentru sportivi dar, în lipsa unei soluţii mai comode, e bine să te obişnuieşti şi aşa) am reuşit să alerg 9000 m (deşi, recunosc, pe la 7500- 8000 mă gândeam să mă opresc) într-un timp bun pentru forţa şi voinţa mea:

52 minute 8 secunde 31 sutimi

Cursa s-a format din deja obişnuitul meu circuit de 3000 m (măsurasem cândva 3030 m dar nu mai au importanţă 30 m când ajungi să alergi distanţe mai mari), repetat de 3 ori.

Prima tură: 16 minute 48 secunde 99 sutimi

A doua tură: 17 minute 29 secunde 80 sutimi

A treia tură: 17 minute 49 secunde 52 sutimi

Rezultă o medie de sub 5 minute şi 48 secunde pe km, dacă am socotit corect...

Dacă iau în calcul media de 6 minute/km din 15 iunie, din cursa de 6000 m, progresul ca viteză şi distanţă este clar.

Concluzia, după două curse reuşite aproape pe nemâncate, este că unii oameni se îngraşă pentru că mănâncă mult mai mult decât au nevoie conform stilului de viaţă (mai mult sau mai puţin activă) adoptat. Nu este o critică, este doar o constatare care, probabil, nu este absolut întotdeauna valabilă.

Zilele trecute m-am trezit întrebându-mă de ce alerg. Ei bine, un posibil răspuns este că alerg pentru că alergarea este singurul domeniu în care văd destul de clar că progresez. În rest, viaţa mea e cam de căcat şi lipsită de perspectivă...