Prima Evadare 2010- suplimentar

A fost primul meu concurs. După experienţa de duminică mi-am propus să particip din nou anul viitor când îmi doresc să fiu mai bine pregătit psihic şi teoretic şi mai bine antrenat. Tot pentru anul viitor (sau, în împrejurări favorabile, poate chiar pentru anul acesta) nu exclud posibilitatea de a participa şi la alte maratoane prin ţară. Cel puţin maratonul de la Gărâna pare foarte interesant. Mai auzeam ceva şi de cel de la Mediaş care, se spune, este cel mai uşor maraton mtb din România. Ăsta ar fi de mine! :)

Cursa de duminică a reprezentat pentru mine un mic succes de comunicare. Rar reuşesc să fiu atât de relaxat printre străini. Am lăsat baltă toate ideile preconcepute despre comunicare şi am reuşit să deschid gura aproape de fiecare dată când am avut ceva de spus.

Dacă lucrurile ar fi mers bine, duminică aş fi avut de pedalat (cursa, drumul până la start, întoarcerea pe bicicletă spre casă) cam 130 km. Prin urmare, ca antrenament pentru viitoarele curse, îmi propun câteva ture de 130 km făcuţi într-o zi.

Legat de echipament, mi-am dovedit singur că poate fi o alegere proastă să iei echipament frumos în dauna celui deja testat dar mai urât. Am păţit-o cu ochelarii. I-am preferat pe cei cu ramă albastră care erau suficient de largi încât să-mi cadă periodic pe nas, trebuind să-i împing la loc din când în când.

Componenta eco, precizată şi în regulament, am detectat-o şi pe parcurs. În momentul abandonului sau puţin mai devreme, tot pe câmp, o concurentă a sesizat un bidon aruncat pe jos şi, crezând că a fost aruncat de unul dintre noi, a fost tentat să-l ridice. L-a lăsat jos doar după ce i s-a spus că, la cum arată, bidonul respectiv zace acolo de mult timp.

Înainte de start am avut parte de porţia de pisălogeală din partea lui Cristi.

Vezi că nu ai frâne pe disc aşa că trebuie să păstrezi distanţa! Încearcă să nu loveşti şi să nu fi lovit! Vezi că unii, alergând după un loc bun în clasament, pot merge într-un stil care îi expune pe ceilalţi la o doză suplimentară de risc! Caută o tipă care merge cât de cât în ritmul tău şi mergi cu ea, în general oamenii sunt atenţi la tipe şi le ocolesc la o distanţă suficientă încât acestea să nu fie puse în pericol. Ei bine, acest ultim sfat suna cel mai bine dar din raţiuni estetice, nu tehnice. :)

Răspunsul meu a fost ceva de genul: Sunt multe lucruri la care e bine să fiu atent dar îmi place să cred că, în funcţie de problemele de pe traseu, voi găsi cele mai potrivite modalităţi de a reacţiona.

Atitudinea lui poate scoate la suprafaţă un stil personal de îngrijorare, lipsa lui de încredere în mine, o posibilă gândire catastrofică. Ca să fiu sincer, îmi erau prea deajuns neliniştile mele ca să mai ţin cont şi de ale lui. Prin urmare, mi-am văzut liniştit de treabă. :)

Seara, urcând cu bicicleta în lift, mă văd cu un vecin (care pedalează la rândul său din câte-mi amintesc) care, văzând că am număr pe bicicletă m-a întrebat despre concurs. A fost plăcut să-i povestesc pe scurt ce aventură trăisem. :)

Şi dacă tot am vorbit de numărul de concurs, merită spus că nu-mi vine să-l scot de pe bicicletă, fiind tentat să pedalez în continuare cu el prin oraş în perioada următoare. :)

Poate ar mai fi de spus şi alte lucruri dar momentan mă opresc.