Zăvoreşte a iubirii stafie... Folk, frate 16 septembrie 2009

A fost o seară plină de surprize. Şi, deşi nu-mi stă în fire să fac asta, încep cu finalul... Spuneam, pe la 2:30, înainte de a urca eu într-un taxi, ea în celălalt, nişte cuvinte importante:

"Nu vreau să mai stau mult în starea asta. Nu mai regret că am fost deprimat atâţia ani, a fost o perioadă în care s-au lămurit nişte lucruri şi asta e o chestie utilă. Acum îmi propun să găsesc strategiile necesare pentru a obţine un job de care să fiu mulţumit, pentru a scăpa de ezitările pe care le am când vine vorba de o relaţie..."

Cam astea mi-au fost cuvintele şi sper să mi le reamintesc dacă se va mai întâmpla să mă prăbuşesc... Şi, dacă nu aş fi fost obosit, dacă n-ar fi fost atât de târziu, dacă nu aş fi fost marcat de repetatele valuri de căldură care m-au cuprins chiar şi în Iron, dacă altele ar fi fost condiţiile cred că aş fi enunţat şi alte direcţii în care viaţa mea trebuie schimbată. Am un set de probleme (nu, nu vorbesc de un Emeric Set- 29 septembrie, ora 22:00, în Iron City), acum ce fac cu el?

Ieri a fost o zi care a stat încă de dimineaţă sub "steagul" Folk, frate. Deşi o parte din mine îmi sugera să plec de la birou către casă (şi asta nu neapărat din cauza stării ciudate date de clipele în care transpiram mult şi mă simţeam încins, din motiv de răceală, probabil) am răspuns pozitiv sms-ului primit de la Oana dimineaţă devreme. Ceva mai târziu am răspuns din nou pozitiv aşa că, pe la 19:00, ne vedem... Nu mergem direct către Iron City pentru că se simţea nevoia unui dialog. Ne-am învârtit un pic prin oraş discutând chestii banale, ocolind fiecare (conştient sau nu) subiecte sensibile.

Ne hotărâm până la urmă să coborâm în club. Se auzea ceva de Zoe Alecu... Destul de pustiu dar nu ne mirăm pentru că era mai devreme decât eram eu obişnuit să ajung (cine m-a pus să o conving să nu mai fugă până acasă înainte de concert? :D). Ştiam de obiceiul Oanei de a veni în club devreme aşa că mă aşteptam s-o găsim deja acolo. Mă uit în colţul obişnuit şi... nu e. Intrigat, explorez mai departe... şi observ la o masă o fată citind. Mă apropii subtil, o salut, facem prezentările (uite un gest pe care nu-l stăpânesc fiind uneori pus în dificultate când merg cu cineva nou într-un loc în care sunt cunoscut) şi ne aşezăm.

"-Oana, iar ai ajuns în club înaintea barmanului? :D
-Nu, barmanul era deja aici.
-Aha, înseamnă că ai stat la colţul străzii şi ai aşteptat să apară după care ai venit şi tu. :D"

Glumim, atmosfera e destinsă. Se menţine buna dispoziţie în ciuda faptului că am primit o întrebare la care speram să se ştie că ştiu răspunsul corect. Deşi pentru o secundă m-a lovit o stare ciudată am răspuns, am deviat în mică măsură firul discuţiei apoi am neutralizat-o. În definitiv problema era modul eronat în care percepeam eu lucrurile şi, dându-mi seama de asta cu ceva timp în urmă, mi-a fost destul de uşor să neutralizez tensiunea care mă cuprindea în faţa subiectului respectiv.

Au fost trei ore de discuţii până la începerea concertului... Rar am mai stat la taifas atât de mult timp acolo... Am experimentat din nou generalizările de anul trecut din Vama Veche... Ca şi atunci, se întâmpla din nou ca discuţia să alunece în direcţii din care nu mai reuşeam s-o întoarcem.

Despre ce s-a cântat cred că am puţine cuvinte de spus. Aşa se întâmpla aproape întotdeauna când nu merg singur, "uit" de notes... Acum era să "uit" şi de aparatul foto cu care până la urmă am filmat câte ceva. Aş începe cu oamenii care, rând pe rând şi în diferite formule, au urcat pe scenă: Mysha, Teddy, Jonnie, Dragoş Boeru, Jenică, Alex, Vlad, Tănase, Nico, Cristinissima.

De-a lungul serii nu m-am simţit marcat de nicio piesă. Au fost ceva sedimente de emoţii dar nimic insistent. Poate că am simţit ceva mai mult pe refrenul:

"Ah, e uitarea o uşă ce-o-ncui
Peste tot ce nu vrei să mai fie
Mai pune o scândură, mai bate un cui
Zăvoreşte a iubirii stafie."
Scândura, M. Gheorghiu

Totuşi, ştiu bine că uşa către poveste nu trebuie încuiată, cel puţin deocamdată. Sper să reuşesc să mă expun amintirilor, să reformulez povestea şi să ajung la concluzii care să-mi deblocheze viaţa pentru că, vorba lui Horia Stoicanu, se pare că destinul mi s-a blocat... Cum mai spuneam şi cu ceva vreme în urmă, nu vreau neapărat să fiu rău cu ea, vreau doar să găsesc o formă în care să fiu bun cu mine.

Discutam până să-nceapă concertul despre Tănase şi, ceva mai târziu, coincidenţa coincidenţelor, îl văd pe Tănase. Nu prea-mi venea să cred dar spusele lui Mysha s-au confirmat deşi nu le considerasem drept o promisiune sau un adevăr absolut. A fost una dintre foarte plăcutele surprize ale serii cu atât mai mult cu cât am fost din nou recunoscut şi apreciat (când mi-a spus de sufletologie-prezentul n-am mai avut cum să ascund faptul că acea cronică eu o scrisesem). M-am simţit un pic anxios în faţa abordării frontale, apoi m-am simţit jenat pentru că nu văzusem un comentariu postat pe blogul meu zilele trecute (m-am tot uitat prin setări dar tot nu mă prind ce trebuie să fac pentru a fi notificat pe mail când am comentarii, aşa cum făcea Y360-ul; în prezent mă uit periodic pe pagina de editare postări şi verific acolo dacă există modificări la numărul comentariilor de la ultimele 25 de postări, rar uitându-mă şi mai în urmă). Am supravieţuit, totuşi. :D

Un moment fain a fost oferit de Tănase cântând Tanţa celor de la Timpuri noi, moment în care mi-am spus din nou că astfel de preluări sună mult mai bine decât a sunat Timpuri noi la Golden Stufstock (cine ştie când voi apuca să scriu şi despre asta...). Altă piesă Timpuri noi (cântată mai devreme, fără Tănase) a fost deja obişnuita Verginica pe care, de data asta, n-am mai fost în voce.

Duo-ul Cristinissima- Vlad a fost considerat de cineva din public drept inacceptabil de lung, dat fiind că "tipul cu tricou în dungi nu prea are voce". Poate că omul are dreptate dar, dată fiind lunga colaborare (nu neapărat în domeniul muzical) între Vlad şi echipa Folk, frate această exagerare este justificată. Oricum, cu ocazia asta, vocea Cristinei Andrieş s-a făcut odată în plus remarcată iar Jonnie a putut face câteva comentarii simpatice. Tot legat de Cristina, au fost preluări pe care le cânta de obicei cu Tivodar, preluări pe care i-am simţit lipsa lui Ştefan. În rest m-am bucurat să o ascult din nou dat fiind că vine destul de rar în Iron. Dar şi când vine... n-o mai dai prea usor jos de pe scenă! :D Faptul că am plecat din Iron mai târziu decât de obicei (lăsând totuşi ceva cunoscuţi în urmă- Alexa, Ştefan carpatistul) se datorează în bună parte Cristinei. Cealaltă "motivă" (hai să inventăm cuvinte precum dessupărarea!) se ştie şi n-are niciun motiv să se simtă vinovată. În ciuda unor mici detalii care ne-au deranjat pe amândoi seara a fost faină chiar dacă eu, uneori, aproape adormeam...

Ceva mai devreme, o formulă pe care nu-mi amintesc să o mai fi văzut: Nicoleta Pălărie, Mysha, Cristina Andrieş (de la stânga la dreapta). Am senzaţia că în formula asta vocile feminine nu se fac suficient remarcate.

Cam astea au fost momentele mai speciale, în rest lucrurile s-au derulat cam cum mă obişnuisem. Poate despre Dragoş ar fi câte ceva de spus (şi el fiind o prezenţă destul de rară la Folk, frate) dar recunosc că n-am reţinut decât că, în afara recitalului iniţial, a mai urcat pe scenă de-a lungul serii.

A mai fost o piesă Vali Sterian după care s-a anunţat concertul din Big Mamou din 21 septembrie.

Pe recitalul Nicoletei s-a anunţat din nou concertul din ianuarie 2010 şi adresa blogului ei, adresă care ieri nu funcţiona (http://nicoletapalarie.blogspot.com).

S-a mai anunţat concertul de marţi 22 septembrie 2009, ora 22:00 cu trupa Nu Acum.

Şi ce s-a mai anunţat? Fireşte, concertul Emeric Set pe care cred că l-am pomenit atât de des încât toată lumea a aflat de el.

Ca piese vedetă, de data asta au lipsit Cântă cucul, Gândacul, Persefona (sau cum a mai botezat-o Jonnie), Pseudofabula, Nebun de alb (aha, deci nu vrei să ţi se spună "iubita mea cu foarte mari probleme"... dar cine ar vrea???).

Ca public, aşa cum remarca şi Oana, destui oameni pe care nu-i cunoaştem din perioada în care mergeam săptămânal în Iron. Printre ei, majoritatea ascultători de folk. Cred c-am revăzut-o şi pe fata în pătrăţele mici- micuţe, negre şi albe... Dar se găseau şi critici care făceau generalizări de genul "oamenii de aici n-au simţ estetic". Aceştia din urmă bănuiesc că ieşiseră la berea de după meci... Sper că nu vor deveni o prezenţă constantă în Iron City... Nu-mi plac oamenii care vin aici puşi pe critici exagerate. Nu zic că serile Folk, frate reprezintă raiul pe pământ dar sunt oricum seri plăcute.

Da, chiar a fost meci (nu ştiu cine cu cine şi pe ce miză), am aflat şi eu de la taximetristul cu care m-am întors acasă, un nene care, nu ştiu cum, mi-a câştigat simpatia. Din noaptea trecută am reţinut o chestie importantă, în caz că nu prind taxi din faţa clubului găsesc unul ori în zona calului lui Mihai Viteazu, ori pe Academiei. Asta aşa, să nu mai alerg până la intersecţia Carol/ Hristo Botev de unde m-am mai îmbarcat uneori.

Ca să închei totuşi obsesiv, deşi ştiam că sunt 0,00000(0) şanse să fie real, am avut senzaţia că-mi văd obsesia în Iron City. Dar am constatat că o strategie bună pentru a depăşi tristeţea provocată de astfel de "vedenii" este să-mi concentrez atenţia pe chitara lui Mysha (şi Rox povestea că are chitară şi zdrăngăne din când în când pe ea... cât am regretat că nu am avut niciodată ocazia s-o ascult...), pe "coregrafia" din public, pe gesturile Cristinei, pe profilul unei femei frumoase.

La revedere, Iron City! Ne revedem miercuri!