Potop de-ar fii... sau Magda Puskas şi Vali Moldovan în Iron City (24 martie 2010)

Asculta mai multe audio Muzica

O oarecare zi de concediu... Eu? În concediu? Uite că mi se mai întâmplă şi mie...

Pentru că seara eram oricum în oraş, pentru că Magda Puskas rar poate fi ascultată prin Bucureşti, pentru că ea, după cum spunea cândva Păunescu, este una din cele mai bune voci feminine din folk-ul românesc, pentru că nu mai trecusem de multă vreme prin Iron City am ajuns ieri, aproape de ora anunţată pentru începerea concertului, în subsolul în care am încercat, în puţinii ani de când îl frecventez, emoţii diverse.

21:45, deci... Ajung jos, constat că e lume destul de multă dar... ar mai fi încăput oameni. În câteva minute iată-mă aşezat comod cu o ladă de bere sub fund. Până la finalul concertului eram aproape amorţit dar nici să mă ridic nu-mi venea pentru că asta, conform obiceiului meu, ar fi însemnat că mă pregătesc de plecare.

Publicul nu părea a fii format din spectatorii Folk frate obişnuiţi. Abia am recunoscut câteva chipuri pierdute printre feţe necunoscute. Totuşi, atmosfera a fost cea obişnuită, plăcută, cumva de suflet. Pentru o bună parte a concertului, în public s-a aflat şi Zoia Alecu care avea să plece din club când Magda şi Vali cântau Inel de şoapte.

La 22:10, Mysha, Teddy şi Jonnie urcă pe scenă. Încep cu Primăvara celor de la Măr verde (din care mi-a sunat aseară foarte plăcut să Te-aştept să vii cum n-ai mai fost/Unde?/ În sufletul meu) continuând cu Cântec pentru tine (Eugen Avram) şi încheind prima lor intervenţie cu o piesă bine susţinută la refren de public, prima intervenţie faină a publicului: Inima-i un sloi de gheaţă, alte semnalmente n-are...

22:25, sunt prezentaţi invitaţii serii, Magda Puskas (Cluj) şi Vali Moldovan (Baia Mare). Magda începe cu o precizare interesantă: Sunt multe chipuri aici, pe care le cunosc de pe Facebook. Prima parte a recitalului lor începe cu Cântec pentru artişti (Să ne trăim momentul/ Totul e incert) continuă cu piesa pe care am auzit-o prima dată în versiunea Ecoul, O cană cu vin. Urmează o referire la Imre în prezentarea Romanţei ploii continuată cu Imnul înnecaţilor din Atlantida (amintiri de la Cenaclul Flacăra din 1 iunie anul trecut...). Următoarea piesă, Marea Irlandei, nu eram deloc convins că o ştiu. Prin urmare, mi-a picat foarte bine piesa următoare pe care, nu mai ştiam nici eu de când, o ştiam destul de bine, piesa lui Gil Ioniţă, Lăsaţi-mă să merg pe bicicletă. O piesă numai bună de folosit ca imn al cicliştilor şi ca promovare a dezbaterii legate de accesul cu biciclete în metroul bucureştean. Dezbaterea este anunţată aici. Ca ciclist amator recomand celor care au o părere favorabilă proiectului Metrorex să o susţină cu un e-mail trimis la contact@metrorex.ro până la 15 aprilie 2010. Voi încerca şi eu să pun cap la cap potenţialele avantaje aduse de punerea în practică a proiectului şi voi concepe un mesaj către Metrorex.

Magda cu Vali îşi continuă recitalul cu Mă luai, luai după care auzim o altă piesă Ecoul, Taina (O lume de 20 de ani).

Se continuă cu două piese ale Tatianei Stepa. Prima, al cărei titlu din nou nu mi-l amintesc, cea cu Pietre-n cale, mi-a amintit de cineva... A doua, din nou bine susţinută de public la refren, Copaci fără pădure, îmi trimite gândul, nu prea înţeleg de ce, către Roxana. Cu acest gând am intrat în Pierdem tot în fiecare clipă, piesă urmată de Galbenă gutuie (din nou public remarcabil).

Una din piesele vedetă ale serii, după părerea mea şi, din câte am văzut în public, nu numai a mea a fost varianta originală a piesei cunoscute printre montaniarzi ca Râpa. Ei bine, Vali Moldovan ne-a explicat că titlul original este Străinul (deci avea dreptate cel care menţiona asta într-un comentariu pe youtube), este compusă de Vasile Leva (dacă am notat eu corect numele, cunoscătorii mă pot corecta dacă este cazul) şi, în Iron City, miercuri seară, a fost interpretată exact aşa cum a fost gândită de compozitor. Am sesizat ceva modificări faţă de textul ştiut de mine şi, probabil, ceva modificări la nivelul muzicii. Oricum, a fost plăcut să o aud!

După Străinul a urmat Cântec de descântec după care s-a cântat, pe versurile lui Minulescu (bine că am scăpat de obsesia pentru Acuarelă!), Casă veche. Finalul primei părţi a recitalului a aparţinut unui cântec maramureşan, Cântec de veselie.

Mai trec pe la voi, poate marţi, poate joi ne-au cântat Folk fraţii într-o seară de miercuri, la 23:20, în prima pauză a recitalului susţinut de Magda şi de Vali. S-a început cu o piesă rock pentru că, la calibrul invitaţilor serii, Mysha aprecia (într-un amestec de glumă şi modestie) că s-ar face de râs dacă ar cânta folk. Au continuat cu deja obişnuita Pseudofabulă (Roşu şi Negru) bine susţinută de public. Apoi nişte "egoişti" (sesizaţi ghilimelele, e clar că Folk fraţii sunt oricum, numai egoişti nu) s-au lăudat că Numai mie mi-este bine după care, în ciuda absenţei vocii feminine responsabilă cu ping, ping, s-a cântat într-o versiune haioasă imnul Folk frate, Ia coceanu, dă coceanu. Publicul a încercat, destul de timid, să suplinească vocea feminină dar ping, ping-ul nu a fost prea convingător. Pe acest fundal, şi-a făcut intrarea în club Verginica, cea cu slipul atâtica din cauza căreia, puţin mai târziu, a căzut peste noi Ploaia asta nebună.

După ploaie a urmat ninsoare, adusă de revenirea invitaţilor serii care au cântat Ninsoare de adio înaintea unei piese profunde, Dor de Nichita. De atâta dor, a venit şi un Blestem când vine toamna, piesă vedetă în multe seri Folk frate la care am asistat până acum. Iar după blestem, firesc, Iubire mortală (piesă după care am rămas cu o întrebare "metafizică": "A iubi nu-i greşeală?") apărută pentru că între noi a intervenit Sărutul proscris din cauza unui Inel de şoapte.

A urmat o compoziţie a lui Vali Moldovan, ceva cu recoltă, urmată de un nou cântec maramureşan.

Mai departe, o altă piesă vedetă printre montaniarzi, cântată tot în varianta originală, Baladă fulgerată de vânt. Rău mă dor ochii, mă dor... După durere, o piesă veselă cu miros de Mărgineanu, creatoare de agitaţie în public. Dar nu-i nimic, am fost calmaţi imediat cu Ana lui Manole, piesă pe care eu nu mi-o aminteam dar, undeva în spate, o ea părea să ştie bine textul... Se putea citi asta pe buzele ei... Şi pentru că ea părea destul de tânără, a urmat Din copilărie. Am ieşit din copilărie şi am intrat în adolescenţă mergând Într-o crâşmă ordinară/ Să tăcem privindu-ne în ochi.

Înainte de revenirea pe scenă a echipei Folk frate, la 00:40, Magda şi Vali au încheiat partea a doua a recitalului cu Dragu mi-i veselia (o piesă auzită şi pe la Ducu Bertzi).

Dar... eu ţin mult la tineeeeee începe Jonnie să-i cânte unei domnişoare din public pentru că obişnuitul duet cu Cristinissima Andrieş nu era posibil datorită absenţei acesteia. Domnişoara din public se vede treaba că nu a înţeles jocul lui Jonnie aşa că acesta s-a recunoscut învins şi a urcat la loc pe scenă. În urma acestui moment Mysha a făcut o precizare haioasă: "Pentru cei care sunt prima dată aici, să ştiţi că prima dată este o dezvirginare" :D Şi dacă tot a venit vorba de dezvirginare, cine poate face treaba asta mai bine decât Omul plajei, în Vama Veche? Pe piesa asta cei trei oameni de pe scenă s-au jucat într-un mod interesant cu vocile. Şi după această primă dată nu mai poţi spune decât Am intrat cu femeia în joc (Jocul de poker) iar atunci când lucrurile poate nu merg la fel de bine precum ţi-ai fi imaginat nu-ţi rămâne decât să baţi la poarta ei (Bat la poarta ta) şi, în caz că nu răspunde, să o laşi pe alta Fără petale. Dacă şi aceasta rămâne rece nu poţi decât să-ţi imaginezi Ţurţuri metalici care-i îngheaţă inima. Totuşi, N-ai nevoie de foarte multe ca să fi fericit!

La 1:10 Magda Puskas şi Vali Moldovan revin pentru a treia repriză a recitalului lor. Eram deja obosit aşa că notesul şi pixul s-au odihnit strânse sub curea. Am mai notat doar publicul extraordinar de la Şi totuşi există iubire, Andrii Popa şi Ciuleandra.

Mai târziu, puţin după 1:40 când Magda şi Vali erau încă pe scenă, revin pentru finalizarea nopţii Folk fraţii. Pe când eu mersesem să scap de surplusul de bere din vezică, aud cum Cântă cucul. Firesc, m-am grăbit şi... am prins o bună parte din atmosferă. A ieşit, ca mai totdeauna, superb! Publicul mai cere una cu Moldova aşa că... Hai Moldova, Basarabia, eşti lacrimă din noi (Lacrimi înapoi). A urmat, deşi mai era mult până dimineaţă, Bună dimineaţa, mamă (piesa Iuliei Guşatu) apoi Vlad a fost chemat pe scenă pentru acea piesă de suflet marca Dan Iliescu. Nu mai puteam de somn deci, cu doza de regret obişnuită, am părăsit Iron City pentru câteva ore.

Despre public aş mai spune că părea expert în Magda Puskas. Majoritatea păreau să ştie mult mai bine ca mine piesele care s-au cântat. Chiar m-a ros câteva secunde invidia când cineva de lângă mine a afirmat că a prins odată un concert cu Magda Puskas şi Tatiana Stepa, concert care a ieşit foarte fain... Mi-ar fi plăcut şi mie să asist la aşa ceva. Şi poate că aş fi avut cândva fericita ocazie dacă nu s-ar fi întâmplat ca anul trecut Tatiana Stepa să plece dincolo...

Plecând pe la 2 noaptea din Iron City, am văzut afişul care anunţa concertul Proiect Tivodar de azi, de la 21:30. S-ar putea să ajung şi azi acolo, să-l revăd pe amicul Ştefan şi să-l aud din nou cântând cu Alex Nichita însoţit de celebra lui Aurica.

La 2:20 ajungeam deja acasă, cu un taxi luat chiar din faţa clubului. Şoferul, cu chef de vorbă, mi-a dat din nou ocazia să regret că m-a dus atât de repede acasă. Îmi povestea omul acesta cum ajunsese dependent de Cola, cum mânca la 2 zile odată, cum trăia mai degrabă cu cofeină decât cu altceva, cum aproape că-şi distrusese ficatul. Concluzia lui? Mai bună o viaţă fără Cola! A doua concluzie? E bine să faci şi mişcare din când în când. Prin urmare, omul e fan al bicicletei. Chiar m-am bucurat să-i spun că, în ieşirile pe care le-am făcut anul trecut cu bicicleta, am constatat că mulţi şoferi se străduiesc să facă viaţa mai uşoară bicicliştilor care pedalează prin oraş.

La rândul meu îi spuneam că, din alte motive (psihologice), încerc să reduc doza de cofeină cu care eram obişnuit.

Cât de plăcut este să discuţi despre aşa ceva cu relaxare!

Să fim sănătoşi!