miercuri, 12 august 2009

Sfârşit de obsesie?

Azi dimineaţă, în loc să plec de acasă la 7:45 în încercarea de a o vedea pe ea, am mai stat câteva minute, am mâncat (nu ştiu cât timp a trecut de la ultima ocazie în care am mâncat acasă înainte de a pleca la muncă; oricum, e tare mult de atunci) şi am plecat suficient de târziu încât să n-o întâlnesc dar suficient de devreme încât să ajung la timp la birou. Nu, nu vreau să fiu rău cu ea, vreau doar să fiu mai bun cu mine...

La muncă am fost calm, relaxat, destul de zâmbitor şi, în acelaşi timp, productiv. Pe la 16:00 am dat un telefon şi am aflat că nu e în pericol seara de mâine în Green Hours. Nici cea de azi în Iron City. Sâmbătă în schimb va trebui să-mi organizez un pic programul dimineţii, urmând să ies la plajă (de-o fi vreme bună) ceva mai târziu... Satanic Vals şi Ana sunt, pe moment, singurele persoane care ştiu despre ce vorbesc aici. Ca primă impresie, pare o alegere bună deşi nu e totul perfect... Dar, pentru liniştea mea, încercarea merită făcută.

Iar miercurea următoare, în funcţie şi de alte detalii ale programului meu, voi încerca să merg din nou în Iron măcar pentru o bere şi o oră de cântare. Nu voi putea să stau prea mult pentru că joi seară va trebui să pregătesc rucsacul cu care, vineri seară, voi pleca în Ceahlău. Cel puţin primele zile de concediu sunt cât de cât plănuite... Să nu vă sperie absenţa mea! O să povestesc, cât pot de mult şi în detaliu, când mă voi întoarce în Bucureşti. Dar până la concediu vor mai fi postări mărunte probabil...

Zile senine!

20 de comentarii:

  1. E bine sa fii bun cu tine. Stiu cum e sa vezi o persoana si sa nu iti faca bine sa o vezi. Dar e nevoie sa iti faci calcule sa nu te intalnesti cu ea?

    RăspundețiȘtergere
  2. Aha, kaas, deci mai traiesti!? :D
    Ce mica e lumea!
    Nu ma asteptam sa dau de tine si pe aici. E drept, nu ma asteptam la multe din vizita mea pe aici :). Din fericire, totul este numai de bine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Uneori e nevoie de calcule pentru a reduce "riscurile" unei triste întâlniri.
    Adevărat, uneori lumea e guvernată de imprevizibil, situaţie în care e bine să fi pregătit şi pentru astfel de momente mai puţin de dorit...
    Oricum, cel puţin pe moment, mi-e mai bine să nu mai ajung la birou cu 30 minute mai devreme. Iar întâlnirile cu ea, dacă e să se întâmple, se pot întâmpla seara, pe acelaşi traseu... Pentru că seara e mai greu să anticipez la ce oră va ajunge în punctul x, y sau z...

    RăspundețiȘtergere
  4. @dlaudiu- traiam, traiam, doar ca imi luasem o pauza de la tehnologie. intradevar, lumea e miiiica.

    @adrian- cel mai bun mod de ati invinge temerile e sa te pui fata in fata cu ele si sa le infrunti. Cel putin asta merge la mine.

    RăspundețiȘtergere
  5. @kaas: din câte ştiu se cheamă desensibilizare ce spui tu... şi, bine aplicată, tehnica poate avea efectul dorit. La mine n-a funcţionat mereu OK şi din cauza asta am preferat uneori să evit oameni, locuri, clipe. Că asta înseamnă să-mi înjumătăţesc trăirile în acele momente e perfect adevărat. Tocmai din cauza asta încerc să învăţ şi eu să evit evitările...

    RăspundețiȘtergere
  6. @ kaas: daca iti este teama de inaltime, mai ales daca ai rau de inaltime, cea mai proasta idee ar fi sa alegi traversarea celei mai periculoase si inalte creste a unui munte, sau sa te apuci de alpinism :).
    Precum si, daca iti e frica de traznete, cea mai proasta idee ar fi sa stai pe ceai mai inalta cladire, pe timp de furtuna :).
    Iar sa "infrunti" moderat, adica sa iesi doar pe balcon cand e furtuna, ori sa privesti de pe un balcon de la etajul 5 pt ati invinge raul de inaltime, e ca si cum ai incerca sa te imbeti cu apa rece :). Adica nu va avea nici un efect.
    Pererea mea, subiectiva :P

    RăspundețiȘtergere
  7. Claudiu, unele teorii spun că genul de comportament pe care-l sugerezi tu legat de frica de înălţime sau de trăznete poate reprezenta un pas înainte (nicidecum o beţie cu apă chioară) dacă, în paralel cu schimbarea de comportament, se încearcă şi restructurarea cognitivă.

    Până la urmă totul e să-ţi dai seama cât e teamă justificabilă prin raţiune şi cât e teamă exagerată. Scriam zilele trecute chestia cu inconştient de montaniarzi dar nu mai ştiu cât de complex am abordat problema.

    E firesc să te temi de o cădere de la etaj dar e nefiresc să-ţi imaginezi că vei pica peste o balustradă care-ţi ajunge până la brâu. Şi totuşi, cum sugerai şi tu, sunt oameni care refuză până şi să se apropie de o fereastră de teama căderii pe care subiectul e simte deja la nivel mental...

    RăspundețiȘtergere
  8. @adrian- da, modelul terapiei psiho-comportamental-cognitive s-ar parea ca da roade in ceea ce priveste fobiile .:) Ma bucur ca vorbim aceeasi limba.

    @claudiu- cred ca tine foarte mult de strucutara interna a fiecaruia. Aveam teama de insecte(nu pot sa spun ca am scapat complet de ea, dar e mai bine) pana prin a 6-a cand a trebuit sa fac un intersectar. Pe moment, ambitia de a face acea tema a fost mai mare decat frica(oricum, insectarele tot mi se par un obicei barbar). Poate iti rezolvam si tie frica cu serpii:P.

    RăspundețiȘtergere
  9. :)) Doamne fereste!
    Poate si teama de locurile subterane intunecoase? Unul din motivele pt care, desi petrec atat de mult timp pe munte, totusi nu explorez pesteri, este si aceasta teama... plus convingerea mea ca voi petrece eternitatea in pamant, pamant fiind, motiv pt care vreau sa stau cat mai mult la lumina :).
    "Am zarit lumina pe pamant
    Si m-am nascut si eu
    Sa vad ce mai faceti...

    Dar imi place aici,
    E cald, e frumos
    Si-atata lumina
    Incat creste iarba."

    PS: stiu, eu nu vorbesc aceeasi limba cu voi, cel putin pe marginea acestui subiect :P

    PPS: subscriu - insectarele sunt un obicei barbar, ca si acela de a darui flori rupte, in semn de iubire, respect sau pretuire, pt a putrezi in camera persoanei vizate. Ma intreb, cum ar reactiona o persoana careia ii plac pisicile, sa zicem, daca as decapita una si i-as oferi in dar capul sa putrezeasca in camera ei, in semn de pretuire...
    Si sa stiti ca refuz sa cred ca asta e soarta florilor, ca atunci cand sunt "in floarea" vietii sa fie sacrificate pt a putrezi in camera unei fete frumoase. Poti sa-i oferi orice persoanei dragi, dar niciodata o viata sacrificata! Si plantele au viata, chiar daca pt unii pare de neinchipuit. Cresc singure, se dezvolta singure...

    RăspundețiȘtergere
  10. din cine sunt versurile?

    PS:nu m-am gandit niciodata din perspectiva pisicilor decapitate. :)) morbid, dar mi-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  11. Versurile ii apartin lui Marin Sorescu.

    Si sunt superb puse pe acorduri muzicale, de catre Alifantis.
    Vezi aici http://www.youtube.com/watch?v=h6IYI_DwPXo

    RăspundețiȘtergere
  12. Melodia, de fapt, se numeste "Nu te deranja"

    RăspundețiȘtergere
  13. Fain! Se încinge discuţia! :)

    Da Kaas, se pare că vorbim aceiaşi limbă. Înseamnă că nu am citit degeaba despre TCC. :D

    Claudiu, despre soarta florilor o mică poveste. Cunosc o femeie care, cândva, mi-a spus: "Când primesc flori eu nu le pun în vază. Mai degrabă le las pe noptieră să se mumifice". Am crezut că e felul ei de a iubi florile (chiar citisem într-o Dilemă o chestie care valida oarecum teoria; scria acolo că o floare ruptă e o floare moartă şi că cea mai acceptabilă variantă pentru a oferi flori este să oferi ghivece) dar, mai târziu, mi-a spus destul de clar: "Nu-mi plac florile. Nici copii". Ciudată femeie! Poate cea mai ciudată pe care am cunoscut-o... :)) N-am reuşit s-o văd într-o zi de martie terorizată de un braţ de flori... dar cred că ar fi fost un peisaj interesant. :D

    Cât despre versuri... este piesa aia cu "abia am timp să pun întrebări"? Am senzaţia că da...

    Iar despre şerpi... cum putem face? O "reţetă" ar putea suna cam aşa: Se ia Claudiu, se pune în faţa unui atlas despre şerpi. Se convinge că nu toţi şerpii sunt o pacoste pentru om. Apoi se duce Claudiu în zone în care e posibil să vadă şerpi şi, cu timpul, dacă "terapeutul" e suficient de curajos, i se demonstrează lui Claudiu că un şarpe inofensiv ar putea fi chiar atins. După asta se sugerează că, în cazul viperelor, există riscuri în cazul unei întâlniri.

    Pentru teama de locuri subterane întunecoase n-am gândit o strategie dar merită meditat pe tema asta. Cu atât mai mult cu cât nici eu nu sunt un fan al peşterilor fără să mă fi gândit până acum la originea acestei jumătăţi de frică (anxietate 50 % ca să zic aşa :D).

    RăspundețiȘtergere
  14. Atat timp cat poti trai cu unele fobii fara sa iti afecteze viata prea mult(pe mama mea nu o pot scoate din casa cand fulgera, sta cu usa inchisa "sa nu intre fulgerul pe usa"- uneori e chiar amuzant), nu cred ca e musai sa fie corectate. Dar ar fi interesant ca experiment.:D Ce zici Claudiu?

    RăspundețiȘtergere
  15. Amuzant cum am ajuns de la plecatul dimineata la 7:45 la frica de serpi.

    RăspundețiȘtergere
  16. Revenind la 7:45 (da, interesantă evoluţia discuţiei), azi am plecat din nou de acasă la respectiva oră şi... n-am întâlnit-o. În alte împrejurări m-ar fi dezamăgit faptul că nu a apărut în faţa ochilor mei deşi eu am căutat-o dar acum am reuşit o mică performanţă, am modificat nişte gânduri automate. :) Nu mi-am mai spus că mă evită sau altă chestie care să mă întristeze, mi-am spus că e posibil să apară altă dată şi că, în definitiv, nu-i nicio tragedie dacă nu-mi mai iese în cale pentru o vreme. Şi aşa, în câteva secunde, mi-a trecut agitaţia surdă care m-ar fi stăpânit în astfel de situaţii şi m-am întors la lectură.

    Cât despre fobii bolnăvicioase şi fobii simpatice, s-ar putea să ai dreptate... Deşi, sincer să fiu, nu m-am gândit la chestia asta. Poate pentru că nu m-am gândit la fobii în general, preferând să mă gândesc la fobiile mele care, uneori, mă invalidează. Iar pe acestea clar că nu le voi considera niciodată simpatice. :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Da, Adrian, este piesa aia cu "abia daca am timp sa pun intrebari". Am lasat si un link catre ea.

    Cat despre continuarea discutiei pe marginea fobiilor, inclin balanta mai mult spre cuvintele lui kaas, in sensul ca toate astea nu-mi afecteaza viata.
    Nu-mi place sa intru in pesteri si sunt tensionat daca intru, insa am intrat de suficiente ori in pesteri neamenajate pt vizite.
    Nu-mi plac serpii, mi-e frica de vipere, dar e normal, zic eu. Insa nu dau inapoi si nici nu fug daca vad un sarpe, desi am o vesnica senzatie de nesiguranta daca stiu ca sunt intr-o zona plina de serpi (de orice fel). Am atins suficienti serpi pana in prezent si am indepartat vipere din poteca cu un bat... deci, cred ca e mai degraba vorba de o teama explicabila pana la un punct, nu neaparat de o fobie.
    Nu-mi plac serpii si nici spatiile intunecoase si subterane, incerc sa le evit daca se poate, iar daca nu, nu dau inapoi si nici nu intru in panica, ci doar am o senzatie neplacuta de nesiguranta.
    Desi eu ma tem de serpi, in general, cand grupul cu care eram intalnea serpi (vipere), eu eram cel care ma apropiam pt a o indeparta de grup; la fel, desi nu-mi plac pesterile, cand am intrat in pestera eram primul, cel care cauta si deschidea drumul la lumina frontalei.
    Deci, aceste fobii ale mele nu sunt chiar atat de grave, zic eu.

    RăspundețiȘtergere
  18. Deci aceste fobii ale tale sunt mai degrabă pui de fobii. Sau poate nici atât. :) Fericitule!

    RăspundețiȘtergere
  19. Păcat! :( Sper ca problemele tale (mai mici sau mai mari, nu sunt eu în măsură să le cântaresc) să se sfârşească cu bine.

    Succes!

    RăspundețiȘtergere