Da, e rău! Puţinele insule de relaxare sunt în continuare depăşite de lungile perioade de încordare. Abia întors de la munte am ajuns să mă gândesc din nou că am nevoie de altceva. Un altceva pe care, probabil, nu-l identific şi, nu numai din cauza asta, simt că nu-l voi ajunge vreodată.
Mi-e ciudă când văd că, de teama unui nou eşec probabil, fac eforturi pentru a nu mă mai ataşa de oameni. Şi totuşi, măcar pentru o clipă, tot simt că îmi place câte cineva din preajma mea. Dar îmi place degeaba, ştiu că sentimentul nu e reciproc aşa că e mai bine să tac şi să sufăr în tăcere.
Şi uite aşa îmi piere cheful de continuat jurnalul început mai devreme despre tura în Baiului, îmi piere entuziasmul legat de prima mea ieşire în Parâng şi de programata revenire la lacul Ţigăneşti, îmi piere cheful de citit, pofta de mâncare, dorinţa de a rezolva diverse mizerii... Se duce dracu tot.
Şi nu mai contează că dimineaţă am făcut un gest firesc pe care nu ştiu dacă l-am mai făcut vreodată deşi ocazii sigur au mai fost (inclusiv duminică).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu