miercuri, 19 august 2015

Amintiri. Acum 12 ani în Iezer şi Făgăraş.

Textul original, aici. Acum l-am republicat, cu diacritice şi mici corecţii. Pentru cei care intenţionează să parcurgă acelaşi traseu, atrag atenţia asupra faptului că jurnalul este vechi deci, în unele aspecte, inactual.

***


Raport de tură- Făgăraş- Iezer, 7-10 august 2003

7 august 2003
Am plecat din Bucureşti cu personalul de Piteşti pe la 06:30. Din Goleşti am luat automotorul cu două vagoane de Câmpulung Muscel. În trenuri am avut ca parteneri de drum o grămadă de romi, în special copii gălăgioşi şi agitaţi; n-am avut probleme cu ei. În tren am întrebat de legăturile auto spre Voina. Am aflat că sunt curse până în Lereşti urmând ca de acolo să mergem pe jos, discutau apoi oamenii între ei că ar mai fi şi varianta unui taxi dar că ne-ar costa mulţi bani... 

Ne-am dat jos din tren şi am fost abordaţi de un şofer care s-a oferit să ne ducă la Voina contra 200000 lei (spunea că ia 200000 pentru că suntem doar doi, dacă am fi fost patru zicea că ar fi cerut 250000). Plănuisem din Bucureşti să dăm maxim 300000 pentru drumul până la Voina aşa că am acceptat oferta omului. În drum spre Voina şoferul a făcut şi pe ghidul. Ne-a arătat şi pe unde pleacă drumul pe Portăreasa care permite accesul pe biciclete până în creasta Iezerului. Dacia lui s-a mişcat bine până la Voina, la despărţire i-am notat numărul de telefon (acum, după 12 ani, este puţin probabil să îl mai găsesc, admiţând că ar mai fi valabil) având în vedere că este disponibil şi să preia turiştii coborâţi din Piatra Craiului (Rucăr- Podu Dâmboviţei). Omul este găsibil în week-end-uri în zona gării din Câmpulung (îl cheamă Eugen). Dacă nu este el îmi spunea că sunt alţii care te duc la Voina cam în acelaşi tarif.

Cursele de Lereşti sunt din două în două ore, următoarea era aproape peste două ore, era total dezavantajos să o aşteptăm. Firma care le face: Montana SA.

La Voina am încercat semnalul pe Connex, rezultatul? Zero absolut. Şi şoferul este pe Connex aşa că nu avea nici el semnal. După ce am mâncat ne-am uitat puţin pe harta din MN Iezer şi am hotărât că este bine să ascultăm un sfat primit de la un membru alpinet şi să renunţăm la urcarea pe Văcarea (bandă roşie) pe motiv de lungime. Ne-au rămas două variante de urcare: punct albastru prin pădurea de jepi şi cruce albastră. Am ales punctul albastru... Speram să ieşim uşor sus dar n-a fost chiar aşa. Odată părăsit drumul forestier (care a rămas în dreapta împreună cu crucea albastră) am avut de trecut un pârâiaş pe o punte improvizată din două trunchiuri de copac destul de subţiri (eu) şi prin apă (Daniel, fratele meu mai mic). Daniel a intrat în apă până aproape de genunchi... Dacă nu i-au inspirat încredere cele două trunchiuri... Câţiva metri mai sus, aceiaşi problemă, trecerea pârâiaşului... Deja eram experimentaţi, a mers uşor şi rapid. Şi mai sus apa curgea chiar pe potecă. Apoi am fost înţepat de o viespe/ albină sau ce o fi fost, am scos acul din picior (îl lăsase acolo "jivina"), piciorul s-a umflat puţin, mi-am dat seama că nu am luat nimic dezinfectant la noi, am turnat un pic de apă minerală pe post de apă oxigenată, curând piciorul a revenit la normal, nu m-a durut tare, am putut să merg aproape normal. Avansând noi ne-am lovit de o problemă grea... Pădurea era plină de doborâturi de copaci (de la furtuni sau din cauza exploatărilor forestiere, nu ştiu...). Vedeam marcajul şi nu ştiam cum să ajungem la el. Spre finalul zonei cu doborâturi am fost obligaţi să facem târâş pe sub un copac şi apoi să tragem şi rucsacii (împreună nu aveam loc). A urmat pădurea de jepi în care am întâlnit plăcuţa aceea stupidă de care citisem pe alpinet cu textul "Până la ieşirea din pădurea de jepi adunaţi lemne pentru refugiu" (sau ceva asemănător). În pădurea de jepi ne-a prins ploaia. Am pus rucsacii jos, am tras folie de plastic peste noi şi am aşteptat. Până la urmă a stat ploaia. Am luat apă din râuleţul care curge dinspre refugiu, am gustat-o, era dulce la gust, am decis să o bem doar dacă nu avem altă soluţie (ne-am schimbat acea apă luând alta de deasupra refugiului). Am continuat drumul, începuse să apară ceaţa. Am ajuns la refugiul Iezer, ciobanii ne-au asigurat că sunt paşnici cei trei câini care erau pe lângă noi (într-adevăr au fost paşnici, nu am avut în cele patru zile nici o problemă cu câinii de stână), i-am salutat pe cei care erau acolo, nu ne-au răspuns... Poate erau străini?!? Am făcut o plimbare, am găsit şi lacul după ce ne-am mişcat printre zonele umede din vecinătatea refugiului. Am găsit un loc de campare aproape de lac şi am decis să rămânem acolo. Până să montăm cortul s-a pus iar ceaţa apoi a început ploaia. Am stat în scurt până am montat cortul (s-a dovedit mai târziu o alegere bună), m-am udat rău, am început să tremur. Ne-am dat seama că nu avem nici aspirină la noi... M-am băgat apoi în cort, am schimbat tot ce era ud pe mine, m-am încălzit repede, mai apoi a stat şi ploaia. Am fotografiat lacul, ne-am mai aerisit puţin; pe la 22:00 ne-am introdus în sacii de dormit după ce am dat SMS-uri şi am sunat prietenii/ familia. Aveam acolo semnal pe Connex. Daniel avea geaca udă. Nu s-a mai uscat până sâmbătă...

O nedumerire... Lacurile Boarcăşului de ce au culoarea aceea roşiatică- vişinie? Am mai întâlnit acea culoare şi sâmbătă sub creasta Făgăraşului, la un lac de pe versantul sudic.

8 august 2003

Pe la 9 dimineaţa am luat-o din loc. Era ceaţă, destul de rece... Am urcat în banda roşie pe marcaj comun punct şi cruce albastră. Daniel a facut câţiva metri stânga până la Crucea Ateneului, s-a întors. Am mers pe drumul mare, peste 30 minute ne-am dat seama că acel drum are alte marcaje decât banda roşie (deşi mai apăreau şi benzi roşii vechi din când în când). Noroc cu o curbă bruscă a drumului, atunci ne-am dat seama ce proşti am fost. Ne-am întors pe drum până aproape de indicator, am făcut stânga pe bandă roşie, de bucurie că am prins marcajul corect am rămas să mâncăm. Am pierdut vreo 60 minute din prostia asta dar până la finalul zilei nu s-a simţit. Am urcat Vf. Iezer (cu marcajul acela pe stâlpul din vârf) apoi pe Vf. Roşu (cu indicatoarele spre Vf. Bătrâna şi spre Vf. Păpuşa). Am văzut din când în când ceaţa pe partea vestică a crestei, ceaţă care nu reuşea să treacă şi pe faţa estică a crestei (ştiam că acesta-i fenomen specific Făgăraşului... mă înşel???). Jumătate de zi am avut ceaţă. De plouat nu a plouat, a aruncat totuşi în ziua a doua câţiva stropi care nu au deranjat deloc. La intrarea pe iarbă, după coborârea pe lespezi a vârfului Roşu, am întâlnit un cioban care ne-a spus că nu vom ajunge până seara în Curmătura Brătilei. Marcajul a cam dispărut... Se mai vedea din când în când câte un stâlp cu un marcaj superruginit care îl puteai "citi" oricum. Adevărat, aceşti stâlpi erau aşezaţi la schimbările de direcţie ale potecii, poteca este pe cea mai mare parte bine conturată. Acolo unde nu-i clar conturată poteca este clar conturată creasta. Probleme ar putea să apară pe ceaţă densă. În Curmătura Oticului am mâncat din nou, imediat după trecerea prin jnepeni. Am mai întâlnit cioban şi câini în Şaua Mezea, inofensivi... Mă gândeam la piesa lui Ducu Bertzi "Visez o iubire cum n-a fost şi nu e/ Deşi tot mai rece şi singur cărarea mă suie...".Spre seară se făcuse cald, am ajuns într-un târziu şi în Curmătura Brătilei. Am pus cortul apoi Daniel a coborât pe versantul nordic după apă (a găsit apă, îi mulţumim domnului Mititeanu care ne-a indicat sursa de apă pe lista alpinet).
 
9 august 2003

Am plecat spre Curmătura Zârnei, am ajuns acolo după două ore de drum, refugiul arăta destul de urât. Într-adevăr nu are uşă. Pereţii au găuri pe ici pe colo, găurile sunt "astupate" cu folie de plastic, n-aş fi dormit acolo decât în caz de maximă necesitate. Am mâncat apoi am continuat drumul. Am fost pentru prima dată în Făgăraş (o oră şi jumătate de mers în zona lacului Capra nu o pun la socoteală, eram atunci în practică cu facultatea de geografie), sunt încântat de ce am văzut! Am remarcat indicatoarele foarte bune care indicau potecile spre cabana Urlea. Celelalte indicatoare întâlnite erau uneori prea vechi pentru a mai putea fi citite. M-am mirat puţin când am văzut indicatorul care trimitea, în 20 minute de mers din creastă, spre Lacul Urlea.

În zona Fereastra Mare a Sâmbetei tocmai aterizase un parapantist, spunea omul că s-a lansat de la Bâlea şi a trecut pe deasupra Vf. Viştea Mare! Îl văzusem şi în zbor, îmi pare rău că n-am apucat să îl fotografiez în aer.

Am mers până sub Viştea Mare, am campat pe Valea Rea după ce am găsit greu un loc cât de cât neted (mai târziu am văzut că alţii au coborât mai puţin din creastă şi au montat totuşi corturile...). Am întrebat la refugiu unde este sursa de apă şi despre traseul pe Valea Viştei. Eu mă speriasem la gândul că poteca pe Valea Viştea Mare nu are marcaj... Până la urmă l-am văzut şi m-am liniştit. Pe la 7 seara m-am băgat în sacul de dormit, Daniel a urcat cu bagaj mic până pe Moldoveanu. Pe la 21:30 s-a întors la cort. Eu gândeam că voi urca pe Moldoveanu duminică dimineaţa. Vremea a fost superbă!!! Câţiva norişori apăreau din când în când deasupra noastră dar n-a picat nimic din ei.

10 august 2003

Am urcat din Valea Rea în Şaua Viştea, am privit spre Vf. Viştea Mare, era ceaţă sus. Înainte de a urca de la locul de campare am fost întrebat de un cioban dacă vreau floare de colţ presată, i-am spus că eu vreau să văd floare de colţ doar pe munte şi nu doresc decât să o fotografiez în mediul ei natural. Mă întreb cine îi poate împiedica pe ciobani să rupă în continuare florile de colţ... Eu aş fi dorit să văd flori de colţ şi nu am avut norocul acesta. Am aşteptat dar ceaţa nu a dispărut de tot până am început noi coborârea spre Victoria. Am zis că nu are rost să urc pe Vf. Moldoveanu şi Viştea Mare în condiţii de ceaţă, nu vedeam nimic în jur... Poate data viitoare nu mai ratez vârful! 

Pe coborârea spre Căldarea Viştei Mari marcajul este suficient de rar încat să nu poţi ţine "poteca" dar suficient de des să poţi sesiza direcţia generală de mers (şi aici pot apărea probleme de orientare pe ceaţă densă). Am văzut şi nişte animăluţe, am zis noi că ar fi marmote... Sunt marmote în Făgăraş? Ştiam că pot fi întâlnite în Retezat.

Ceva mai jos am trecut valea prin apă. Am trecut pe lângă stână (sau ce este aceea...), mai jos, oile neînsoţite urcau spre acea căsuţă. Poteca este destul de clară, marcajele sunt totuşi rare în prima jumătate a traseului.

Odată intraţi în pădure am fost surprinşi de frumuseţea cascadelor şi repezişurilor din vale. În partea de jos a traseului punţile de trecere peste râu erau perfecte (late şi sigure), dacă n-ar fi fost bune trecerea peste Viştea Mare putea fi problematică, debitul era mare, adâncimea la fel. Am ajuns în drumul forestier, am coborât pe el până în Victoria, la un moment dat am ajuns la ramificaţia de Cabana Arpaş şi nu mai ştiam încotro este Victoria. Am aflat, am continuat drumul spre Victoria (pe drum, după patru zile de linişte, am auzit la volum mare Animal X cu iubirea lor fragedă..., n-am nimic cu Animal X dar nu era momentul să-mi aduc aminte de gălăgie...), autobuzul tocmai plecase din autogară, am decis să mergem pe jos până în Ucea, am aşteptat aici trenul de Braşov. Am plecat din Ucea pe la 20:44, pe la 23:00 eram in Braşov, Pe la 01:44 (luni dimineaţa deja) am luat tren din Braşov spre Bucureşti. La 5 dimineaţa ne dădeam jos în Gara de Nord, am mers acasă, m-am spălat un pic şi am plecat la serviciu.

Întrebare: din Ucea, pe la 18:00, trece vreun autobuz/ microbuz care să ducă în Braşov astfel încât să prinzi ultimul microbuz (19:00 sau 19:30, n-am reţinut exact) care ajunge în Bucureşti în autogara de pe Str. Ritmului? Data viitoare poate nu mai pierd o noapte, am fost destul de obosit luni din cauza asta!

În încheiere doresc să mulţumesc tuturor celor care ne-au sfătuit/ informat/ încurajat în legătură cu această excursie. Fără aceşti membrii alpinet lucrurile erau ceva mai complicate pentru noi!

Am făcut două filme pe care nu ştiu dacă în prezent le mai am pe undeva, prelucrate sau nu. 

Numai bine tuturor!!!

ADY NEGOIŢĂ, 14 AUGUST 2003, 15:19


***


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu