marți, 3 noiembrie 2009

Trist...

Azi dimineaţă am avut senzaţia că-l văd pe Alex Nedelea, unul din profesorii cu care am colaborat bine în facultate şi pe care mare parte din colegi l-au avut îndrumător de licenţă. Am avut şi senzaţia că omul m-a remarcat la rândul său. Am simţit nevoia să dispar urgent din zonă... Mai zilele trecute am văzut alt profesor, numit (i)Sterie de un coleg pus pe glume...

Şi aşa îşi aduce omul aminte de unul din multele conflicte nesoluţionate... Trist moment! :(

Totuşi, dacă e să găsesc şi o parte bună în perioada aia plină de eşecuri, aş putea spune că, spre finalul facultăţii, mi-am dat seama de o chestie. Dincolo de orele de studiu, dincolo de rezumatele făcute la bibliotecă şi de orele petrecute tehnoredactând, a termina o facultate înseamnă şi a comunica eficient. Deşi mai puţin vizibil, probabil a fost unul dintre motivele care m-au făcut să renunţ. Deşi 2 sau 3 ani comunicam cu uşurinţă cu profesorii, mai târziu simpla discuţie necesară pentru programarea unui examen începuse să-mi provoace coşmaruri. Ajunsesem, acolo unde se putea, să programez examenele prin e- mail (din fericire erau şi profesori care răspundeau la e- mail, o foarte plăcută surpriză în acest sens fiind Maria Pătroescu). Dar mai trebuia să comunic cu mulţi alţi oameni pentru licenţă... trebuia să comunic cu cineva de la ANM pentru date climatice, cu cineva de la Apele Române pentru debite şi alte poveşti hidrologice, cu biroul nu ştiu care pentru hărţi topografice...

Orice efort se dovedeşte zadarnic dacă nu reuşeşti să comunici. Şi aşa, peste ani, am ajuns să răspund pozitiv sugestiei legate de participarea la workshop-ul de comunicare despre care tot vorbeam în ultima vreme... Ce va ieşi din povestea asta? Deocamdată nu ştiu... Dar am minime (realiste prin micimea lor) speranţe...

Textul acesta, deşi nu intenţionam iniţial, pare să continue discuţia la care ajunsesem miercurea trecută cu Oana, discuţie în timpul căreia eram aproape s-o întreb: Şi tu??? Dar discuţia aceea eu o deschisesem, ea având o reacţie des întâlnită cu care, după atâta vreme, m-am obişnuit. Prin urmare, resping acea reacţie cu mai puţină violenţă (deşi am senzaţia că violenţă nu e deloc cuvântul potrivit în respectivul context). Oricum, ştiam că nu am niciun motiv să mă supăr pe ea.

2 comentarii:

  1. " Si tu, Brutus? " :D

    Hei ... cei care te bat la cap sa termini ce ai inceput ( si stii tu despre ce este vorba in propozitie ), fac asta pentru ca tin la tine si iti vor binele.
    Eu, personal, ma oftic rau de tot cand aud ca X a terminat facultatea Y, desi stiu ca persoana respectiva este " tufa de Venetia " ... si ma gandesc ca ar fi pacat ca tu sa renunti asa de usor, mai ales ca profilul facultatii este unul pe placul tau. Plus ca mai ai de facut doar un pas mic pana la final.

    Dar tu stii cel mai bine ce ai de facut. :)

    ... iar eu promit sa nu mai deschid subiectul asta delicat :D ... pentru ca nu vreau sa te superi pe mine.

    Oana

    RăspundețiȘtergere
  2. 1) N-aş spune că renunţ uşor. Mai degrabă pot spune că am făcut tot ce, la momentul respectiv, puteam face. Detaliile sunt suficient de complicate încât să nu merite o discuţie... Sau dacă e să fie o discuţie, se va purta între 4 ochi sau între două calculatoare.

    2) Pasul nu e deloc mic, ba chiar a devenit pe zi ce trece mai mare... Nici aici nu are sens să intrăm în detalii, cred...

    3) În acest moment nu ştiu deloc ce am de făcut. Sunt încă în căutarea unei soluţii...

    4) Nu ai deschis tu subiectul. Mi-a scăzut mie hipervigilenţa şi... m-am bătut singur! :D Poate că la 10 seara nu mai funcţionează nici creierul meu suficient de prudent.

    5) Dacă în doi ani nu am avut motiv să mă supăr pe tine (parcă nu-mi vine să cred că au trecut doi ani...) bănuiesc că, dacă sunt rezonabil, nu voi avea motiv de supărare nici de acum încolo.

    6) Poate cu asta trebuia să încep... Îţi mulţumesc pt comentariu! :)

    RăspundețiȘtergere