duminică, 5 noiembrie 2017
Dobrogea de Nord, în ultimele zile de vară (7)- hărţile
Acum, la finalul poveştii despre concediul meu din luna octombrie 2017, postez hărţile (capturi România Digitală) pe care se văd deplasările mele.
Ziua 1, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul Gara Brăila- Bac Brăila- Smârdan- Măcin- arătură:
Ziua 2, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul arătură- Mânăstirea Izvorul Tămăduirii- Fântâna de Leac- Vf. Caramalău- Vf. Vraju- Vf. Piatra Râioasă- Vf. Sulucu Mic- Şaua Sulucu- Vf. Sulucu Mare- Valea Regiei- Carieră- Fântâna de Leac:
Ziua 3, de odihnă, este descrisă aici.
Ziua 4, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul Fântâna de Leac- Mănăstirea Izvorul Tămăduirii- Carieră- curbă de nivel (aproximativ pe limita rezervaţiei, pe hărţi apare traseu de bicicletă pe aici)- Greci- Valea Morsu- Vf. Ţuţuiatu:
Ziua 5, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul Vf. Ţuţuiatu- ramificaţie Valea Seacă/ Dealul cu Drum- traseul Dealul cu Drum- Greci- DN 22D- ramificaţie Mânăstirea Izvorul Tâmăduirii- Carieră- Mânăstirea Izvorul Tămăduirii- Fântâna de Leac:
Ziua 6, descrisă aici, a însemnat deplasare pe traseul Mânăstirea Izvorul Tămăduirii- Carieră- DN 22D- Autogara Măcin:
Publicat de
Adrian
la
15:14
Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
Braila,
concediu,
concediu 2017,
cu cortul prin tara,
Culmea Pricopanului,
Greci,
harta,
Macin,
Manastirea Izvorul Tamaduirii,
Romania Digitala,
Vf. Tutuiatu
Dobrogea de Nord, în ultimele zile de vară (6)
Ziua 1 este descrisă aici
Ziua 2 este descrisă aici
Ziua 3 este descrisă aici
Ziua 4 este descrisă aici
Ziua 5 este descrisă aici
ZIUA 6, SÂMBĂTĂ 21 OCTOMBRIE 2017
Aproximativ 7 km
mers pe jos
Am cam tremurat peste noapte. Până la urmă am mai pus haine
pe mine şi, insistând să tremur, m-am înfăşurat în folia de supravieţuire.
Vântul dădea semne că ar bate destul de tare, copacii auzindu-se cam toată
noaptea cum se îndoaie. Când ies din cort dau de o ceaţă neprietenoasă.
Înainte
să ies afară mă igienizasem cât de cât cu şerveţele umede, mă parfumasem, îmi
schimbasem hainele şi constatasem că, la finalul operaţiunilor, miroseam destul
de bine, având încredere că nu le voi muta nasul din loc oamenilor lângă care
voi sta în microbuz sau tren. Strâng fără elan, atent totuşi să nu plec spre
oraş prea târziu. La 7:42 făceam prima poză a zilei deci e
clar că eram de ceva vreme treaz. La 8:35
cortul încă apare în fotografii dar
la 9:30 era deja strâns. M-am
chinuit să îl usuc cât de cât dar n-am prea avut succes. Avea să înceapă să se
usuce abia a doua zi, când l-a întins Daniel pe sârmă, în balcon.
La 9:23 luam punctul, înainte de plecare. La 10:33
fotografiam troiţa din dreptul
indicatorului Mânăstirea Izvorul Tămăduirii 3,5 km, la 10:43
intram în Măcin, în apropierea
intersecţiei DN-ului cu str. Viticulturii pe care intrasem spre munte în prima
seară.
La 11:15 mă odihneam din nou pe banca din faţa acelui bloc, la 11:21
treceam pe lângă parcul din faţa Primăriei Măcin, un pic mai târziu eram în
autogară şi consultam panourile cu programul microbuzelor. Teoretic urma să am
direct de Bucureşti la 15:00 dar o doamnă care a ieşit din clădirea autogării m-a anunţat că am microbuz la 14:30,
direct de Bucureşti dar cu schimbare în Brăila.
Mă întorc spre
centru, mă opresc la terasa cu covrigi la nişte mici. Nu că aş fi terminat
mâncarea din rucsac dar, cumva, simţeam nevoia de micii ăia... Nu ştiu din ce
carne erau făcuţi dar s-au dovedit săţioşi şi gustoşi. Dacă adaug că, stând la
terasa asta, m-a provocat la discuţii un localnic în vârstă cu discurs destul
de plăcut, o să vă daţă seama ce repede a trecut timpul.
Revin în autogară
aproape de 14:00. La 14:30 urc în microbuzul Tulcea- Brăila (soferul mă ajută
ducându-mi rucsacul până în spaţiul de bagaje al maşinii), admir din goana
maşinii locurile prin care călcam pe jos cu câteva zile în urmă, aştept
răbdător să ne îmbarcăm pe bac la Smârdan, cobor din microbuz în zona gării
Brăila, exact lângă microbuzul cu care urma să continui spre Bucureşti. La 16:00
porneam spre Bucureşti iar de aici
nu mai e mare lucru de spus.
Ajuns acasă, stau
o vreme la poveşti cu bătrânii apoi trec la somn. Daniel, care a ajuns acasă
din Buila dincolo de miezul nopţii, m-a găsit adormit buştean.
CONCLUZII
Vreme
extraordinară, parcă puţin prea caldă în timpul zilei. Nopţile cam bătea
vântul. Temperaturile dimineţilor, serilor şi nopţilor, în cort, oscilau între
12- 17 grade. Ziua am avut vizibilitate perfectă, excepţie făcând dimineaţa
înceţoşată din ziua plecării spre Bucureşti.
Peisajele sunt de
multe ori plăcute în partea asta a Dobrogei. Încep să înţeleg oamenii precum
cei care au dorit să traverseze Dobrogea de la vest la est, între Dunăre şi Marea Neagră. Din acest punct de vedere, am toate motivele să revin în zonă.
Oamenii locului
te pot ignora cu succes (dar fără superioritate), te pot provoca la vorbă, pot
face mici gesturi prin care să-ţi fie de folos, te pot ajuta să te orientezi.
Condiţia mea
fizică a fost jalnică dar, adaptând planul de acasă la situaţia din teren, pot
spune că sunt mulţumit de modul în care am luat contact cu acest colţ din
Dobrogea.
Bagajul meu a
fost cu vreo 4 kg mai greu decât era neapărat necesar. Am cărat mai multă
mâncare (m-am întors acasă cu mai bine de 2 kg) şi mai multe haine (m-am întors
cu vreo 2 kg de haine nepurtate) decât aş fi folosit chiar dacă aş fi stat 10
zile plecat, conform planului. Eu, la plecare, aveam 58 kg deci bagajul
reprezenta cam 40 % din greutatea mea. La sosire nu am apucat să mă cântăresc.
GPS-ul, resetat
înainte de plecare, arată la întoarcere că am parcurs un total de 107 km.
Distanţa o presupun exagerată, ţinând cont că s-a pierdut uneori semnalul şi
că, în timpul staţionărilor, el făcea roi de puncte şi mărea artificial
distanţa.
În rest, GPS-ul
raportează aşa:
Total ascent:
1593 m
Total descent: 1612 m
Maximum elevation: 466 m
La minimum elevation rezultatul e clar eronat: -106 m :)
Overall average: 2.5 km/h
Moving time: 41 ore şi 34 minute
Ziua 1 este descrisă aici
Ziua 2 este descrisă aici
Ziua 3 este descrisă aici
Ziua 4 este descrisă aici
Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap
Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap
Dobrogea de Nord, în ultimele zile de vară (5)
Ziua 1 este descrisă aici
Ziua 2 este descrisă aici
Ziua 3 este descrisă aici
Ziua 4 este descrisă aici
ZIUA 5, VINERI 20
OCTOMBRIE 2017
Aproximativ 25 km
mers pe jos
Pe la 1:30
ies din sac să mănânc. Termin de mâncat la 2:15
apoi mă culc la loc. De data asta
sunt cam leneş, mă trezesc şi încep să împachetez pe la 6:30. Peste vreo
două ore termin cu bagajul.
Înainte de 9:00, plec spre Valea Seacă, în căutarea marcajului de legătură cu
poteca Dealul cu Drum. Între timp, pe la 7:30, cerul se colorează a răsărit.
La 9:08, aproape
exact când mă aşteptam să se întâmple, văd pe lângă triunghiul albastru marcaje
roşii, cruce şi triunghi, de generaţii diferite (triunghiul mai vechi, crucea
mai nouă). La bifurcaţie este montată o băncuţă. Profit de ea şi fac popas. Mă
bucur că am identificat poteca spre Dealul cu Drum.
Filmez...
Fotografiez, beau
ceai. Până aici coborâsem destul de abrupt porţiunea de care cred că se plâng
şi cei care aleg să urce pe Vf. Ţuţuiatu dinspre Valea Seacă. Acestora le dau o
veste proastă, nici dinspre Greci, pe Valea Morsu, nu se urcă tocmai molcom...
Prind un drum
larg prin pădure, acoperit de o cantitate apreciabilă de frunze. Merg pe el
încet, răbdător, atent la schimbările de direcţie corect semnalizate (săgeţi,
marcaj triunghi roşu vechi sau cruce roşie nouă, marcaj hibrid –cruce cu
căciuliţă- pe alocuri), mă odihnesc în picioare din când în când (de fapt aveam
nevoie să-mi odihnesc în special umerii).
Într-un târziu ajung în poteca Dealul
cu Drum pe la 10:55. Aici fac un popas lung, în speranţa că voi rezolva problemele
cu maţele. Nu le rezolv.
În schimb, mă
trezesc cu doi motociclişti cu număr de MS dând buzna dinspre Nifon. Mă
întreabă despre calea spre vârf, le spun că nu le dau şanse să facă pe motoare
ultima bucată de sub vârf, nu mult după ce terminăm discuţia mă trezesc că
vitejii se întorc pentru că “sunt prea mulţi copaci căzuţi”. Bag de seamă că
natura a ştiut să se apere de acest tip de invazie. Ce m-a intrigat legat de
motociclişti este că nu păreau să se fi documentat înainte de a pleca la drum.
Aveau ei senzaţia că, dacă trec Ţuţuiatul, pot continua spre Galaţi. Iar noi,
ăştia care mai căscăm ochii la hărţi, ştim că până la Galaţi mai aveau de
traversat destule localităţi, admiţând că ar fi menţinut direcţia corectă.
Practic, venind dinspre Nifon, motocicliştii ar fi trebuit să treacă prin
Greci- Măcin- Jijila- I. C. Brătianu şi abia apoi să ajungă în Galaţi cu
bac-ul...
Odată intrat pe
Dealul cu Drum constat că drumul este o simplă potecă, năpădită din loc în loc
de vegetaţia lemnoasă. Chiar la început, deşi iniţial văzusem marcajul relativ
jos, m-am trezit urcând o pantă apreciabilă doar pentru a observa de sus că
marcajul e mult în stânga, la câţiva metri altitudine mai jos. O nouă, mică,
sesiune de mers prin boscheţi. Mai departe nu am mai ieşit evident din potecă.
Cam între 12:30-
13:00 fac popas într-o mică poiană care, undeva sub potecă, după o perdea nu
tocmai compactă de vegetaţie, are o soră ceva mai ascunsă. Nu m-ar mira
ca, vara, în poieniţa de jos, să vină oameni la plajă. Deşi, cu căpuşele astea…
La 13:45 mă aflu deasupra unui platouaş pe care aş
campa în alte împrejurări. De aici se vede frumos spre Greci. Între timp, mi se
alăturase marcajul punct albastru pe care iniţial îl văzusem mai sus, fugind în
stânga, oarecum abrupt. Pare destul de tehnică această potecă tematică.
Poteca
continuă ba pe pajişte, ba prin pădure, ba printre stânci. Este destul de
spectaculoasă, cel puţin din Greci până în poieniţa sus pomenită, în care
stătusem câteva minute la plajă. Mai departe, spre Nifon, presupun că-şi
păstrează aspectul de alee largă prin pădure.
La 14:25
ajung la asfalt, în zona de start a
unei competiţii sportive care îşi are baza în Greci. Nu ştiu sigur dacă e vorba
de trail running sau de mountain bike. La 15:10 depăşesc piaţa din Greci. Curând ies din localitate.
Pe la 16:15
ajungeam în DN 22D, la 10 km de
Măcin. La ieşirea din Greci spre DN 22D ştiu că era cândva un camping. Acum
n-am văzut nimic care să sugereze asta...
Fără să am o
explicaţie pentru asta, în zona palmei stângi intervenea din când în când o
senzaţie de amorţeală. Mă mai jena uneori în partea dreaptă a bazinului,
senzaţia neplăcută, vag dureroasă, coborând până aproape de genunchi. După ce
târâsem rucsacul ba pe pământ, ba pe stânci începusem să mă tem că i se va rupe
fundul (dublat cu simţ de răspundere de către producător) şi voi rămâne cu
bagajul în drum. Senzaţiile astea reuşeau să-mi provoace anxietate.
Nu părea extrem
de târziu aşa că am continuat cu gând să ajung pe lumină înapoi la Fântâna de
Leac. N-am avut noroc, până la urmă am ajuns pe beznă, din cauza pauzelor pe
care maţele mi le ceruseră insistent. Într-un final reuşesc să mă desfund şi
pornesc uşurat, la lumina frontalei, pe ultimii 600 de metri de DN şi apoi pe
cei 3,5 km de drum de exploatare care m-a adus la ora 20:50 la deja obişnuitul
loc de cort.
Între timp, în dreptul fermei pe care am amintit-o şi zilele
trecute, am testat aparatul anticâini pe potăile care m-au lătrat insistent de
parcă nu mai văzuseră în viaţa lor drumeţ mergând la frontală pe acolo. Am avut
succes, niciun câine nu s-a apropiat la mai puţin de 10 metri de mine. M-au
lătrat, chiar dacă nu i-am văzut, şi câinii mânăstirii. I-am tratat şi pe
aceştia cu ultrasunete şi flash-uri. Teribil de interesant se vedeau ochii
câinilor când stăteau în calea luminii generate de aparatul anticâini.
Odată ajuns la locul de cort, am alergat un pic după
prietena mea, vulpea. Când am văzut că nu o scot la capăt cu cumătra, m-am
apucat să pun cortul sperând că nu îşi va înfige colţii în mine sau în bagaje.
Până la urmă a dispărut. S-o fi prins că, de data asta, nici măcar cu puţin zer
nu mai am de gând s-o servesc…
Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap
Ziua 1, e descrisă aici
Ziua 2, e descrisă aici
Ziua 3, e descrisă aici
Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap
Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap
Publicat de
Adrian
la
13:33
Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
acoperisul Dobrogei,
caini,
cruce rosie,
cu cortul prin tara,
drumetie,
Greci,
Jud. Mures,
motocicleta,
triunghi albastru,
triunghi rosu,
turism in judetul Tulcea,
Vf. Tutuiatu
sâmbătă, 4 noiembrie 2017
Dobrogea de Nord, în ultimele zile de vară (4)
Ziua 1, e descrisă aici
Ziua 2, e descrisă aici
Ziua 3, e descrisă aici
ZIUA 4, JOI 19
OCTOMBRIE 2017
Aproximativ 15 km
mers pe jos
Pe la 1:30,
la 17 grade în cort, ies afară
îmbrăcat subţire să mă conving că bate vântul. La 5:45 era mai rece în cort (13 grade). Ies din sacul de
dormit, mă îmbrac mai gros, beau din termos ceaiul răcit între timp. Până pe la
7:30 îmi fac de treabă în cort. Până la urmă mă îndur să ies, fac un termos de
ceai, restul de apă o păstrez cu gând s-o fierb altă dată, strâng bagajul şi
pornesc la drum.
Stabilisem cu o zi în urmă că, pentru trecerea spre Greci, am
două opţiuni: pe sub munte (mai scurt) sau pe şoseaua asfaltată (mai lung dar mai simplu ca
orientare). Aleg până la urmă varianta scurtă.
La 9:26
pornesc la drum, câteva minute mai târziu trec pe lângă mânăstirea Izvorul Tămăduirii. Curând, revăd în mijlocul câmpului construcţia albă în care lucrează acel om de treabă cu care am discutat a doua zi.
La 10:00 ajung la poarta sudică a traseului
Pricopanul. Las marcajul în stânga şi continui pe drumul destul de bine
evidenţiat. O maşină cu număr de Constanţa care mă depăşeşte pare să promită şi ea
un drum decent spre Greci. Las o proprietate privată pe stânga şi, curând,
drumul se pierde în bălării. Pentru că nu părea nimic complicat am continuat ochiometric
pe la baza muntelui chiar dacă asta însemna mers prin scaieţi. Un astfel de
răutăcios ţepos avea să-mi intre în bocanc câteva minute mai târziu. Profit de
ocazie pentru a face popas. Scot chestia din bocanc, schimb bateriile la GPS,
constat cu plăcere că turma de oi pe care urma s-o intersectez a ajuns departe
de linia care mă interesa pe mine. Stând eu aşa văd doi biciclişti pedalând
spre mânăstire. Încă un semn că spre Greci se merge decent... Ora 10:40.
După ce repornesc
caut cu privirea drumul pe care văzusem bicicliştii. Un val de pământ mă
păcăleşte dar al doilea val mă lasă să văd drumul de pe coama lui. De aici,
până la Greci, aveam să merg pe un drum de pământ mai mult decât decent care a
evoluat la marginea dinspre munte a terenurilor agricole. Într-o porţiune în
care drumul meu s-a apropiat de canalul de irigaţii care evolează tot în
paralel cu muntele (mai exact, paralel cu partea sudică, neparcursă de traseu
turistic, a culmii Pricopanului) am observat două locuri în care canalul putea
fi traversat pentru a ajunge pe un drum şi mai bine evidenţiat, circulat de
tractoare. Ora 11:44. M-a
tentat o clipă să traversez dar până la urmă am rămas pe partea mea.
La 12:05
constat că drumul trece printr-o
stână/ fermă cu mult jeg lăsat pe marginea drumului (ambalaje, resturi de lână,
boabe de porumb). Ciulesc urechile şi nu detectez vreun câine, am impresia că
văd un om pe fereastra unei căsuţe aflate pe stânga drumului dar concluzionez
că a fost iluzie optică. Trec cu bine.
12:40, se
vede drăguţ culmea secundară
Priopcea- Iacobdeal. Era iniţial în plan dar acum ştiu că e puţin probabil să
ajung până acolo în tura asta. Bun motiv pentru a reveni în zonă, zic...
Fac un
nou popas, parcă ultimul înainte de intrarea în civilizaţie. Repornit, văd curând
un cal priponit pe stânga drumului. Calul mă studiază tacticos, uitându-se la
mine cam de sus. Un pic mai încolo, o stână pe dreapta trimite spre mine câţiva
lătrători. Aplic tactica mersului cu spatele pe drum (a funcţionat şi în a doua
seară), astfel încât să-mi păstrez privirea pe câini. Până la urmă sunt lăsat
în pace. Oamenii din stână erau prea ocupaţi ca să-şi bată capul cu motivul
care îi determină pe câini să latre.
Curând
intersectez un drum pe care îl urmez în jos, spre dreapta. Acesta intră printre
curţile oamenilor şi virează dreapta destul de repede. Urmează un viraj la
stânga după care intru pe o stradă lungă. La începutul ei dau de un copil pe
care-l întreb dacă sunt deja în Greci. Răspunsul afirmativ mă încurajează aşa
că îl întreb cum ajung în centru/ la asfalt/ spre autogară. Îmi spune să urmez
strada tot înainte. De parcă aveam altă opţiune... :)
Ceva mai încolo dau de un adult. Întreb de poteca spre
Ţuţuiatul şi de un magazin unde să găsesc apă plată. Sunt îndrumat cu
bunăvoinţă fără să fiu totuşi atenţionat că, la un moment dat, voi ajunge
într-un labirint de străzi. Ajung în punctul în care omul îmi spusese să fac
stânga şi, destul de repede, observ într-o casă ceva ce semăna a magazin. În
faţă, un om. Întreb dacă e magazin acolo (să nu dau buzna ca nesimţitul şi să
mă trezesc că nu era cazul) şi aflu că e bar. În regulă, ceva apă oi găsi şi
aici…
Intru străduindu-mă să nu dărâm tocul uşii cu bagajul meu,
dau de o femeie de la care nu prea am ce cumpăra pentru drum. Gravidul pofticios
din mine a luat totuşi o Coca Cola apoi a stat puţin de vorbă pe băncuţă cu
vânzătoarea. Mă încurajează faptul că, mai sus, voi găsi şi un magazin. Îl
găsesc dar pare închis. Arunc un ochi pe geam, observ că e cineva înăuntru, în
semiîntuneric. Apăs clanţa uşii şi atrag atenţia. Persoana din interior
deschide şi-mi spune că trebuie să aştept să vină altă doamnă ca să pot
cumpăra. Aştept. Curând apare vânzătoarea. Găsesc cam tot ce doream la
magazinul acesta. Mă despart de el gândindu-mă să revin pentru cumpărături în
caz că mă vor purta şi zilele următoare paşii pe aici.
Magazinul acesta avea o chestie aparte, programul împărţit
în două intervale, la începutul şi spre finalul zilei. Eu nimerisem în mijlocul
zilei, când era închis. Era totuşi afişat un număr de telefon la care aş fi
putut suna. A funcţionat şi varianta descrisă mai sus, totuşi. Oricum, m-am
despărţit de vânzătoare cerându-mi scuze că am deranjat când era închis. S-a
dovedit până la capăt înţelegătoare.
-V-am deranjat când era închis.
-N-aveaţi de unde să ştiţi programul.
-Aţi apărut repede după ce aţi fost anunţată.
-Eram aproape, culegeam porumbul în curte. Când e pauză la
magazin ajut şi eu la cules.
Se pare că sunt oameni gospodari în Greci.
Ghidându-mă după indicaţiile primite până atunci, nimeresc
pe Str. Căutici. Cunoşteam toponimul dar strada nu părea să mă ajute să ajung
la Ţuţuiatul. Întreb din localnic în localnic şi până la urmă, când devenisem
şi eu convins că am nimerit în sfârşit în apropierea marcajului turistic, un
tânăr îmi confirmă că el, când era mic, urca pe acolo spre vârf.
3 localnici tineri mergeau înaintea mea cu rucsăcei, având
ca ţintă probabilă tot vârful. Cu doi m-am intersectat pe potecă mai târziu. Marcajul
mă ghida în sfârşit pe străzi. La o bifurcaţie sunt tentat să fac stânga dar un
bătrân mă îndrumă spontan către dreapta. Îl întreb dacă în dreapta e drumul
spre Ţuţuiatul şi înţeleg că da.
-Eu nu mint oamenii.
-Nici nu mă gândeam la asta. Dacă nu întrebam câţiva
localnici nu nimeream marcajul.
La 15:00 treceam
pe lângă panoul de la intrarea pe
traseul Ţuţuiatu.
Eliminam gaze pe dos şi speram să nu am nevoie prea curând de
mai mult. La 15:55 făceam un
popas lung iar la 16:30 eram la izvorul cu căcăreze. Citisem pe carpaţi.org despre curăţarea şi refacerea sursei de apă aşa că am privit-o cu încredere şi cu recunoştinţă.
Debitul era slab totuşi aşa că nu am umplut decât un bidon de 1 litru. Pe când
studiam locul am observat căcăreze pe zidul din care iese ţeava din care
alimentasem. Ştiind că între bazinul de recepţie şi capătul ţevii apa trece
prin polipropilenă, mi-am imaginat că apa nu este contaminată de dejecţiile
caprelor. Se pare că aşa a fost. Am băut aproape toată apa luată de aici,
nefiartă. N-am avut probleme pe care să le presupun cauzate de apa consumată.
Acest izvor
reprezintă un important punct de reper. Poteca marcată continuă spre stânga,
depăşind cu oarecare dificultate vegetaţia care a invadat-o. Spre dreapta
continuă traseul de bicicletă care a mers în paralel cu marcajul până aici.
N-aş zice că e tocmai ciclabil din Greci până aici dar unora probabil le place
să pedaleze pe astfel de teren.
Revenind la
potecă, pot spune că, după ce am depăşit aglomerarea vegetală am prins un şleau
pe care marcajul dispăruse. Am continuat pe el în sus, marcajul absentând în
continuare. Am continuat prin pădure, pe marginea unui vâlcelaş. Pierzându-mi
oarecum răbdarea am început să caut revenirea în marcaj. Intuiam că-l voi
regăsi undeva în dreapta, ţinând cont de direcţia generală a potecii. Pornind
în dreapta am văzut întâmplător marcajul printre copaci. Am încercat să reţin
direcţia dar am reuşit doar cu aproximaţie. Am revenit în marcaj coborând în
el, nu pe curbă de nivel cum sugera iniţial direcţia pe care îl văzusem.
Ceva mai sus am
pierdut iar marcajul dar nu mai ţin minte împrejurările. Fapt este că, între
izvorul cu căcăreze şi Izvorul Italienilor am pierdut de două ori marcajul. Pe
lângă Izvorul Italienilor am trecut fără să îl studiez pentru că, de sus, mă
lătrau vreo 3 câini. M-am bucurat când mi-am dat seama că aceştia însoţeau un
om care mâna la vale nişte capre. M-am temut o clipă că sunt maidanezi de munte
care-mi vor propune o noapte de coşmar. La 17:32 am luat waypoint
deasupra Izvorului Italienilor.
N-am reuşit să
identific Şaua Ţuţuiatu, tot din cauza câinilor probabil. Se pare că era exact
deasupra Izvorului Italienilor pentru că am remarcat acolo un loc amenajat
pentru popas. M-am trezit pe vârf aproape pe neaşteptate pe când răbdarea mea
aproape se terminase. La 18:02 luam waypoint sus. Constat că am semnal
Vodafone şi dau să postez un selfie de pe acoperişul Dobrogei. Mă încurc în
butoane şi până la urmă apare abia a doua sau a treia zi poza. Am ratat live-ul! :)
La 18:19
fotografiez apusul.
Ancorez cu
atenţie cortul, folosind toate cuiele pe care le considerase necesare Daniel.
Curând intestinele mi se revoltă. Încerc să-mi fac treaba într-un loc ferit de
vânt. Mă screm degeaba. Sunt constipat, se pare. Deşi satul e departe, aud pe
cineva spunând că vede un om şi un cort sus. Oare chiar se auzea din Greci,
datorită vântului care ar fi putut purta vorbele, sau era cineva în apropiere,
pe o potecă ascunsă privirii mele? Oricum, m-a indispus să aud vocile
alea.
Pe la 9 seara mă
bag în sacul de dormit. Dorm vreo două ore şi jumătate apoi veghez, stomacul
cerând la această nepotrivită oră refill.
Publicat de
Adrian
la
23:30
Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
acoperisul Dobrogei,
cu cortul prin tara,
Culmea Pricopanului,
drumetie,
Fantana de Leac,
Greci,
mânăstirea Izvorul Tămăduirii.,
triunghi albastru,
turism in judetul Tulcea,
Valea Morsu,
Vf. Tutuiatu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)