Ca şi data trecută, o minusculă cronică din amintiri...
Întâmplarea a făcut să merg miercuri în Iron City. La plecare am văzut anunţul pentru joi şi... m-am gândit că merită să merg, cu atât mai mult cu cât nici vineri nu trebuia să mă trezesc de dimineaţă.
A meritat odată în plus să merg pentru că, pe seară, m-am trezit cu un telefon de la vechiul prieten Ştefan (prietenia cu Ştefan cred că este cam la fel de veche precum prietenia virtuală cu Cristina, singurele prietenii despre care îmi amintesc că datează din liceu... 15 ani, poate chiar peste...) care s-a anunţat şi el în Iron City. L-aş fi putut vedea şi sâmbătă ori marţi, la concertul Alinei Manole sau la concertul Fox Studis dar nici lui nu i-a trecut prin cap să-mi spună că merge, nici eu n-am ieşit în acele seri.
Destul cu paranteza deschisă şi, probabil, niciodată închisă. Revenim în Iron City unde am ajuns aproape de 21:00 deşi ştiam despre cântare că va începe, cel mai probabil, pe la 22:00. Dar o bere în plus n-a stricat (deşi azi dimineaţă am avut o mică durere de cap, din cauza ei, probabil) iar discuţia cu Ştefan care a apărut câteva minute după mine, pe motor, dotat cu obişnuitele parabuba, discuţia deci a fost tare plăcută.
-Tot te mai gândeşti la tipa aia?
-Nu. Acum e mult mai bine.
-Te-ai întins prea mult...
-Până la urmă mi-am dat seama că relaţia nu are viitor dar... constatând asta m-am înfuriat. De la furie au început cu adevărat problemele. Dar a trecut în mare măsură.
-Ştiu. Şi mie mi se întâmplă să nu iasă o relaţie. Sufăr o vreme dar apoi îmi revin.
Până la urmă, dorite sau, uneori, de nedorit, este vorba de sentimente care fac din noi oameni.
Mai merită precizat că Ştefan Tivodar mi-a sărit în ochi foarte curând după ce ajunsesem în club? Cred că a devenit deja un obicei să ne salutăm şi, când situaţia permite, să schimbăm câteva vorbe. :) Un concert pe lună spunea Ştefan că e suficient. Până la urmă ştiu ei mai bine de ce nu dau concerte mai des. Oricum, e clar că, în momentul în care aflu de un concert de-al lor, dacă nu apare cine ştie ce urgenţă, sunt acolo!
Despre public pot spune că a fost destul de puţin dar înţeleg că aşa a fost şi marţi, la Fox Studis. Chipurile erau, cam în jumătate din situaţii, cunoscute. Oricum, faţă de precedentul concert Proiectul Tivodar la care am asistat, de data asta publicul chiar venise să îi asculte. Prin urmare, aş putea trage concluzia că am fost puţini dar buni!
Despre concert, cu obişnuita mea lipsă de competenţă în domeniul muzical (e clar că nu pentru mine fusese scrisă Balada cronicarului de muzică uşoară, eu măcar recunosc care-mi sunt limitele competenţei :D), voi preciza puţine lucruri.
Piesele cântate au fost de data asta mai multe de-ale Proiectului Tivodar şi mai puţine preluări. Ascult rar (aproape exclusiv în concerte) compoziţiile lor, dar pot spune că, deşi îmi sunt aproape necunoscute, sună plăcut. Iar preluările au sunat la fel de bine ca de obicei. Vedetă printre preluări, Râpa, în varianta specifică pentru cei doi. Acum, sincer să fiu, am avut o ezitare, m-aş fi referit nu la Râpa ci la Străinul, aşa cum ne-a învăţat miercuri seară Vali Moldovan dar m-am gândit că, la fel cum am avut eu nevoie de atâta vreme pentru a afla adevăratul titlu, este posibil să existe încă mulţi ascultători de folk care nu ştiu cum sună Străinul dar au ascultat de multe ori Râpa.
Faţă de data trecută, când sugeram că Alex ştie mai bine vioară decât chitară, acum sunt de părere că omul se pricepe în egală măsură şi la chitară dar, pur subiectiv, de cele mai multe ori apreciez mai mult momentele când o "gâdilă" pe Aurica.
Concertul Proiectul Tivodar a avut două părţi, în pauza dintre acestea cântând, în formulă restrânsă (3 din 5 oameni, dacă am reţinut corect), cei de la Micul Paris. Nu pot spune că-i cunoşteam dar constat că au sunat bine. Pentru mine, recitalul lor a reprezentat o nouă încercare. De ce? Pentru că, la câteva săptămâni de când am auzit-o în Expirat, trăind atunci senzaţii ciudate, mai degrabă negative, de data asta Rochia uşor nu mi-a mai creat nicio reacţie advresă. Probabil sunt pe cale de a mă imuniza şi la această piesă...
În Micul Paris am avut surpriza să văd cântând un om pe care-l remarcasem prima dată în e.varză, nu mai ştiu cu câtă vreme în urmă. Din nou mică-i lumea...
A venit şi momentul în care Ştefan s-a retras spre casă. Am fost tentat să mă retrag şi eu curând dar... am rămas. Deja publicul era mult mai puţin decât la început. Şi recunosc că a fost foarte bine că am avut răbdare să stau până la 1 noaptea pentru că finalul concertului Proiectul Tivodar l-a reprezentat o piesă experiment în care am avut surpriza să-l văd pe Alex cântând pe chitara electrică cu arcuşul. Nu-mi imaginam că voi vedea vreodată aşa ceva. Concluzia? Fain experiment!
După acest concert am rămas şi cu o amintire concretă, un mic pliant pe care l-a distribuit Mariana în public, pliant de care aproape uitasem dar mi-am reamintit ducând mai devreme mâna la buzunar şi simţind ceva lucios. Nu ştiu cine a avut ideea acestui pliant dar ştiu că ideea este cât se poate de bună. Uitându-se pe el, Ştefan mi-a pus o întrebare care, într-o oarecare măsură, m-a amuzat: Cine-i Aurica? Eu o cunoşteam pe Aurica de câteva luni, de când, înainte de a o asculta, am citit de ea pe blogul Folk frate.
Iar dacă e să fac o comparaţie între Ştefan şi Alex, cei doi membrii PT, am constatat că Alex cântă cu ochii deschişi în timp ce Ştefan poate fii surprins de multe ori cu ochii închişi. Nu-mi dau seama dacă jocul ochilor are vreo legătură cu atenţia îndreptată predominant către sine sau către ceilalţi. Chiar ar fii interesant să poţi pătrunde în mentalul celor doi şi să-ţi dai seama ce se ascunde în spatele acestui joc. Altfel, ca postură generală, Alex pare la fel ca în primul concert în care l-am văzut. Ştefan în schimb, nu ştiu dacă doar mi s-a părut mie sau au observat şi alţii asta, pare să fie mai vertical pe scenă faţă de alte concerte din care mi-l amintesc. Iar treaba asta, probabil, arată faptul că se simte din ce în ce mai bine acolo, cu chitara în braţe, muzicuţa la îndemână şi microfonul în faţă. Şi, părerea mea, cu cât se va simţi mai bine pe scenă, cu atât mai bună va fii prestaţia sa în viitoarele concerte. Iar o prestaţie pe zi ce trece mai bună, sper eu, le va aduce un public mai numeros.
Ne revedem şi luna viitoare, probabil!
Succes, Ştefan! Succes, Alex! Să ne revedem cu bine!
Later edit: o mică galerie foto găsiţi aici. Mulţumiri celor de la ForeverFolk! :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu