L-am citit...

Aseară, într-o atmosferă aparte (100 Crossroads, muzică bună, o prietenă cu care am stat 4 ore de vorbă), am simţit că e momentul potrivit pentru a-l citi. Şi, destul de calm, am făcut-o... Pentru un timp, a fost suportabil. Dar odată rămas singur am reînceput să rumeg gânduri... Apoi am ajuns acasă şi am dormit destul de bine după care m-am trezit şi... mi-am dat seama că e rău...

Nu-mi dau seama ce aşteptam de la acel SMS de răspuns al Roxanei (rămas în telefonul meu, necitit, din 23 februarie 2009) dar felul frumos (chiar apreciam că e cel mai frumos mesaj pe care mi l-a scris vreodată) şi în acelaşi timp contradictoriu şi dur în care mesajul a fost scris m-a pus pe gânduri.

Deci au trecut aproape 7 luni până să citesc sms-ul ei. Între timp au mai fost două ocazii în care am schimbat câteva vorbe şi un zâmbet. Duritatea din mesaj nu s-a simţit în întâlnirea faţă în faţă. Din cauza asta mă-ntreb ce gândeşte ea cu adevărat... N-o să înţeleg niciodată felul superficial în care îşi argumentează atitudinea faţă de mine... N-o să accept faptul că nu pare să-mi mai acorde dreptul de a cere explicaţii legate de felul în care percepe ea ce s-a întâmplat între noi... Poate ne vom mai vedea din când în când... Sper să sosească ziua în care n-o să mai fie o tragedie faptul că o văd sau îmi amintesc de ea...

Acum e destul de rău. Sunt agitat şi certăreţ. Mă gândesc că nu mă mai atrage azi seara Folk, frate. Peste 30 minute plec de la muncă. Peste 90 de minute voi fi aproape de ea. Peste 150 de minute voi pleca spre casă sau spre Iron City.

Poate mâine se vor dilua senzaţiile de acum pe care nu le descriu din lipsă de timp şi pentru că oricum nu le poate înţelege nimeni. Trebuie să trăieşti o astfel de poveste ciudată ca să poţi înţelege ce s-a întâmplat cu mine în ultimii ani. Sau trebuie să ai o bază teoretică solidă...