Ceva nu merge... :(

Am vaga senzaţie că nu trebuia să citesc sms-ul acela.

Săptămâna trecută am avut cam toate serile ocupate (marţi 100 Crossroads, miercuri Iron City, joi Green Hours, vineri Ciclopromenada 3, sâmbătă din nou pe bicicletă dar deja cu gândul la ea, duminică în Iron City) dar săptămâna asta mă găseşte destul de descoperit la capitolul planuri de distracţie.

Prin urmare, am tot rumegat gânduri legate de ea. Simt nevoia s-o întâlnesc dar din nou se întâmplă ceva şi nu apare... Am aşteptat-o aseară, am aşteptat-o azi dimineaţă... Revine gândul legat de posibilităţi... e posibil să-şi fi luat concediu (deşi am senzaţia c-a fost cam mult în concediu anul acesta... poate de când cu criza...), e posibil să-şi fi schimbat job-ul la fel cum e posibil să nu mai locuiască acolo. Şi atunci eu cum dracu` mai dau de ea? Să-mi spună pe litere, să-mi deseneze toate momentele în care i-am greşit. Nu că n-aş şti şi singur în ce momente am reacţionat neadecvat dar am nevoie să-mi spună ea la fel cum am nevoie să-i dau câteva explicaţii. În lipsa unei discuţii acel "te iert" pare scos din Kafka şi aruncă cu absurd şi peste perioada în care am încercat să fug din viaţa ei fără să fi reuşit să duc încercarea până la capăt. Pur şi simplu nu mai puteam să joc după regulile ei dar, în acelaşi timp, tristă coincidenţă, ţineam suficient de mult la ea încât să mă calc singur în picioare şi să ţin cont de dorinţa ei de a rămâne amici...

Nu cred că a înţeles vreodată ce am trăit în ultimii ani. Nu cred că în ultimii ani (din cauza mea sau din alte motive) a pierdut mai mult decât am pierdut eu (din cauza ei sau din alte motive). A modificat atât de mult "ecosistemul" meu încât aproape că devenisem o specie pe cale de dispariţie.

Aseară, abordându-mă un prieten (fost? cine mai ştie?) pe messenger, i-am scris ce mă roade dar discuţia m-a epuizat curând aşa că am renunţat la ea. Nu e genul de om din partea căruia să accept sugestii... Deşi, câteodată, gândesc şi eu asemănător... Totuşi, rămân sugestii suficient de depărtate de felul în care, de obicei, gândesc. Neaplicabil...

Zilele trecute îmi spunea cineva "O invidiez pentru faptul că a reuşit să stârnească sentimente atât de puternice. Puţini oameni reuşesc asta."

Şi totuşi rămâne ceea ce am numit miercurea trecută, scriind cu albastru pe alb, "obsesia Roxana"...