Nu ştiu cum se face dar, de fiecare dată când îmi propun să nu mai scriu pe blog pentru o vreme, se întâmplă câte ceva şi renunţ la tăcere...
Ei bine, aseară, după ce am făcut puţină ordine în neuronii purtători de amintiri cu ea, plec de la muncă relativ mulţumit de bucata de poveste rezultată şi, surprinzător, o văd pe ea... Mă gândesc să mă apropii şi s-o întreb dacă are chef de vorbă. Constat totuşi că nu simt momentan nevoia de noi cuvinte pe care le-aş putea interpreta ca fiind reproşuri venite din partea ei aşa că stau departe. Mai târziu mi-am dat seama că mai degrabă pe mine mă întrebam dacă am chef de vorbă. Ei bine, poate aveam şi chef de vorbă dar mai degrabă simţeam nevoia de lectură. Aşa că rămân departe, bag nasul înapoi în carte (am cumpărat-o în septembrie şi am început s-o citesc cam peste două luni, în jurul datei de 20 noiembrie; am găsit chestii destul de interesante în ea şi, în câteva zile, apreciez că o voi termina) şi, spre mica mea bucurie, reuşesc să citesc. Emoţia extremă prezentă de obicei în situaţia asta de data asta lipseşte. Îmi fac totuşi şi un mic reproş, nu m-am putut abţine să verific cât e ceasul şi să constat că e mai devreme decât ceea ce mă obişnuisem să reprezinte orele ei. Mă detensionez privind alte chipuri plăcute din jurul meu. Urc în metrou, ea e undeva departe, în afara razei mele vizuale. Citesc... Ajungem la staţia ei. Încerc să ignor treaba asta. Totuşi, îmi întrerup lectura câteva secunde, sesizez când trece prin faţa geamului în spatele căruia mă aflam, observ acea nuanţă de mov a bluzei ei (nuanţa care m-a scos din sărite data trecută), zâmbesc, metroul pleacă, reiau lectura.
Ajung acasă, nu mă grăbesc deloc să povestesc întâmplarea, plec la cumpărături, se face târziu, nu mai deschid calculatorul.
Înainte de a mă băga în pat, spre miezul nopţii, îmi aduc aminte de cele spuse sau măcar gândite serile trecute, când gunoiul nu fusese dus şi mă declarasem nemulţumit din cauza asta. Gândeam atunci că gunoiul trebuie dus dar nu e musai ca de treaba asta să răspundă o singură persoană. Prin urmare, aseară, nu m-am mai gândit că cineva nu şi-a făcut treaba, pur şi simplu am dedicat eu câteva clipe acţiunii simple care constă în a arunca un sac plin cu gunoi şi a aşeza în schimb unul gol. Mică paranteză: în ultima zi de practică, la Orşova, în 2002, făceam aceiaşi chestie împreună cu Putin, fredonând Violeta (cine-şi mai aminteşte de Sarmalele Reci???). Peste ani aveam să cunosc o Violeta, o persoană care mi-a părut inteligentă şi interesantă; uneori regret că a dispărut din viaţa mea la fel de rapid precum apăruse.
Azi dimineaţă îmi amintesc de ea văzând în jurul meu o altă bluză mov şi o eşarfă de aceiaşi culoare. Cred că am zâmbit. Până la urmă nu-i o culoare atât de deranjantă. Percepţii...
Ajung la muncă, aud că o colegă nu ajunge la birou toată săptămâna şi izbucnesc: S-o fut şi pe asta! Nu-ţi imaginezi câtă nevoie aveam de nişte zile libere săptămâna asta... Mă-ntreabă un coleg ghiduş: Şi pe asta? Dar pe care-ai mai futut-o pe aici? După gluma acestuia nu-mi rămâne decât să mă gândesc că trebuie să fiu mai atent cu felul în care-mi organizez timpul zilele următoare...
Şi dacă tot m-am pornit pe scris, uite încă câteva faze de azi, de ieri sau de când m-am născut (pardon, de când a aterizat barza cu mine-n cioc :D)...
Săptămâna trecută îmi apare un client despre care am aflat întâmplător (din conversaţia pe care o angajase cu altcineva) că e genul de om religios care studiază şi ceva de genul bioenergiei... Mă "măsoară", apreciază că mă aflu pe nivelul 8 (recomandându-mi el să mă îndrept spre nivelul 9, stabil), apreciază că sunt genul de om care iartă uşor, se încheagă pentru câteva minute o conversaţie în care fiecare îşi menţine punctul de vedere fără ca treaba asta să îl influenţeze negativ pe celălalt. Asta-i asertivitate? Fapt e că omul sugera să caut soluţii pentru probleme de viaţă în religie în timp ce eu afirmam că astfel de soluţii le caut mai degrabă în ştiinţă. Oricum, a fost interesant momentul şi mă bucur că am ocazia să-l povestesc.
Sâmbătă, la ieşirea pe bicicletă, am sesizat un fenomen interesant. O bicicletă, o ea în şa. Eu admiram fata, altcineva admira bicicleta... Fiecare cu pasiunea lui! :))
Vineri seară, după o zi în care sudasem ness-urile la fel cum fac fumătorii cu ţigările, cedez nervos când aflu că am două persoane în firmă născute-n Săgetător... Le-am aruncat constatarea asta cumva cu reproş iar partea feminină a acestui săgeto-cuplu mi-a spus că nu sunt toţi la fel. Îi spun că nu contează şi o îndemn să uite. Ce? Vorbele mele? Faza? Atmosfera ciudată care se crease? Mai târziu, cu capul pe birou, plâng... Apare cineva (prezenţă plăcută de obicei) care se-ntreabă (pe trei sferturi în glumă bănuiesc) dacă mai sunt viu...
Şi dacă tot pomenim cofeina, mă trezesc aseară că fac un gest eroic. :D În ideea de a reduce cantitatea de cofeină din "meniul" meu cumpăr nişte capuccino şi un borcan de cicoare. De acum am de ales între mai multe variante de băuturi maro. Va rezulta de aici că voi fi mai puţin agitat în trup şi spirit? Rămâne de văzut...
Iar peste toate astea, o întrebare: voi ajunge diseară Brambura prin Mojo?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu