Aseară, după ce m-am tuns şi m-am dus după petice pentru goretex (am de reparat o tăietură de 5 cm la nişte pantaloni Mammut; nu vă spun modelul că oricum nu-i mai văd în ofertă la Neacşu dar spun în schimb că, în afara tăieturii apărute fără să-i fi agăţat eu în ceva, în rest sunt mulţumit de ei), am tras o plimbare prin centru până aproape de ora anunţată pentru începerea concertului din Expirat.
Dacă fac abstracţie de concertul Ţapinarii de anul trecut, pot spune că nu mai trecusem prin Expirat din vremea în care mergeam acolo luni seara, cu Putin. Aveau farmecul lor acele ieşiri în Expirat şi la serile de alternativ din A... Au trecut 5 ani ani de atunci, poate chiar mai mult...
Ajung deci aproape de 21:00. Clubul aproape pustiu. Îmi găsesc un loc, îmi iau berea şi mă apuc de citit. Surprinzător, deşi lumina nu era chiar potrivită, am avut ceva spor la citit. Pe la 21:00 în boxe a început să se audă folk dar concertul a început mult mai târziu, pe la 22:30, pe când clubul se aglomerase destul de tare, cel puţin în zona din faţa scenei.
La un moment dat am auzit un nume care mi-a trezit amintiri. Probabil că, inconştient, acele amintiri au ajuns să-mi conducă seara motiv pentru care nu prea m-am simţit bine. La fel de posibil este să mă fi simţit aiurea pentru că nu am găsit în Expirat ceva ce-mi lipsea, ceva ce mi-e necesar, un ceva destul de greu de definit.
Nu mai ascultasem Karma live de o grămadă de vreme. Doar jumătate de Karma mai ascultasem lunile trecute în e.varză (cârciumă care, din câte sesizez, nu place oricui; am auzit aseară pe cineva spunând ceva de genul "nu ştiu de ce dar mie nu-mi place în e.varză"). Prin urmare, am rămas un pic surprins când am văzut doar doi oameni pe scenă deşi, de la 3 Ceasuri bune (era odată un cenaclu în Preoteasa) probabil, îmi aminteam Karma având şi o voce feminină în compunere. Probabil că era invitată doar în anumite ocazii acea voce...
Din ce s-a cântat ţin să amintesc faptul că, pentru prima dată, am avut ocazia să ascult live Rochia uşor. Şi m-am simţit tare ciudat ascultând-o... E cu totul altceva să asculţi piesa asta acasă sau să o asculţi în club.
Într-o pauză de Karma am avut surpriza să văd urcând pe scenă un chip pe care, rar, l-am remarcat în publicul de la Folk, frate. Nu ştiam că omul cântă. Şi cântă bine, după părerea mea. Habar nu am cum îl cheamă dar are un chip care-l decupează din mulţime. Şi-a încheiat scurtul recital cu Sighişoara, la cererea publicului.
S-a făcut 12:45, Karma erau încă pe scenă, eu începusem să mă simt din ce în ce mai ciudat aşa că am plecat spre casă. După o deja obişnuită combinată de mers pe jos plus taxi, ajung acasă pe la 01:30. Mă bag în pat şi cred că am adormit instantaneu.
Asta a fost!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Invitatie la concert!!!
RăspundețiȘtergeree-Folk si Club MoJo vin cu o noua seara de poveste si cu 4 povestitori ce va vor incanta cu muzica lor
Marti 9 Februarie 2010 va asteptam pe toti la o seara exceptionala alaturi de cei 4 Muschetari ai muzicii folk.
La prima editie a serilor de poveste i-am avut invitati in aceeasi formula.
Acum dupa cateva luni revin in Clubul MoJo BritRoom pentru Dvs. :
-Ovidiu Mihailescu
-Eugen Avram
-Puiu Cretu
-Dan Caramihai.
Vor povesti frumos fiecare despre cowboy, fete pe role,despartiri in flori si nu in ultimul rand va vor aduce cateva cantece aromane.
Asadar marti 9 Februarie hai si tu sa asculti povestile lor.
Pretul biletului este de 10 Ron. Biletele se pot achizitiona de la intrarea in club.
Ora de incepere a concertului: 20:30
Partenerii media ai evenimentul: Radio Lynx, ForeverFolk, FolkBlog, 4Arte, Mixul de Cultura, Radio3net Florian Pittis, InConcert, Muzica buna, Metropotam.ro, iConcert, Folk4Me, Let’s Rock, GoingOut LifeStyle.
Pentru contact & rezervari : 0727.126.620 / 0760.263.496
Pentru mai multe detalii www.e-folk.ro
Afisul poate fi preluat de pe www.e-folk.ro
Bafta
Edy
Cântecele aromâne de la cine vin? De la Dan Caramihai cumva?
RăspundețiȘtergere