joi, 12 martie 2015

În defavoarea mea...



De câteva săptămâni, de când vremea a permis renaşterea viselor adormite în toamnă, observând că nu reuşesc s-o scot la capăt cu unele probleme, am ajuns la concluzia că fiecare zi trecută se scurge în defavoarea mea.

În ultimii ani am învăţat să fac diferenţa între problemele existenţiale majore şi cele care nu te afectează într-un mod foarte grav dar îţi scad calitatea vieţii.

Pentru a doua oară, după câţiva ani de când m-am mai lovit de această problemă pe care, atunci, plasându-mă într-un context destul de diferit, am rezolvat-o după câteva luni de suferinţă, mă trezesc cu revenirea problemei, într-o formă vizibil mai puţin gravă dar în aceiaşi incapacitate emoţională de a o rezolva, motiv pentru care, după 4 luni, mă incomodează în continuare.

Aş trăi relativ liniştit, ignorând inconvenientul în cea mai mare parte a timpului dacă nu aş visa, dacă visele nu ar risca să rămână neîndeplinite, din nou.

Faptul că relativ măruntele vise care mi-au mai rămas (nişte ture la munte pe care le imaginez în ultimele luni şi nişte curse mai serioase alergate) sunt ameninţate de propria-mi incompetenţă emoţională pare să genereze un cerc vicios care ar putea devia spre depresie. Prin urmare, deşi condiţiile nu sunt tocmai ideale, mă mai expun uneori riscului de suferinţă fizică făcând o ieşire la munte (precum cea din noiembrie în care, la final, am suferit destul de serios) şi reluând antrenamentele de alergare (în urma cărora, cel puţin până acum, mă simt destul de bine deşi sunt departe de forma fizică pe care o atinsesem vara trecută).

Dacă lucrurile ar continua mai bine decât în ultimele săptămâni, planurile pentru următoarele două luni ar fi duse la capăt cu bine. Şi ar ieşi cam aşa:

-undeva în primele două săptămâni din aprilie, înainte (sper) de urcarea turmelor pe munte, 4- 5 zile petrecute în Nemira şi Berzunţi

-25 aprilie 2015, The Color Run, alergare 5000 m

-17 mai 2015, prima mea cursă oficială, 10548 m

Mai visez eu şi la Wings for Life sau la Maraton Mureş (deşi nu sunt încă suficient antrenat pentru o cursă serioasă în Târgu Mureş) dar sunt factori care mă împiedică să mă gândesc serios şi la aceste evenimente... Poate anul viitor să trag şi prima cursă în afara Bucureştiului...

Totuşi, din clipa în care aş reuşi să funcţionez eficient emoţional şi până la momentul în care aş putea pleca relaxat la drum, tehnic vorbind, este necesar să treacă 2- 3 săptămâni. În aceste condiţii, planul de tură făcut pentru noiembrie 2014 şi "reportat" pentru aprilie 2015 pare compromis. Dacă nu-mi concentrez la timp energia emoţională, pot compromite şi celelalte două planuri. Şi atunci... chiar aş intra în depresie...

Prin urmare...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu