marți, 15 septembrie 2009

Steluţe în genele ei (Pariu pe Prietenie, 13 septembrie 2009)

Încă de miercuri, auzind că Icarus vor cânta din nou în Iron City, mi-am propus să ajung pentru prima dată la Pariu pe Prietenie.


Am ajuns în club puţin după 18:00 şi am constatat că atmosfera pare mai serioasă decât eram eu obişnuit. Nu-mi făcusem niciun fel de aşteptări legat de spectacol aşa că n-aveam cum să fiu dezamăgit. Mariana m-a reperat imediat părând bucuroasă că mă vede şi acolo. Totuşi, eu... nu eram deloc convins că spectacolul se va potrivi pe structura mea sufletească. O tensiune ciudată plutea deasupra mea... Mă aşez undeva lângă bar (chiar faptul că m-am aşezat era ciudat, de obicei urmăresc spectacolul din Iron City în picioare) cu berea lângă mine. Deşi peste zi mă părăsise aproape de tot pofta de mâncare, înainte de Iron trecusem pe la o gogoşerie de la Unirii. În condiţiile astea berea a picat bine.


Peste câteva minute spectacolul a început cu încercarea lui Sorin de a recita ceva. Încercare eşuată din cauza unei pene de microfon. S-a rezolvat, Bodi făcându-şi treaba la pupitrul de sunet unde, la serile Folk, frate, eram obişnuit să-l văd pe Teddy.


Un pic mai târziu simt nevoia să pun mâna pe pix. O poezie despre Colentina, recitată cu "cor". Steluţe în genele ei, Mircea Cărtărescu. Auzind referirile la Colentina am răscolit amintiri (atunci simţeam ceva, acum altceva, steluţe, diezi, inocenţă) şi mi-am spus că nu poate fi alt poet... Primul moment care chiar a ieşit frumos.


Următorul moment notabil, prima parte a recitalului Icarus. S-au cântat câteva preluări (Mugur de fluier, Vremuri, N-ai nevoie de foarte multe, Vânare de vânt) dar şi o piesă a lor, Drumul.


După prima porţie de Icarus, o porţie de teatru. Teatrul InDArt ne-a prezentat un fragment din Ursul de Cehov (care va avea premiera pe 12 octombrie). Fain mod de a promova spectacolele de luni. :) La spectacolul Cercei cu Diamante cred că voi merge. Prezentarea sa sună bine... 28 septembrie 2009, ora 21:00- Iron City (a doua zi fiind concertul Emeric Set iar a treia... Folk, frate!)


Au urmat două poezii de-ale lui Nichita, Vitralii (recitată de Mariana) şi Balada motanului (recitată de Sorin).


Următoarea intervenţie a aparţinut lui Ion Marinescu, un tip cu un chip expresiv, care a cântat (voce şi chitară) Rapsodii de toamnă (Topârceanu). Ideea de tristeţe iremediabilă m-a dus cu gândul la acel "ai distrus iremediabil..." din sms-ul citit marţi. Iremediabil... Urât cuvânt! Nu pot spune că reacţiile mele în legătură cu ea au fost întotdeauna cele potrivite dar, în ciuda celor întâmplate, tot îmi pare absurd să alături "te-am iertat" lui "nu mai vreau să am nicio legătură cu tine" şi apoi imperativului "NU MĂ MAI CONTACTA!" În condiţiile astea nu dau doi bani pe ideea de iertare, aş fi preferat un simplu NU ideii de împăcare, ar fi fost mult mai sincer din partea ei... Parcă doare mai mult un răspuns îmbârligat... Uite cum, un simplu cuvânt dintr-o poezie oarecare, naşte sentimente ciudate...

Să revenim la Pariu pe Prietenie şi să spunem că Rapsodiilor de toamnă le-au urmat două piese pe versurile Anei Blandiana cântate de Ion Marinescu şi Andreea Ilinca.

A urmat o poveste haioasă şi absurdă în acelaşi timp despre euro- Botoşani.

Mai târziu, primă audiţie pentru mine, Fox Studis cu Cântec de adormit Mitzura (versuri de Arghezi, desigur), Poveste (pe versurile lui Sorescu), varianta Fox Studis a piesei lui Olăraşu Sună-mă noaptea şi apoi, la cererea vechilor ascultători Fox Studis (în rândul cărora încă nu mă aflu), Laolaltă.

Din nou poezie, a venit rândul lui Octavian Paler din care Mariana ne-a spus Moartea cuvintelor iar Sorin... uite că asta n-am notat...

A urmat un nume pe care nu l-am reţinut dar care a avut un recital frumos. A doua piesă a lui a fost Pentru voi, de la Ţapinarii. Au urmat Vise, Improvizaţie şi Sfârşit şi început de lume (din nou Ţapinarii), recitalul încheindu-se cu Pink Floyd, Another Brick in the Wall Part 2.

Iar poezie, Mariana recitând Clasică medievală de Minulescu. Îmi dau seama că am notat mai mult intervenţiile Marianei decât cele ale lui Sorin. Scuze! :)

Reintră Icarus. Opreşte-mă la tine, Peste răbdări, Suflet rătăcit (piesa lor), Adio, deci pe curând, Stea adusă de vânt (cred că este tot o piesă de-a lor, au cântat-o cu Mariana şi a ieşit tare fain). Recitalul lor se încheie cu Pe Corso (versurile lui Horia Stoicanu).

Şi după versurile lui Horia Stoicanu uite că urcă pe scenă chiar Horia Stoicanu. Mariana l-a prezentat în stil Calafat, moment în care am regretat odată în plus că n-am putut ajunge la Tabăra folk... Strecurată între trei piese (Dragostea e o salată, Oraşul bucuriei şi Adio) s-a strecurat o vorbă: "A te distra este o ştiinţă".

Horia Stoicanu l-a prezentat apoi pe Nicki Oagăn care a cântat M-a făcut mama băiat deştept, Autosugestie şi Aseară...

Erau în club de ceva vreme şi mă tot întrebam dacă vor cânta. Ei bine, au făcut-o! Din echipa Folk, frate au urcat pe scenă Nico, Mysha şi Alex. După o piesă în engleză a urmat Nicio stea apoi Mysha s-a retras în public lâsând-o pe Nico cu chitara şi pe Alex cu deja vestita Aurica.

M-am retras un pic înainte de 22:00, nemaiavând răbdare să-i ascult şi pe cei de la Alinian (din Victoria). Am auzit în schimb ceva teorie muzicală discutată de echipa Folk, frate.

Şi dacă tot amintesc de ei, poate e momentul să-i pomenesc şi pe ceilalţi oameni pe care eram obişnuit să-i văd pe la serile folk. De data asta i-am reţinut pe Edi şi pe Oana. Edi cel puţin mi-a făcut o nouă surpriză plăcută, m-a prezentat unei fete care a fotografiat cele întâmplate acolo (spre ruşinea mea nu i-am reţinut numele) drept fanul numărul unu al lor... Deşi urăsc ideea de fan (preferând mai mioriticul admirator) afirm şi de data asta că spectacolele de care se ocupă echipa E- Folk ies suficient de bine încât să le cauţi şi altă dată. Felicitări şi mulţumiri! :)

4 comentarii:

  1. O sa imi permit sa fac un mic comentariu, nu legat strict de seara. Si acume, in ciuda faptului ca sunt destul de des de vazut in 100 Crossroads, si sunt partener de incredere a E-Folk, eu raman totusi parte a echipei ForeverFolk :) Sa ne vedem sanatosi la urmatoarele concerte, ca avem de unde alege...

    RăspundețiȘtergere
  2. Recunosc că nu stăpânesc detaliile despre componenţa celor două echipe (E- Folk şi Forever Folk) dar ştiu că amândouă echipele lucrează bine. Iar mie, ca spectator, asta mi-e de ajuns.

    Prin urmare, pentru confuzia de acum, pentru confuziile din trecut (că sigur au mai fost), pentru confuziile din viitor (vor mai fi cu siguranţă), sper să-mi fie acceptate scuzele. :)

    Iar legat de următoarele concerte, deja sunt cu gândul la următoarea porţie de Emeric Set...

    RăspundețiȘtergere
  3. fata careia nu i-ai retinut numele :)

    Buna

    Daca tot iti e dor de Emeric set te asteptam marti 17.11.09 in Mojo (fostul Backstage) pe gabroveni 14 sa ii vezi si asculti.

    in numele echipei E-FOLK

    Micky

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte mulţumesc pentru anunţ! :) O ocazie superbă pentru a gusta pentru prima dată noile seri folk organizate de E-Folk.

    RăspundețiȘtergere