joi, 6 august 2009

Coincidenţe?

Azi mă simt destul de bine (psihic) deşi sunt un pic obosit datorita excesului de noaptea trecută. Prin urmare, scriu întâi despre lucrurile mai puţin plăcute de aseară apoi, în altă postare, voi scrie câteva vorbe despre nişte ore extramegasuperplăcute...

Deci aseară plec de la birou suficient de rapid încât să o văd la Victoriei pe "vecina". Acum deja ştiam unde coboară şi mi se părea mai puţin important s-o ţin sub observaţie. În câteva minute apar pe peron şi Mirela cu Alex. Culmea, sesizez că urcă mai în spate, în acelaşi metrou. Când metroul pleca din staţia de la Piaţa Muncii observ că în acelaşi metrou fusese şi Roxana. 5 oameni care, mergând pe principiul cunoştinţelor comune, am fi putut forma, pentru câteva staţii, un grup interesant: eu, o tipă grasă, un tip "mai superior" (cât de bine m-am simţit când el a acceptat că este mai superior, fără să-şi dea seama că superior nu suportă grad de comparaţie, după cum mă corecta pe mine profesoara de română din liceu), o lesbiană (şi totuşi mai sunt momente în care nu cred că e în ciuda celor spuse de ea şi a semnelor ciudate percepute de-a lungul anilor) şi o altă tipă despre care nu ştiu decât că o cunoaşte pe Rox. Mai lipseau din metroul acela două fiinţe (Andreea şi Nicoleta); de-ar fi fost şi ele prezente/ vizibile coincidenţa era deja al dracu de strigătoare la cer...

Cobor la Dristor şi urmăresc oamenii care coboară. Speram să apară un chip cunoscut dar n-am avut noroc. Simţeam nevoia să fiu cu cineva care să mă abată de la absurde ruminaţii. Oare "vecina" e tot lesbiană? Oare se duce acasă sau coboară din metrou doar pentru a mă păcăli pe mine, ea de fapt mergând mai departe către Piaţa Muncii folosind alt mijloc de transport, urmând s-o întâlnească acolo pe Roxana? Roxana se urcă în cele mai neaşteptate vagoane în metrou doar pentru a fugi de mine? Sau pur şi simplu urcă mai în spate doar pentru a scăpa de aglomeraţie? Cu excepţia mea, o mai fi sesizat-o cineva pe Rox în metroul ăla?

Ajung acasă cu întrebările astea în cap. Mănânc, mă cac (de data asta a ieşit la fel de deştept ca al altora, nu îmi luasem nimic de citit pentru a-l investi cu mai multă inteligenţă), mă spăl un pic, mă-mbrac şi plec...

2 comentarii: